Am asistat azi la un spectacol intrigant, fierbinte, dar cam la marginea democratiei si usor pe muchia legalitatii:
la propunerea consilierului Oniscenco s-a votat includerea pe ordinea de zi a sedintei chestiunea demisiei lui Mihai Ghimpu din functia de Presedinte al CO.
Dar cind s-a ajuns la discutare si votarea subiectului, s-a constatat ca deja e necesara o majoritate mai mare decit 27 consilieri, cel putin asa sustin juristii Primariei, unii consilieri cu studii de drept. Ei zic ca ar fi necesare 35 de voturi, adica 2/3 din membrii Consiliului.
Reprezentantul Guvernului, Ghenadii Gluscenco, prezent la toate sedintele CO a zis ca legea se refera la presedintii de raion, deci la capii puterii executive, nu la cea legislativa, pe care o conducea pina azi M. Ghimpu in Chisinau. De aceea majoritatea nou formata, prin aderarea la PCRM, PPCD si UCM a social democratilor condusi de Eduard Musuc, l-au ales ca presedinte al sedintei pe Alexandru Roman, de la comunisti, apoi, fara participarea secretarului CO, si fara intocmirea de proces-verbal oficial, l-au ales ca presedinte interimar pe Ed. Musuc.
Am vazut pe culoare cum nu doar Gh. Gluscenco dar si vicecomisarul orasului, Iacob Gumenita coordonau „operatia”. in hol au aparut chiar si politisti in uniforma, inclusiv seful de la RPS „Scut”, C. Avornic. Cineva a recunoscut printre asistenti pe angajati inalti ai SIS (Serviciul de Informatie si Securitate, un fel de KGB modernizat). Dar, intrebat oficial, Gumenita a infirmat ca ar fi Primaria inconjurata de politie. Iar primarul Chirtoaca a confirmat ca are semnat un contract cu Serviciul Paza de Stat, pentru care va trebui sa plateasca 14 mii MDL pe luna, ca sa asigure un post de paza la intrare.
Vazind ca presedintele de Consiliu, fractiunea lui (PL) si simpatizantii (AMN, PLD si M. Severovan) nu ies din sala, iar secretarul CO, Valeriu Didenco, refuza saa participe la sedinta lor paralela si sa semneze procesele verbale, au fixat o noua sedinta pentru marti la ora 10. Dupa asta, si cei ramasi in sala mare de sedinte au luat pauza pina marti… la ora 9.
Aseara am vazut militari sau politisti inarmati cu Kalasnikov in strada (linga Casa Limbii Romane), oare ce urmeaza, STARE DE URGENta, ARESTaRI iN MASa, EXECUtII ªI EXPULZaRI?!
17 răspunsuri la “Complot in Consiliul Municipal Chisinau!”
http://www.jurnaltv.md/?article=326 stire video
http://www.jurnal.md/article/7162 stire mai noua, doar text
na, uite ca ne intoarcem in 1938…
la post 2
ajung doar aici:
Not Found
The requested URL /article/7162 was not found on this server.
…si rezolutia paginii e prea mare – meniu-l a plecat jos, apoi imagina „docomentului” al MAI pentru a adormi copii, e prea marita.
Oleg,
De cite ori am zis sa ne asteptam la minuni. Si iata…
Dupa declaratia lui voronin de a esi poporul sa-l inlature „capchii”, poporul nu ese, si voronin trimite pe cei in scura lui, politist inarmati.
Asa cade puterea dictatoriala, cu arma in mana.
Iraq? istoria vie. voronin si echipa lui este rupta din jur in jur de comunistii din rusia, si el este nevoit sa foloseasca forta.
Daca merge pregatire de violenta, atunci voronin cade repede, nu-l salveaza „scutul” de la lontile trimis spre el. Multi snt pregatiti militar foarte bine. Si arme in moldova un destule pentru violenta.
Cui aceasta ii tebue? Omot, crima, violenta?
Strainilor, adica partidului strain. Care este partid strain?
PARTIDUL COMUNIST
Principal este poporul sa convinga militarii si politia a comunistii nui popor dar partid, mic numar de oameni. Care vor disparea. Dar noi trebu sa raminem oameni.
Si mai este forte internationale mai puternice ca militarii si politistii folositi de comunisti.
Violenta non sens.
Dar voronin vra sa cistige prioritate in municipiu prin violenta.
Un nemernic.
Intriganta pozitia voastra de luptatori, dupa ce ati dat cu jos Dorine, hop spectacol intrigant si fierbinte de nedreptate, dar privit ciudat de pasiv (ca mai tot ce nu va intereseaza)
deacord cu anonymus 100 la 100
😀 Parca vad cum incepe Brega cu protestele cerand demisia lui M.Ghimpu.
Brega,in mod surprinzator te-a apucat „jalea”,ori esti dezamagit ca complotistii n-au putut aduna 35 de voturi ❓
Alex, de ce esti atat de iritat ? Ai mancarime la anus ?
Marsh la proctolog ! 😀
Sunt tentat sa cred ca, „jaful” din preajma primariei, ca si „circul” cu scindare, produs in cadrul CMC, face parte din lantul de provocari la care este supusa echipa democratica. Fortele retrograde de profitori din randurile PCRM, PPCD, PSD si tot felul de „umanisti” n-au nimic comun cu nevoile orasenenilor. Miza – a mentine apa tulbura pana la infinit pentru a proteja si a inmulti interesele sale meschine.
Tari mai sunt rahatii de politisti ai RM, cu oamenii pasnici. Sa-i vezi cum ar schimba placa, daca ar da nas in nas cu jandarii romani. Ca jandarii nostrii, n-au mila fata de cacanarii de politisti maldaveni. I-au pus cu botul pe labe pe albanezii din Kosovo, asa ca sa-i dea pe brazda pe niste nevolnici, pentru ei e floare la ureche.
Scuze, o mica rectificare, nu sunt sigur daca pe Carolina Panfil, ar putea sa o puna la punct, ca ea e antrenata sa lupte pina la moarte, mai ceva ca in filme. Cred ca pina la urma cu ea s-ar distra, bineinteles daca ar corespunde standardelor de frumusete ale mindrei si falnicei jandarmerii romane. Nu stiu de ce, ma indoiesc.
Mircea V,
In rusa am scis:
Anume si lui carolina am si scris, sa vada cum moare si e condamnat idialul ei.
Da mai frate, dar noi romanii habar nu avem de rusa. Deci frate, tradu.
Mircea V,
Traducerea care ai cerut e aici.
Of, tampitii astia de comunisti in loc sa se duca la biserica sa incerce sa isi spele pacatele.. sper sa nu fie nevoie si aici de revolutie.. Cred ca Basescu ar turba sa stea degeaba sa ii lase sa se omoare intre ei din cauza la niste handicapati comunisti si retrograzi
inca un partid in tabara comunista…