Podul de flori – un film care m-a dezamagit si revoltat


Am vazut aseara ultimul film al lui Thomas Ciulei. Nu-i dau titlul ca n-are nici o legatura cu subiectul dar dezamagirea mea a fost declansata de faptul ca nu apare in film cam nici o legatura cu titlul, poate chiar din contra.
Dar mai revoltat am fost sa constat ca povestea de peste o ora e turnata pe pelicula si prelucrata in Germania, ceea ce inseamna costuri foarte mari (1 metru de film = 2 secunde de proiectie = 2-3 Euro!!!).
Regizorul era in sala si, chiar daca au adus de la Acui si pe protagonisti – un tata cu trei copii ai lui – am intrebat tare (de la balcon): CARE A FOST BUGETUL FILMULUI ªI CINE A DAT BANII… iN ViNT?
Regizorul a evitat sa raspunda in cifre, a invocat numai cele trei luni din viata lui pe care le-a sacrificat pentru productie. N-am mai reusit sa intreb daca la filmare purta manusi albe si unde dormea noptile, dar cineva a observat din sala ca personajele erau nenaturale, ca mincau maliguta cu furculita, etc. Barbatul, care a ramas de citiva ani fara nevasta, a pomenit ca Thomas e regizor foarte bun, pentru ca la filmare curgeau sudori de pe el, iar copiii au zis ca faza cea mai grea era sa faca dubla dupa dubla, sa repete replicile si actiunile…
Ma intreb si io, ca altii din sala, ce cauta un astfel de film intr-un festival de documentare?! Am impresia ca a fost acceptat din cauza relatiilor personale – anul trecut T.Ciulei a fost membru in juriu, dar organizatorii au cam compromis astfel festivalul, vrind sa pastreze un prieten influent.
Sala era in general incintata de capodopera nejustificat de scumpa, dar eu cred si declar ca a fost risipa de bani ai ICR-ului (se pare ca s-au cheltuit o gramada de bani publici, iata de ce impostorul nu vroia sa spuna cine si cit), ca frumoasa idee de a prezenta romanilor si celor din Occident drama basarabenilor cu familii dezmembrate de migratie a fost compromisa de aceasta caricatura, protagonistii in loc sa fie lasati sa-si traiasca viata si sa fie filmati discret, dintr-o parte, au fost pusi sa joace (prost) intr-un spectacol degradant, in care ei nici rolurile lor simplute nu le puteau decit imita naiv.
Acum aud ca autorul pregateste o alta comedie, despre relatia romanilor cu Securitatea!
Sa traiesti, maiestre, la mai mult si la mai mare!
Nu-i asa ca bunul simt si talentul nu se transmit pe cale ereditara?

.:EU:.


6 răspunsuri la “Podul de flori – un film care m-a dezamagit si revoltat”

  1. Oleg, comunizmul are gheare lungi. Peste tot se infibge, dar adevarul are are calea lui.
    N-am privit filmul dar stiu cum se filmea, am avut ocazia sa lucrez 3 luni la Moldova-Film in anul 1982 toamna, la filmul „Lebedi v prudu”
    Filmarea se facea in satul Dubovo r-n Dubasar, Criuleni malul Nistrului. Ce crezi? o timpenie de film de spalat creerii.

    Dar mai inainte in Criuleni s-au mai filmat filme multe, inmi aduc aminte filmul Trinta. Nu a fost atit sportiv cit reclamator de atac de razboi si adincirea un ura a poporului. Fraza fscizmul german si fascizmul Romaniei erau preferate-impuse de comunisti.
    Vecinul de pe atunci I secretar de partid comunist Atanovschii, se lauda ca a permis sa filmeze daca va folosi aceste cuvinte. Va scriu adevarul.

    Asa ca comunistii activeaza prin toate mijloacele folosind terapia psihologiei, pentru a influenta mintea omului, sa respecte comunistii de frica.

  2. Ma intereseaza mult, film documentar, facut pe propriu risc major, in conditii departe prielnice, fara suport material ce dezvalui dezmatul puterii din statul respectiv, cum si pe ce criteriu se aprecieaza ?

    Stie cineva ?

  3. D-le Anatol, nustiu pe care criteriu se bazeaza juriul, dar sunt convins ca film documentar se filmeaza fara dubluri in primul rind. Al doilea, filmarea se face in direct asa cum este la momentul evenimentului. A treia, nu merge nici o pregatire speciala din timp (imbracamintea, dialogul si locul filmarii). A patra, filmarea se face spontan.
    Eata dupa aceste reguli filmate putem intelege Film Documentar.

