Caietele INMER (“Institutul National pentru Memoria Exilului Romanesc”) nr. 11, martie 2008 publica dezbaterea “Psihiatria ca arma de represiune politica folosita de regimul comunist si reflectarea acestui fenomen in exil”. Un titlu neobisnuit de lung, pentru a comunica… altceva decat adevarul – dupa cum voi arata mai incolo.

Marturisesc: nu stiu de unde s-o iau, cum s-o privesc (despre dezbatere vorbesc)…
Pentru a patrunde “secretul” acestei reuniuni (la 18 octombrie 2007, la Jockey Club, Bucuresti) avind ca tema folosirea psihiatriei ca arma politico-politieneasca a regimului comunist este imperativ necesar sa spun: in cele cateva ceasuri cat au durat dezbaterile dezbatatorilor care se ‘zbat – si ei! – sa rescrie Istoria Contemporana a Romaniei nu a fost rostit macar o data numele celor care au facut cunoscuta, prin Europa libera, aceasta “practica” si in Romania: al meu, de la Bucuresti si al lui Virgil Tanase, care, de la Paris, din casa Monicai Lovinescu, a inregistrat convorbirea noastra telefonica data spre difuzare in aceeasi zi.
Cu ce/cine sa incep? Nu am incotro: cu deschizatorul dezbaterii, Dinu Zamfirescu, cel care, in 1988, la Paris, impreuna cu Mihnea Berindei a pus la cale un putch minabil, fara vreun nobil scop decat acela de a o introduce ca vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania pe fata Doinei Cornea, perfect necunoscuta in regiment si stralucind prin absenta de la manifestarile-manifestatiile noastre – pentru drepturile omului, desigur; cel care a transformat publicatia Institutului pe care-l conduce in jurnal-de-bord al “liberalilor” (de teapa unor turnatori de puscarie: Quintus, Cimpeanu, Lazarescu, bolsevici-de-nadejde: Olteanu, Videanu, Melescan, Stolojan, utecisti – si istorici!- : Ungureanu, Cioroianu, Marius Oprea…) ; cel care de curand a impus cenzurarea volumui Antologia Rusinii (initiat de Virgil Ierunca), ce trebuia sa apara la INMER. Asadar indispensabilul Dinu Zamfirescu a inceput prin a comunica:
“Psihiatria ca arma de represiune politica este un subiect pe care trebuie sa-l abordam neaparat, deoarece, actualmente, opinia publica romaneasca incepe sa uite niste realitati care au existat pana nu foarte de mult” (subl. mea.).
Intr-adevar: “opinia” (publica romaneasca) “actualmente incepe sa uite”, insa presedintele Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc liberalul Dinu Zamfirescu vegheaza pe ziduri si o readuce in… Memoria Exilului Romanesc prin… falsificare – cu ajutorul constient al lui Ion Vianu, al lui Gabriel Andreescu si cu acela abuziv-folosit la publicarea dezbaterilor in Caietul INMER, al lui Vasile Paraschiv (interventia sa a fost vadit “curatata” de pixul cenzurator al presedintelui – cu acordul principalilor participanti – de numele odiosului Goma…).
Pentru o mai corecta expunere a faptelor – care alta, decat una cronologica? – voi cita mai intai din “Jurnalul de Iarna” din februarie-martie 1971 inclus in volumul meu de marturii Culoarea curcubeului – re-re-repet: cel trimis la topit de Liiceanu, fara ca vreunul dintre prietenii mei de atunci (printre ei: Zamfirescu, Andreescu, Vianu) sa se fi macar mirat, necum protestat… Voi reproduce apoi “adevarul” impus de INMER, de Zamfirescu, de Andreescu, de I. Vianu si de Paraschiv, cel abuzat-cenzurat de intelectualii de varf ai Romaniei, nemultumiti de istoria-cum-a-fost-ea, de aceea au incercat sa re-scrie ei cu mana lor istoria-cum-le-ar-placea-lor-sa-fi-fost.
Asadar, citez din Culoarea curcubeului (ed. Polirom, 2005, pag. 59, continuarea notatiei din 18 februarie (1977):

Ora 17,00: Abia acum aflu – de la Europa libera:
Ceausescu a tinut un violent discurs impotriva noastra. Dar cand? Ieri, 17 februarie, zice Europa. Ieri? Dar cum am resimtit noi ieri-ul? A-ha, asa se explica barajul din jurul imobilului si ploaia de telefoane… atitudinale? Dar astea ar fi fost consecintele, nu… Nu, ce?

