De ce oficialii de la Chisinau marcheaza festiv Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor


Cel putin asa mi s-a parut cind am asistat intimplator la conferinta cu acest subiect organizata de Serviciul de Standartizare si Metrologie, institutia de stat care se ocupa la noi nu doar de ceea ce spune denumirea ei, ci si de protectia tuturor cetatenilor in calitatea lor de consumatori.
Chiar daca Sergiu Baban, directorul general al SSM a declarat la final ca nu e prilej de festivisme, totusi el i-a felicitat pe cei care serbeaza, toata lumea aplauda generos dupa prezentari si cam toti cei care au iesit la tribuna isi incepeau sau incheiau discursurile cu felicitari.
Toata lumea avea prezentari electronice (.ppt), dar nu se vedea mare lucru din ele, deoarece soarele iesea mereu din nori si batea direct in geam, deci si in ecran. in plus, o jurnalista de limba rusa (a fost citva timp purtatoare de cuvinte exclusiv rusofone ale unui ministru cu nume gagauzesc, dar care nici el nu scotea o vorba in limba oficiala; acum nevasta a revenit la una dintre televiziunile pro-comuniste, de altfel – numai trei dintre acestea aveau echipa de filmare la „eveniment”, si toate au plecat dupa primul sfert de ora) a cerut sa se aprinda lumina, ca sa iasa bine fetele personajelor in vodevilul peren-festivist, prezentat seara in locul stirilor unui public inconstient sau – maximum – indiferent fata de calitatea mediilor electronice din acest stat sfertodemocratic.
O doamna, Silvia Hirnau, a explicat foarte simplu si captivant cum contribuie educarea consumatorilor la integrarea europeana, dar a spus-o la modul teoretic, frumos, patimas, dar departe de realitatile moldovene.
De altfel nici in occident lucrurile nu sunt mai roz, cifrele prezentate de alta doamna cumincioara despre procentul de supraponderali si obezi din cauza alimentarii nesanatoase ne-au ingrozit pe toti. ªi era vorba despre UE!
Ceilalti vorbitori, mai ales vorbitoarele, ne asigurau ca stam foarte bine in RM, ca SSM proceseaza acum 300 de plingeri pe an, nu 30 ca la inceput! Ca s-au facut peste doua mii de controale in urma telefoanelor sau petitiilor de la consumatori, ca in 60% din cazuri s-au depistat incalcari si s-au facut averizari sau aplicat amenzi. Dar cind am aflat ca institutia are peste 70 de angajati pentru astfel de controale mi-am dat seama ca impactul si randamentul lor e prea mic. Degeaba se lauda doamna ca au scos mii de brosuri si pliante si le difuzeaza gratis cetatenilor, iar seful ei preciza ca gratis inseamna din banii SSM, protectia consumatorilor in RM e rudimentara si departe de standardele europene, recunosteau asta chiar si ei cu jumatate de gura, doar ca sa completeze peisajul festivist, descris de toti cu mult mai multe cuvinte si cifre. Despre bugetul lor alimentat preponderent din bani publici nu stim mare lucru, nici despre destinatia cheltuielilor (in afara de salariile care nemultumeste pe orice bugetar) nu putem afla curind (in brosurile editate de ei din care aveam in mape cite un exemplar doar pe una scria tirajul, cea mai recenta cu textul legii 105 – 600 exemplare!). in schimb din strategia pe zece ani descoperim ca sunt o gramada de activitati planificate, unele insa fara bani alocati, d. ex. editarea din 2009 a ziarului Consumatorul, despre care nu scrie nici cit va costa, nici de unde se vor lua banii.
Cica textul acelei strategii a fost apreciat de Europa… Poate era beata, drogata, indragostistita saraca!
La fel, e greu de explicat incintarea cu care vorbea despre cooperarea cu Guvernul un reprezentat al societaii civile, neguvernamentale (Serviciul are adresa de internet www.ssm.gov.md si conferinta a fost in cladirea executivului, cu functionari fel de fel ca participanti delegati probabil din timpul lor de lucru, prezenta fiind obligatorie). Denis Starus, ocupat probabil cu consumarea granturilor externe sau a chilipirurilor guvernamentale nici n-a observat ca statul a schimbat de jumatate de an legea despre ong-uri, acum nu mai sunt nici institutii si nici organizatii ci doar asociatii obstesti si acelea activeaza majoritatea in conditii infernale. Dar eroarea lui cea mai grava, se pare, e refrenul pe care il repeta si pe culoare: statul trebuie sa sprijine ong-urile. Iar dna Maria Bizgu, sefa directiei de supraveghere de stat si protectia consumatorilor (!), completa: SSM trebuie sa elaboreze criterii de selectare a organizatiilor-partenere, ca sa fie reprezentative! De parca ar exista foarte multe active si nu mai pot colabora decit cu cele care ar putea sa treaca un prag de loialitate (s-au vehiculat cifre intre 10 si 12, fiind numarul de organizatii specializate in drepturile consumatorilor).
Ma uitam in jur si ma intrebam: cine sunt acesti oameni (cam o suta de participanti, toti la cravata, apretati si coafati), pe unul dintre ei l-am cunoscut cu spatele – a vorbit mereu la telefon spunind ca e la Guvern, se libereaza la 12 (zicea ca e de la Medicina Preventiva, adica sanepid – precizarea lui – si ca il cheama Semion Cojocaru)? Cu ce vor contribui ei oare la insanatosirea societatii, ce-au inteles din seminar si ce vor extrage din mapele primite (toate facute pe banii nostri, ai contribuabililor-consumatori)?
Ma tem ca nu mare lucru. I-auzeam despre ce si cum vorbeau la fursecul de dupa.
Nici io n-am insusit prea multe, in acest text subiectiv mai am trei observatii sa adaug, lipsite poate si ele de imporanta.
• in sala de conferinte a guvernului erau pe plafon niste lampi cu neon ciudate – toate descoperite, neprotejate, unele clipocind amenintator: ambianta perfecta pentru a lauda structurile de stat ca protejeaza – de rind cu lumea intreaga – drepturile consumatorilor!
• Ordinea de zi a fost respectata in mare, cel mai mult a depasit timpul alocat „fiul regimentului”, cel care reprezenta societatea civila, dar n-a mai putut nimeni sa comenteze asta (nici chiar eu, cu tot cu tupeu) deoarece a fost omis punctul cind trebuia sa se puna intrebari, adica se se dezbata, chiar daca s-au prevazut (tocmai) zece minute pentru asta.
• Cind ma inregistram de dimineata fata de la masa s-a mirat ca i-am zis adresa Curaj.Net, a bagat trei W mascate apoi m-a intrebat ca sa fie sigura: e un sait de informare? Sigur ca da, i-am zis. Poate citeste acest reportaj ca sa se convinga…

,

Un răspuns la “De ce oficialii de la Chisinau marcheaza festiv Ziua Mondiala a Drepturilor Consumatorilor”

  1. Vazand ca nimeni nu se perindeaza – incerc sa sparg ghiata.

    Cred, pe deoparte, sunt impinsi de circumstante. Adica sunt obligati sa realizeze unele angajamente fata de organisme UE.
    Iar, pe de alta parte, e un truc ieftin.Mai ai si niste mijloace.
    PCRM & PPCD isi drege „busuiocul” – este demult dat start campaniei electorale neoficiale, unde sunt folosite orice metode fara scrupule.
    Apropo, pe banii contribuabililor europeni, primite prin granturi guvernamentale.
    Doar ca nu sunt supusi controlului din partea societatii.
    Iar drepturile consumatorului ii sunt incalcate la tot pasul.
    Halal!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.