  4. Salutare d-le Brega.Filmul „podul de Flori” din start nu vroia sa arate ceva legat de romanii de pe ambele maluri ale Prutului,filmul nu a vrut sa uneasca romanii,sa atinga probleme istorice,de limba,arta si cultura.
    Thomas Ciulei a facut un film suta la suta despre migratie,iar denumirea e pur simbolica.Am vazut filmul,mia placut extrem de mult,sala era in extaz,un film foarte reusit,d-ul Ciulei a nimerit-o drept in tinta aratind pe marele ecran tot ce se intimpla acum in satele din R.Moldova,din cauza faptului ca lumea pleaca in Italia,Moscova si alte locuri banoase.
    Noi cei care avem habar de cinematografie am inteles foarte bine decizia juriului de a nu acorda premiul mare acestui film,cu siguranta ati inteles-o si dvs d-le Brega.Politica decide totul in RM.Va da-ti seama cit de nefavorabila si incomoda ar fi fost pru autoritati vestea ca in plin centru Chisinaului se acorda marele premiu unui film produs de romanii de la Bucuresti,despre aceasata „tara” nenorocita,acesti idioti comunisti care au alungat peste un milion de moldoveni prin Italia si Moscova.Existenta festivalului pe viitor ar fi compromisa,cu comunistii la putere.Iata de ce premiul mare a fost acordat cehilor,desi publicul din sala in proportie de 99% astepta ca „Podul de flori” de Thomas Ciulei sa triumfeze.
    Cit despre costurile filmului,am pru dvs un raspuns sigur,daca tot va framinta – in jur de 270 mii de euro !!! asta o stiu de la un prieten,care la rindul lui este prieten bun cu Thomas Ciulei.Ti-a speriat suma mare?! Nu vad de ce.Documentarul artistic,ca sa zic asa,este filmat pe pelicula,asta pru ca Thomas Ciulei nu-si permite sa coboare la „video”,dupa filmele pe care le-a turnat tot pe pelicula in trecut(exemplu filmul „Asta e”).D-ul Ciulei este detinatorul citorva studiouri in Bucuresti si in Germania,iar filmul va umbla pe la multe festivaluri din lumea intreaga.Din cite stiu,in lumea cinematografiei,un film pe pelicula are cele mai mari sanse de a fi „bagat in seama”,pru ca asa e in aceasta industrie.Intuiesc ca si dvs d-le Brega ati vrea sa filmati un documantar pe pelicula,dar va loviti de problema financiara in acest sens.Cit despre banii publici,din cite stiu in Romania cinematografia,din fericire,inca mai e sustinuta de stat,prin CNC,asta bucura si nici de cum nu stirneste indignare.Filmul lui Cristian Mungiu(432) la fel a fost sustiunt cu ceva bani de CNC.Un asa privilegiu si-ar dori cred fiecare regizor din RM,dar nui de unde.
    Apropo de personajele din film,la stilul pe care il adopta Ciulei,cei 4 eroi au facut o meserie cit se poate de buna,de unde naturalete pura pru film in moldovenii de la sat ?!
    Daca aveti posibilitatea,urmariti filmul „Asta e”,tot de Thomas Ciulei,despre viata amarita a celor din delta Dunarii(Sulina),atunci cu siguranta ve-ti intelege stilul de maestru promovat de acest regizor.

  5. `Filmul “podul de Flori” din start nu vroia sa arate ceva legat de romanii de pe ambele maluri ale Prutului,filmul nu a vrut sa uneasca romanii,sa atinga probleme istorice,de limba,arta si cultura.
    Thomas Ciulei a facut un film suta la suta despre migratie,iar denumirea e pur simbolica.`

    Eu personal nu am vazut nici o legatura dintre denumirea filmului si continutul acestuia. S-a luat o denumire cu rasunet si s-a numit un film de calitate joasa.
    Este ca si cum ai numi o emisiune TV `Opiniile presedintelui`, dar acea emisiune nu ar avea nimic comun sau despre nici macar cu un presedinte de colhoz…

    Urat! Urat! Urat!

  6. Ieri la Iasi a inceput Festivalul de film european, iar in deschidere, ce credeti ca a rulat ??/ exact, FILMUL DE GALA – Podul de Flori …
    felicitari Dle Ciulei :(((((((((

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.