“(…) Manuel Lucbert in Le Monde din 19 februarie 1977, sub titlul “M. Ceausescu s’en est pris vivement a ceux qui «trahissent leurs pays»”(…)

“(21 februarie [1977], continuare)
(Tot) 18,50: Telefoneaza [jurnalista] Dessa Trevisan (convor-birea nu se intrerupe). Ma intreaba ce cred despre intalnirea de maine cu Burtica (nu de la mine stia). Raspund ca nu stiu, ii voi spune maine – dupa…
Ora 19,15: Vasile Paraschiv reuseste sa strige la telefon:
«Ma aflu in pericol! Atentie!!»
Ce o fi patit? – intrebare retorica…
(Jurnal de iarna)”

“Am aflat mai tarziu: il haituiau securistii. Semnase cu o zi inainte, [in 20 februarie] iar azi (21 februarie) venise din nou la Bucuresti, sa aduca documentele care probau ca fusese internat in azil psihiatric. in acea seara va scapa de caini, insa in 23 februarie… (voi ajunge si atunci). (…)
“Halucinatii… Tot halucinatii sa fi fost, pentru [Cornel] Burtica [vicepremierul de atunci cu care avusesem o “intreve-dere” in 22 februarie], rapirea (altfel cum sa-i zic?) muncitorului Paraschiv Vasile, din fata casei mele, operata de baieti? Citez din scrisoarea pe care acesta avea sa mi-o inmaneze peste o luna (in 22 martie 1977)”:
“La 23 februarie 1977, ora 8 dimineata, pe cand incercam sa intru pe scara blocului Dvs. am fost arestat de trei ofiteri de Securitate care erau postati in fata blocului si, desi se prefaceau ca repara ceva la masina supravegheau totusi cu atentie intrarea (…)
“(…) Halucinatii – iata ce i-au confiscat securistii lui Paraschiv:
“1. Cuvantarea Presedintelui Carter cu ocazia venirii la Casa Alba;
2. Biletul de iesire din spitalul Voila-Cimpina, unde fusesem internat in mod fortat de ei, Securitatea din Ploiesti, la 23 decembrie 1976;
3. Copie dupa foaia de observatie de la spital;
4. Procesul-verbal de perchezitie de la domiciliul meu, facut la 12 noiembrie 1976.”
“Halucinatiile muncitorului Paraschiv Vasile continua:
“Colonelul Popa m-a intrebat daca il cunosc pe Paul Goma si daca am semnat ceva. Am raspuns ca il cunosc personal pe Paul Goma de la data de 20 februarie 1977, data la care mi-am dat adeziunea deplina la scrisoarea dansului adresata lui Pavel Kohout si tovarasilor sai de la Praga – scrisoare deschisa pe care am semnat-o si eu. £i ca am mai fost la dansul a doua zi, la 21 februarie si ca azi, miercuri 23 februarie ar fi fost a treia oara, daca Securitatea nu m-ar fi impiedecat sa comit acest «delict politic». Colonelul Popa mi-a zis ca el imi da un «sfat»: sa rup orice contact cu Goma. Mi-a spus ca daca intrerup contactul cu Goma imi anuleaza diagnosticul de nebun. Am zis ca eu actionez dupa cum imi dicteaza constiinta”.

“(24 februarie) [1977]
Ora 20: Paulina Catanescu. Si ea a fost internata de mai multe ori in azile psihiatrice (Cula, Balaceanca).”

