Oleg Cernei – rasist amator?


Oleg Cernei, Eduard Musuc, Ion Gabura si altulConsateanul si colegul meu de clasa Oleg Cernei iar a dat in gropi: pe 8.08.08, cind la Beijing incepeau jocurile olimpice intinate de incalcarile flagrante ale drepturilor omului, cind in Osetia de Sud reizbucnea razboiul intre georgieni si rusi, cind in RM peste 400 de cupluri se casatoreau la hurta, iar in Chisinau cam 59 dintre acestia primeau certificate maritale chiar de la madam premier, spre seara, in holul salii rotunde a Primariei Chisinau, la sedinta extraordinara a unei comisii de specialitate noi, formate prin comasarea altora doua mai vechi, s-a pus pe comentat in fata camerelor video si cu vadita ironie culoarea pielii a doi dintre colegii lui.Cei doi, crestin-democratul Ion Gabura si social-democratul Eduard Musuc au pus de-o coalitie cu comunistii si l-au detronat pe amenistul Oleg Cernei dintr-o functie in care coordona activitatea altor doi membri liberali ai celei mai putin numeroase comisii, cea pentru GOSPODaRIE COMUNALa ªI ECOLOGIE.

Atunci Oleg s-a gindit macar sa faca show pentru televiziunile invitate de serviciul de presa al institutiei. Dar a iesit un spectacol de prost gust, la limita legalitatii si categoric imoral. in loc sa mai faca un efort, sa gaseasca hibe de legalitae in modul cum au fost comasate comisiile, cum s-a convocat sedinta in vacanta, la sfirsitul saptaminii de lucru, la felul cum se respecta procedurile, el comenta in mod repetat si insistent culoarea obrajilor si a urechilor lui Musuc, presedinte al Consiliului Municipal, apoi a nou alesului presedinte de comise largita, Gabura. De parca bujorii in obrajori, paloarea lor sau formele rotunde ale falcilor ar fi un indiciu legal sau fiziologic al minciunilor, al trisarii.
L-am compatimit pe Oleg Cernei cind, in campania alectorala, a fost intrebat de ce e atit de gras, i-am iertat raspunsul nesimtit ca unii se ingrasa de multa mincare sau din nimic facere, iar altii de foame, lasind sa se inteleaga ca el ar fi din categoria a doua. Dar cind a trecut el insusi la remarci idioate n-am ai rabdat si l-am plesnit, iata, peste boalfe.

http://www.jurnaltv.md/index.php?article=644

http://www.protv.md/filme/scandal-la-primarie-1.html?id_file=27754

.:EU:.


2 răspunsuri la “Oleg Cernei – rasist amator?”

  1. poate-l dau afara din AMN pentru prestatia proasta din consiliul municipal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.