La Carahasani de ziua eroilor!


Pe 5 iunie, de ziua eroilor domnul Boian Victor a hotarat sa sfinteasca monumentul eroilor celui de al doilea razboi mondial. Acest monument dupa cum ne-a spus domnul Boian a fost telul intregii sale vieti, pe care l-a realizat singur fara vreun ajutor din afara.

Azi dimineata impreuna cu doi baieti din Miscarea Legionara si cei cu spirit romanesc si timp liber ne-am pornit sa-i comemoram pe eroii neamului impreuna cu domnul Boian. Deoarece in RM exista mai multe directii si mai putine drumuri noi nu am reusit sa ajungem la ora 12, astfel sfintirea monumentului a avut loc in lipsa noastra.

Noi am depus o coroana de flori in cinstea eroilor dupa ce am avut parte de un serviciu divin asa cum spune obiceiul crestinesc. Nu au lipsit bucate gustoase, vin de casa si paine pentru sufletele celor cazuti. Domnul Boian ne-a spus despre planurile de mai departe pentru a finisa monumentul, dar pentru care nu are acuma nici timp nici bani. Ne-a spus ca ar vrea sa arboreze la monument drapelele tarilor care au luptat acolo pentru cruce si dreptate si anume, a Germaniei, Ucrainei si a Romaniei. Astfel darunindui un tricolor l-am bucurat nespus de mult. Desigur am ascultat si lectii de istorie de la domnul Boian, care este un exemplul viu al curajului si demnitatii umane.

Ceea ce nu putem spune autoritatile locale din Carahasani, care nu au putut gasi putinul timp necesar de a asisita la sfintirea monumentul si a spune un cuvant bun, omului care cu propriele forte a inaltat un monument de 12 metri in cinstea eroilor neamului.

in cinstea lor si in cinste noii generatii, in cinste tuturor oamenilor. Caci cu siguranta domnul Boian nu va lua cu el acest monument, ci il va lasa celor cu spirit romanesc, celor care nu uita de unde vin si nu le este rusine chiar daca in acel razboi nu au ajuns sa fie invingatori.

Va transmit urarea care a facut-o domnul Boian catre toti tinerii cu spirit romanesc si verticalitate:”iNARMAtI-Va CU BaRBatIE ªI CREDINta iN DUMNEZEU!”

Personal cred ca ca domnul Boian singur merita un monument, cert mai e si faptul ca trebuie sa-l ajutam cu tot ce ne sta in puteri. Ce ziceti daca pe data de 26 iulie, ziua eliberarii Basarabiei si Bucovinei vom merge intr-o componenta mai mare sa-l cinstim pe domnul Boian si pe ostasii neamului.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.