“Sambata 26 februarie [1977]
(…) in cursul diminetii, vizite: Paulina Catanescu, (…)
Ora 17,15: imi telefoneaza de la Paris Virgil Tanase. imi cere un interviu pentru Les Nouvelles Littéraires. Ciudat, dar asa e: telefonul nu a fost intrerupt, cu toate ca ii transmit: SI iN ROMaNIA SE PRACTICA INTERNARILE iN AZILE PSIHIATRICE PENTRU DELICTE DE OPINIE.
ii marturisesc “corespondentului”: 1. Ca, acum, telefonul meu nu este, ca de obicei, intrerupt; 2. Ca, spre rusinea mea, nu stiam (desi ramasesem in legatura cu fostii colegi de inchisoare si de domiciliu obligatoriu) ca se practica internarea-la-nebuni, ca in Rusia. ii mai spun ce am aflat: internarile sunt decise in virtutea unui Decret (Nr. 15, din martie 1965), deci exact din luna in care crapase Gheorghiu-Dej. Ceea ce parea de neconceput (anume ca Ceausescu ar fi rupt-o cu legile si practicile staliniste ale lui Dej) se dovedeste a fi realitate in cazul criminalului Decret 15 – adevarat, lansat de Dej, dar aplicat de Ceausescu. ii mai spun: Venisera la mine, pana in acel moment, 8 persoane, victime ale internarilor-la-nebuni. Adunasem materiale doveditoare: bilete de iesire din spital, foi de diagnostic etc – de la Paraschiv Vasile, muncitor, de la Brasoveanu Gheorghe, economist (internat de mai multe ori, ultima pentru ca tinuse intr-un cerc restrans o comunicare: “Stiinta si religie”), de la Catanescu Paulina, inginer chimist – despre care mai vorbisem – si de la Stoean Paun, inginer mecanic – acesta era amenintat cu internarea, fiindca, disperat de sicanele de la serviciu, aparuse in uzina cu, pe piept, ecusonul pe care scria SCLAV.”

Din rapoartele Securitatii (recuperate prin CSNAS):
(16) Interviu luat prin telefon de Virgil Tanase [in 26 februarie], aparut in revista Les nouvelles littèraires nr. 2574 din 3-l0 martie 1977 – ortografia le apartine, n.m. P.G.
(P.G):…Iar cei, din nefericire foarte rari, care indraznesc sa o spuna sint trimisi daca nu la inchisoare, cel putin la spitalele psihiatrice. [bifat cu un X mare si marcat cu o linie verticala]
V.T.: Ce sint aceste spitale in Romania?
P.G.: Internarea in spitale de psihiatrie pentru delicte de opinie este reglementata prin Decretul nr. 12 din 1965. [bifat cu semnul vazut] Cunosc opt cazuri intre care cel al lui Gheorghe Brasoveanu, care a fost internat aci din cauza unei conferinte despre “Viata si Dumnezeu”. in momentul de fata, lucrez la o carte care trateaza aceasta problema.]

“[tot 26 febr.] Ora 17,30: Vizita: Familia Nuta. Tot atunci: Sandu (Gh.) imi telefoneaza, ca sa ma anunte: Fusese chemat la Pasapoarte!
Ora 19,10: Europa Libera s-a dezmortit de-a binelea: transmite bomba pe care l-o furnizasem acum doua ore, anume: si in Romania se practica internarile psihiatrice pe motive politice! Asa, da!
(Jurnal de iarna)”

“Duminica 27 februarie [1977]
“(…) Nota: Mai tarziu aveam sa aflu ca, in acea zi – 27 februarie 1977 – luase fiinta, la Paris, Comitetul Francez pentru Apararea drepturilor Omului in Romania, din initiativa unor tineri francezi care lucrasera in tara noastra ca sociologi, etnografi, istorici. Comitetul a avut un rol determinant, atat in informarea opiniei publice franceze despre ceea ce se petrecea in Romania, dar si in apararea noastra, acelor aflati la cheremul Organelor (mai apoi Comitetul s-a transformat in Liga afiliata Federatiei Internationale pentru Apararea Drepturilor Omului).”
”Miercuri 2 martie [1977]
Ora 8: Telefonul, in continuare, mort.
(…) Ora 10: Telefon de la Paulina Catanescu. Speriata, ingrozita de urmaritori.”

“(…) Joi 3 martie [1977]
(…) intre 14,30-18,10: Negoitescu. Foarte important! (Ana Maria a plecat la “Louis” la ora 5, s-a intors la 7).”

“(…) Vineri 11 martie
Ora 8,45: TV canadiana canalul francez. Interviu pana la ora 9,30. intre 12-14: Nego cu I. Vianu!
(Jurnal de iarna).”

