Saptamana trecuta a aparut, la Chisinau, o carte in care unul „curat” il bestelea pe altul „murdar” pentru ca ar fi „furat” ceva, ar fi jefuit ceva de genul „unei tari”. O anume biblioteca municipala a anuntat ca gazduieste coliva de la lansare, dupa care, o sefulita care se ocupa de cultura la un departament al primariei municipale cica ar fi interzis eventul.
Cum insa „colacii” fusesera trimisi la casele gospodarilor si cum se daduse sfara in tara si afara, partidul-editor-de-carte a tras „alaiul” la sediul propriu din str. N. Iorga, astfel ca „publicul cititor” (o gaselnita lemnoasa a retoricii culturoide moldovenesti) moldovean si-a potolit setea de „justitie„, „adevar„, „paine (ca a rodit bine graul anul asta) si circ (aci stam mai prost, circul de stat e in reparatie de ceva ani).
ªi pentru ca Parlamentul, sala care adaposteste temporar circul si circarii moldoveni, e in vacanta, spalatul rufelor s-a facut in apele tulburi ale presei moldovenesti, avida de subiecte ce pot fi „reflectate” din jiltul comod in birou, fara a iesi din perimetrul custii Parlament-Primarie-Guvern-Presedintie.
Apa a iesit, cum era de asteptat, cam murdara. Chiar zoaie. Nu e bai – s-au gasit niste „insi de omenie”, gata sa puna umarul la curatarea lichidelor reziduale ale politichiei basarabene. Un fel de detergenti morali care transforma apa in vin si racul in peste…
N-am gandit sa vad, in randul celor ofuscati de productia-editoriala-minune si Uniunea Scriitorilor din Moldova care a iesit cu un cogeamite memoriu in care si-a spus pasul si of-ul. Cum tele-ganditorii traditionali, aia care monopolizeaza spatiul public, sunt in vacanta la mare sau la munte, Uniunea s-a gandit sa sparga targul cu o Declaratie de doi bani (valoarea morala – a nu se confunda cu alte modalitati de intelegere a sintagmei „doi bani„).
Fituica distribuita de USM (si pozitia morala bagata in pachet) e un monument straniu de incoerente si ciudatenii:
– o ciudatenie morala. Uniunea, prin gura a 23 de reprezentanti ai sai (nu m-am mirat sa-l vad acolo pe un Andrei Strambeanu, Nicolae Dabija si la limita, pe un Grigore Vieru, dar m-a cam trasnit sa-l gasesc pe Esinencu si Besleaga, in fine, e treaba lor ce semneaza) se revolta impotriva „denigrarii politicienilor”. De cand Uniunea Scriitorilor se ocupa de refacerea virginitatii morale a politicienilor moldoveni? Din cate stiu, onoarea fiecarui cetatean (fotbalist, scriitor, politician sau tractorist) se apara in instanta, de ce nu face si tipul vizat in cartea cu bucluc chestia asta? E deputat, are si bani pentru judecata. Cumva Uniunea Scriitorilor vrea sa tina locul justitiei? Ma tem ca e uzurpare de putere…Altfel, prostie.
– o ciudatenie estetica. Citez: „Cartea a fost din totdeauna izvor al intelepciunii si mesager al tolerantei si compasiunii” si mai departe, cu referinta la productia scandaloasa care „discrediteaza insasi notiunea de carte.” Multi dintre cei care au semnat declaratia in cauza s-ar vedea contrazisi de chiar unele scrieri ale lor, in care au fortat „izvorul intelepciunii si mesagerul tolerantei si compasiunii” sa transporte poezii despre Lenin, Marele octombrie, Pioneria, kolhozurile etc… bucatile citate ar fi o mostra de cecitate daca nu s-ar baza pe o perceptie „quasi religioasa” a cartii care mai mult dauneaza decat aduce vre-un folos real: cartea ca icoana, monument, moaste. Ideea asta e periculoasa pentru ca se intereseaza prea mult de carte, incat sa se bage si in continutul ei si sa tina cont de el. Comisarii literari din Uniunea Scriitorilor tin prea mult la ideea de carte, pentru a-i mai acorda vreo sansa cartii reale… iar cartea reala e un mijloc de transport prin intermediul caruia circula ideile. Un autovehicul care poate fi comod, util, rapid, lent, greoi insa nicidecum sfant. Ceea ce e sfant intr-o carte nu este cotorul de hartie sau cerneala tipografica, ci continutul ei, la fel precum intr-o biserica, dumnezeirea sta in comuniunea oamenilor si nu in caramizile sau scandurile tavanului.
E un idealism estetic hilar, la fel precum ar fi hilara o atitudine care, sub pretext ca in faeton calatoresc nobilii si elita, ar interzice oamenilor simpli carutele cu care acestia transporta varza, piatra, cartofi si balegar – din motivul ca acestia ar discredita astfel ideea de „caruta”.