Putine lucruri m-au enervat mai mult in viata mea decat falsificarile de orice fel.

Context:
Acum se petrec atat in Romania cat si in asa-zisa RM schimbari importante politico-sociale care poate ar merita ceva atentie din partea cuiva care a avut candva o anumita autoritate politica. Ca de exemplu de oameni „cu faima”. De exemplu pamanturile Basarabiei sunt din nou cumparate pe nimic de oameni veniti de departe, din centrul Rusiei, si nimeni nu atrage atentia taranilor basarabeni ca este o mare prostie sa-ti vinzi pe nimic pamantul tau ca sa faca altii exploatari viticole industrializate din care ei nu se aleg cu nimic. Rand pe rand economia devine ruseasca si in realitate acesti cumparatori rusi arata valoarea reala a discursurilor prostesti despre „Unire” in conditiile in care nimeni, dar absolut nimeni nu discuta despre aspectele economice ale schimbarilor. Nici o personalitate din Romania sau din Basarabia.Pur si simplu structura economico-sociala se schimba fara opozitie. Pana si primariile care primesc cate o ciosvarta din noile averi create datorita prostiei si dezinformarii oamenilor tac din gura. Sau se ocupa de alceva, de condamnari inutile. De Brewer nu ma mir, ca nu este roman sau „maldavian”, dar de tacerea intelectualilor ma mir totusi.
In acest context vreau sa vorbesc despre un fapt care mi se pare foarte condamnabil.

Fac parte dintre romanii obisnuiti care erau destul de tineri cand s-a petrecut „fenomenul Goma”, asa ca il voi descrie asa cum l-a simtit majoritatea romanilor. O ascultam pe Monica Lovinescu; la fel il auzeam si pe Virgil Ierunca lansand o noutate: in Romania lui Ceausescu un om l-a infruntat pe Ceausescu, semnand un document al catorva intelectuali est-europeni numit „Carta 77”. Numele lui era, dupa spusele Monicai Lovinescu, Paul Goma. Un scriitor necunoscut, dar activ din punct de vedere politic. Nu a existat nici o alta persoana in afara Monicai Lovinescu sa-i faca un asemenea piedestal unui scriitor necunoscut.

A urmat o pregatire speciala a subiectului care a ocupat scena politica romaneasca timp de mai multi ani. Inregistrari pe casetofon ascuns cu „asediul” securitatii in apartamentul de bloc al lui Goma; respingerea de catre Goma a unui baiat ales dintre orfani si educat de catre securitate ca sa intre in apartamentul lui Goma pentru a pretinde apoi ca a fost asaltat si violat de catre Goma si tot spanacul aferent. Baiatul respectiv a dat cu capul de zidul blocului, de ciuda ca nu i-a reusit santajul cu pederastia si homosexualitatea, am aflat de la doamna Lovinescu. Totul in versiunea Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca.

Stiu, aveam si eu cateva nemultumiri grave in privinta Europei Libere si mai ales a acelor „Teze si antiteze la Paris”, acea emisiune in care Virgil Ierunca cita copios din „Gay Pied”, pomenind sursa, fara sa precizeze insa ca e vorba de cea mai cunoscuta publicatie homosexuala a Frantei de atunci. Si din „Le Nouvel Observateur”, a doua publicatie eminamente homosexuala (de stanga) a acelei vremi.
Stiam si de faptul ca tanarul Cornel Chiriac, prezentatorul de muzica de jazz si rock al acelui post de radio a fost ucis de un tanar italian (Grop) pe care l-a platit ca sa aiba sex cu el intr-o parcare auto. Max Banus a tinut chiar un panegiric pentru acest basarabean nascut in Basarabia (azi satul lui este in „Ucraina”) mentionand ca acest Cornel Chiriac a fost o personalitate importanta, dar ca el (Max) totusi nu a fostt de acord cu stilul lui de viata homosexual al lui. Sunt sigur ca nici Cornel nu era de acord cu „stilul de viata evreiesc” al lui Max Banus. In conditiile in care si Neculai Costantin Munteanu dar pana si George Balan de la Europa Libera erau tot homosexuali, eram in total dezacord cu tacerea adanca si vinovata a Monicai Lovinescu si a lui Virgil Ierunca in privinta acestui subiect, tacere care ma revolta chiar si atunci.

Dar nu pot uita de loc ce datoram noi Monicai Lovinescu. Cu toate obiectiile mele, consider de datoria mea sa incerc sa-i fac dreptate swpunand adevarul.
Asa cum a fost, ea a fost creatoarea thrillerului despre Paul Goma. Fara ea nu as fi stiut nimic de el.

Si iata ca la moartea ei nu am auzit nici un fel de mentiune de la cel pe care l-a propulsat spre notorietate, Paul Goma.; Scriitor sau nu, asteptam un cuvant despre ea de la acest autor.
Tacerea aceasta , domnule Goma, este o tacere vinovata. Este exact ceea ce spui dumneata in articolul despre falsificatorii istoriei.