Nota din aprilie 2008:
Deci, stirea despre internarile psihiatrice in Romania a fost difuzata in 26 februarie (1977), iar I. Vianu a venit abia dupa doua saptamani, in 11 martie sa semneze Apelul nostru, pentru respectarea drepturilor omului – aducind si un text al sau, despre sfasierea romanului care cere emigrarea din Romania.
Tot din rapoartele Securitatii:
19) Interviu acordat Agentiei americane de presa U.P.I., aparut in fragmente in cotidienele “Le Monde” nr. 9995 din 19 martie, “Die Welt” nr. 64 din 17 martie 1977:
“Paul Goma a afirmat ca exista in Romania spitale de psihiatrie in care autoritatile nu ezita sa-i interneze pe opozanti. El a citat numele a patru asezaminte (spitalele Balaceanca, Cula, Poiana Mare si Petru Groza), dintre care primele doua in Bucuresti, in care, dupa cite stie el, au existat cazuri de acest fel. Scriitorul s-a declarat gata a furniza identitatea a trei persoane care au suferit un atare tratament si care i-au adus dovezi confirmind internarea lor psihiatrica din motive politice. El spera sa poata inmina aceste declaratii Conferintei de la Belgrad. [bifat cu semnul vazut si marcat cu o linie verticala]
20) Interviu acordat Agentiei americane de presa U.P.I., aparut in fragmente in cotidienele “Le Monde” nr. 9995 din 19 martie, “Die Welt” nr. 64 din 17 martie 1977:
“Paul Goma a afirmat ca exista in Romania spitale de psihiatrie in care autoritatile nu ezita sa-i interneze pe opozanti. El a citat numele a patru asezaminte (spitalele Balaceanca, Cula, Poiana Mare si Petru Groza), dintre care primele doua in Bucuresti, in care, dupa cite stie el, au existat cazuri de acest fel. Scriitorul s-a declarat gata a furniza identitatea a trei persoane care au suferit un atare tratament si care i-au adus dovezi confirmind internarea lor psihiatrica din motive politice. El spera sa poata inmina aceste declaratii Conferintei de la Belgrad. [bifat cu semnul vazut si marcat cu o linie verticala]
21) Declaratie facuta lui Klas Bergman, corespondent al ziarului “Dagens Nyheter, [insert de mana din care nu se intelege decit primul din cele trei cuvinte: coditian] aparuta in nr. 98 [insert de mana: din 12 aprilie] al cotidianului respectiv :
(…) Goma vorbeste de asemenea despre trei persoane care din cauza activitatii lor politice au stat internati intr-o clinica de psihiatrie. Este vorba de Vasile Paraschiv, un fost membru de partid mai in virsta, inginer Paulina Catanescu si economistul Gheorghe Brasoveanu. Un al patrulea, Paun Stoian, un inginer care drept protest impotriva sistemului a purtat un mic afis cu inscriptia “sclav” a fost amenintat ca va fi internat intr-o clinica de psihiatrie…

Sa vedem cum prezinta INMER (“Memoria Exilului”):
Asadar presedintele Zamfirescu Dinu il introduce pe:

Ion Vianu care declara:
“Eu am elaborat mai multe studii asupra acestei probleme specifice, deoarece, fara falsa modestie, am fost primul medic care, in tara gasindu-ma, am vorbit despre abuzurile politice ale psihiatriei in mod public si am facut-o si dupa ce am parasit Romania”. (subl. imi apartine, P.G.)

In curand se vor implini doua decenii de cand I. Vianu tot invoca in interventiile sale publice – orale, scrise – un articol al sau publicat in “Viata romaneasca” mult inainte de 1977, in care demascase psihiatria politica. Nu va fi, in sfarsit, momentul ca autorul articolului sa-l republice, macar partial, pentru ca cititorul sa judece pe text ce si cum anume scria el, mult inainte de 1977, “fara falsa modestie (…), despre abuzurile politice ale psihiatriei” ?
“(…) [despre] “aceasta intentie deliberata [din partea puterii statale] eu am avut cunostinta de ea incepind de la sfarsitul anilor saizeci” (…) “in afara de propriile mele marturii exista discursul lui Ceausescu din 1 octombrie 1968 (…)
“Ca sa va imaginati putin (…) era cazul unui avocat in varsta, Haralamb Ionescu, de la Brasov, care a venit [“a venit?”, singur, din proprie initiativa? – in romaneste se spune: “a fost adus” – observatia mea, P.G.] la Spitalul Central dupa ce facuse [sic] urmatoarea actiune: scrisese Secretarului General al Natiunilor Unite pentru a-i spune ca nu sunt drepturile omului in Romania (…) Mi s-a cerut atunci sa fac parte din comisia de expertiza si am refuzat. Si de atunci a inceput o evolutie personala despre care nu vreau sa vorbesc acuma, pentru ca nu este interesul acestei seri sa vorbesc despre mine”…

