Miting de solidaritate la Cluj-Napoca


Vino si tu joi 26 iunie 2008 pentru a-i sustine pe tinerii din Rep. Moldova care sunt cercetati penal pentru ca si-au exprimat parerile pe net.

Cine organizeaza: Grupul de Initiativa Basarabeana din Cluj-Napoca

Locatia: in fata Casei de Cultura a Studentilor din Cluj Napoca

In legatura cu evenimentele desfasurate in Republica Moldova de catre autoritatile publice in ceea ce priveste cercetarile penale a 12 tineri basarabeni care si-au exprimat opiniile in legatura cu actual sistem de guvernare, Grupul de Initiativa Basarabeana Cluj va initia in data de 26 iunie 2008 la o actiune de protest impotriva demersurilor Procuraturii municipale Chisinau si la o actiune de sustinere si sprijin a tinerilor persecutati de regimul comunist de la Chisinau.

GIB Cluj isi exprima temerea si ingrijorarea fata de actualele actiuni ale autoritatilor judiciare din Republica Moldova si invita pe toti doritorii sa se alature actiunii. Actiuni de acelasi gen se vor desfasura si in alte centre universitare din Romania cum ar fi: Suceava, Bucuresti, Iasi, Timisoara, Targu Mures, Oradea.

GIB Cluj considera ca prin actele guvernarii comuniste de la Chisinau se incalca in mod flagrant dispozitiile art. 32 din Constitutia Republicii Moldova care consacra libertatea opiniei si a exprimarii, articol situat in Capitolul II al Constitutiei sub denumirea de “ Drepturi si libertati fundamentale”. Or, este binecunoscut faptul ca libertatea de exprimare si opinie constituie una din cele mai importante libertati si drepturi consfintite intr-o societate democratica si intr-un stat de drept si ca primul lucrul intreprins de o guvernare autoritara este si a fost intotdeauna “cenzura”.

GIB Cluj isi exprima deasemenea regretul ca in viziunea autoritatilor comuniste de la Chisinau respectarea literei Constitutiei, a textului Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului (CEDO), a textului Declaratiei Universale a Drepturilor Omului nu constituie un deziderat al unei societati democratice. Amintim domnilor de la guvernare ca odata ratificat textul CEDO, dispozitiile ei sunt obligatorii pentru statul semnatar si au aplicatie directa in dreptul intern.

Asadar dupa cum preciza Curtea Europeana, libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele esentiale ale unei societati democratice, si este valabila si pentru ideile care lovesc, socheaza sau nelinistesc; orice restrictie in materie trebuie sa fie proportionala cu scopul urmarit.
Libertatea de exprimare (art.10 din CEDO ) a gandurilor, a opiniilor, a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt si ele inviolabile. in interpretarea Curtii nu se ocrotesc doar acele opinii sau informatii primite „favorabil sau cu indiferenta, ci si pe acelea care pot sa ofenseze sau sa socheze autoritatile statului sau o parte a populatiei” . O caracteristica aparte a libertatii de exprimare este aceea ca prin ea se ocrotesc anumite activitati cu un considerabil risc de a vatama interesele altora sau chiar interesul public. Protectia art. 10 se extinde si asupra libertatii de exprimare politica.

GIB Cluj aminteste faptul ca libertatea de opinie si exprimare, ca drept fundamental al omului, a fost consacrata atat in unele instrumente ce alcatuiesc Carta Internationala a drepturilor omului cat si in alte conventii care reglementeaza domenii particulare de protectie. Pentru prima data, acest drept a fost enuntat in art. 19 din Declaratia universala a drepturilor omului, proclamata de Adunarea Generala a O.N.U. la 10 decembrie 1948. Potrivit acestui articol „orice persoana are dreptul la libertatea de opinie si exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi nelinistit pentru opiniile sale, si acela de a cauta, de a primi si de a raspandi, fara consideratii de frontiera, informatii si idei prin orice mijloc de exprimare”.
O ampla reglementare a libertatii de opinie si exprimare se regaseste in Conventia Internationala asupra eliminarii tuturor formelor de discriminare rasiala, adoptata si deschisa spre semnare si ratificare de catre Adunarea Generala a O.N.U. prin rezolutia 2106/XX din 21 decembrie 1965.

GIB Cluj reitereaza sprijinul fata de tinerii care au curajul sa se exprime asupra problemelor importante existente, cere respectarea liberei exprimari si a independentei presei etc. care sunt in mod sistematic incalcate de guvernarea actuala.

GIB Cluj cheama cetatenii Republicii Moldova si a Romaniei sa-si manifeste, apere si promoveze in continuare libertatile si drepturile sale indispensabile pentru a realiza schimbarile democratice in republica in spiritul principiilor si aspiratiilor europene.

Cluj Napoca

Persoana de contact: Leva Nicolae
Date de contact: tel: 0740388614, e-mail: gib_cj@yahoo.com, leva_nicu@yahoo.com
Data: 26.06,2008, ora: 12:00 – 14:00
Web: www.gibcluj.ro



2 răspunsuri la “Miting de solidaritate la Cluj-Napoca”

  1. „orice persoana are dreptul la libertatea de opinie si exprimare”

    Aha-aha! Cum ramane dreptul la libertatea de injurare in public, exprimarea ideilor si incitarea la actiuni anti-nationale???

    Ar trebui naivii din intreaga lume sa manance un pic de rationament inainte de a porni in actiuni din cele descrise mai sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.