Ba da: interesul acelei seri ar fi fost ca I. Vianu sa vorbeasca despre sine, spunind adevarul despre acel episod. Anume ca stirea despre internarile psihiatrice fusese difuzata in 26 februarie (1977), iar el, I. Vianu a aparut abia in 11 martie, insa numai ca sa semneze Apelul nostru pentru a obtine pasaport de emigrare, pana atunci refuzat. Si nu a facut-o: adevarul ar fi contrazis “varianta” sa, eroica si “fara falsa modestie”. Dar nici dupa acea data (ne-am mai intalnit pana la 1 aprilie, cand am fost arestat: si dupa ce am fost liberat) I. Vianu nu s-a manifestat prin vreo declaratie scrisa ori orala (prin telefon, Mariei-France Ionescu, de pilda) impotriva internarilor psihiatrice. A deschis gura abia dupa ce a ajuns in Elvetia fata de jurnalista Nicoleta Franck.

Pana la aparitia Caietului INMER nu vedeam importanta “prioritatii” denuntarii psihiatriei politice in Romania.
In 1977 consemnasem pe foi de hartie ceea ce, in 1978, la Paris avea sa alcatuiasca un capitol, “Jurnal de iarna” al marturiei editata in 1979, la Seuil, in traducere franceza, sub titlul Le Tremblement des hommes (titlul original fiind: Culoarea curcubeului). Si in acea imprejurare ma considerasem un simplu agent purtator de mesaje ale concetatenilor mei cei fara glas si fara de putere. Astfel “tratasem” Apelul pentru respectarea drepturilor omului – despre a caror incalcare eram documentat pana peste cap; astfel am facut pe curierul (si telefonic), atunci cand am aflat cumplita veste: si in Romania se practica internarea-la-nebuni-pentru-normalitate-cetateneasca, dupa modelul sovietic, stire aflata de mine abia in 26 februarie 1977 (de la Paraschiv, Catanescu, Brasoveanu, Stoean Paun…).
Am facut-o – pentru ca era normal sa o fac, oricine in locul meu ar fi facut la fel, fara a revendica “prioritatea”, fara a pretinde recunostinta vesnica din parte “opiniei publice”. Asa credeam pana la citirea Caietului INMER. Spre surpriza si durerea mea, iata: exista oameni – printre fostii mei prieteni – care intervin acum, dupa 30 ani, pentru a re-scrie, ei, becisnicii, istoria noastra.
Re-scriitor al Istoriei Romaniei, in afara de sinistrul sovietist Roller, l-am avut, recent, pe Tismaneanu – el, aparind (“cu ghearii si cu dintile”, vorba unui congener al sau) “conceptia sa, academica… cea care, cu binecuvantarea lui Basescu, a falsificat istoria contemporana a Romaniei prin mutilare (eliminind fara opozitie din partea colegilor din Comisie: Manolescu, Mihaies, Patapievici, Monica Lovinescu, Zub… perioada 28 iunie 1940-iulie 1941, apoi pe cea dintre martie 1944 si 1946, pentru a nu-i contraria pe rusii ocupanti ai Basarabiei si Bucovinei, apoi ai Romaniei cata mai ramasese, in nici un caz ofensa pe evreii auxiliari zelosi, feroci ai Ocupantului bolsevic) si prin falsificare, chiar inversare a termenilor – un exemplu din o suta: Raportul sau – tiparit in foarte multe exemplare la Humanitas BMW – pretinde ca “Ceausescu ii alungase din Romania pe evrei”. Or toata lumea stie ca Ceausescu avea alte pacate, toate grele, de pe urma carora patimisera numai romanii, nu si evreii – acestia colaborasera cu regimul comunist, alcatuind ei insisi Aparatul de Stat si de Partid, cata vreme avusesera cetatenia romana, insa si dupa ce emigrasera devenind israelieni, francezi, germani, americani.
Si iata-i acum pe impotentii taraie-obiele adunati la INMER, profitind de prezenta lui Vasile Paraschiv, singurul om cinstit din acea adunatura de impostori, mincinosi “directori de constiinta”, incercind sa intre in Istorie prin usa din dos, frecventata de slugi, de furi si de talhari. (Imi vine in minte o zicala amarata: “Ceausescu, neizbutind sa intre in istorie, vrea sa intre in geografie”).

Si in “marturiile” despre denuntarea psihiatriei in Romania I. Vianu procedeaza ca si in acuzatiile de antisemitism la adresa mea: deschide gura si lasa cuvintele sa-i curga pe barbie, pe pieptii camasii, ca dintr-un robinet uitat deschis – fara a tine seama de proprietatea lor, de adevarul lor.
Daca avea cunostinta de abuzurile psihiatrice “incepind de la sfarsitul anilor saizeci” de ce nu le-a denuntat de atunci?, iata, eu am marturisit ca abia in februarie 1977 am aflat despre acestea si pe data… am turnat! Pentru cei care umbla pe la memorie amintesc: si atunci domnea teroarea lui Ceausescu si a Securitatii.
Apoi: ce inteles ascunde afirmatia: “in afara de propriile mele marturii exista discursul lui Ceausescu din 1 octombrie 1968” ?
Nu am patruns pacla groasa a discursului sau deslanat, incoerent, il las asa, neatins.

Aproape ma obisnuisem cu absenta sa scrobito-somnolifera in prezidiile conferintelor, a colocviilor, inca de la prima editie a Amintirilor in dialog (cu M. Calinescu), unde era evidenta – la amandoi – autoamnezierea. De aceea m-a surprins dureros agresivitatea cu care m-a atacat acum catva timp – tot in INMER – si scuipindu-ma cu: “antisemit basarabean”! Atunci dedusesem ca, tot dormitind prin comitete si comitii si prezidii alaturi de Monumentul Nesimtitorismului Dambovitelin, Oisteanu-Oigenstein, caprarul holocaustolog il alfabetizase pe fiul lui Tudor Vianu soptindu-i “ultimele stiri”. Din acestea I. Vianu retinuse doar ca sunt “antisemit” si “basarabean”; din lene, confectionase grabit: “antisemit basarabean” – si adormise la loc.
Din Dezbaterea de la INMER reiese ceva mult mai grav: I. Vianu este, nu doar un indiferent (fusese o viata intreaga de aceea dialogase atat de armonios cu un Matei Calinescu), ci a devenit de cativa ani militant holocaustolog. Or scopul suprem al acestora (care cred fara a cerceta) este suprimarea memoriei celuilalt (goi-ul). Prin omisiune a adevarului de toti stiut si prin fabricare de neadevaruri – ca aici.
Ce ocazie mai fericita pentru un veninos ca Dinu Zamfirescu de a-si exercita puterea (sic) prin cenzurarea celor care nu-i impartasesc optiunile (resic), la urma urmei, prin rescriere a istoriei, visul oricarui cacanar slugoi, fie el Roller, fie Tismaneanu, fie Marius Oprea (Comisia incredintata lui de Tariceanu, avindu-l ideolog-sef pe securistul sionist “Radu Ioanid” a fost neutralizata de Basescu prin Tismaneanu, insa “programul” era identic: fara perioada iunie 1940 – 1946 – ca sa nu-i supere pe americanii de la Tel Aviv). Imi arde si el o copita, scriind:
“As sublinia aportul deosebit al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania si a lui Mihnea Berindei care crede ca a fost printre primii care a relevat in Occident acest fenomen. Pe urma bineinteles abuzul (…) a fost reflectat si in emisiunile posturilor de radio Europa libera si BBC”.
“Pe urma” au fost hoitarii, profitorii, “primii”, falsificatorii memoriei – ca el, ca Vianu, ca Andreescu.

Asadar, iata cum stam: “Primul care a demascat psihiatria politica in Romania a fost – fara falsa modestie – I. Vianu (dar al doilea?); “printre primii care au relevat in Occident acest fenomen” a fost, cine altul daca nu Berindei!?
Inmer-istii refuza sa pomeneasca numele lui Virgil Tanase “corespondentul” meu telefonic si semnatarul primului text care relevase fenomenul (in Les Nouvelles Littéraires). Nu sunt consemnate nici numele Monicai Lovinescu si al lui Virgil Ierunca, in casa carora se afla instalat Comitetul pentru apararea drepturilor omului si unde s-a inregistrat convorbirea noastra – pentru a fi difuzata in aceeasi zi dupa doua ore, la Europa Libera (26 febru-arie 1977). Pentru INMER-ul falsificator al adevarului nu au existat nici Maria Bratianu, nici Marie-France Ionesco, nici Tepeneag, nici Anne Planche, nici Alain Paruit, nici Matei Cazacu, nici Trifon, nici Doicescu, nici…
Si, desigur, nici macar din greseala nu a fost pomenit numele odiosului “antisemit basarabean”: Paul Goma