Cronica Conferinţei internaţionale ONU «Réaffirmer les droits de l’homme pour tous: 60 ans de la Déclaration universelle», Paris, 3-5 septembrie 2008.

motto: «În Rusia existã democraţie. O democraţie în felul ei»
(Olga, parţicipantă în cadrul Student Journalism Program la Conferinţa anuală a ONG/DIP ONU, Paris, 3-5septembrie 2008)

Pe parcursul a trei zile capitala Franţei a devenit capitala Drepturilor Omului datorită organizării la Paris de către Organizaţia Naţiunilor Unite în colaborare cu Ministerul afacerilor externe al Franţei a Conferinţei internaţionale «Reaffirmer les droits de l’homme pour tous: 60 ans de la Déclaration universelle» (Reafirmarea drepturilor omului pentru toţi:60 de ani de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului). Fără fi prima reuniune internaţională de această amploare, evenimentul de la Paris a constituit cea de-a 61-a Conferinţă a organizaţiilor non-guvernamentale afiliate structurilor Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se reunesc în fiecare an la sediul ONU de la New York.
Excepţie în acest an. Pentru prima dată această conferinţă a fost organizată la Paris, fapt explicabil nu atât prin pierderea din credibilitate a SUA privind respectarea drepturilor omului şi nici prin potenţialele ameninţări teroriste care ar transforma New York-ul într-o locaţie mai puţin sigură. Nu. La fel cum nici alegerea Parisului nu este rezultatul acordării distincţiei de Cetăţean de Onoare leaderului tibetan, Dalai-Lama în aprilie 2008 de către primăria Parisului.
Organizarea acestui eveniment în metropola pariziană se explică prin aniversarea celor 60 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului care a avut loc la 10 decembrie 1948 la Palatul Chaillot de la Paris.

Locul de întâlnire a fost Maison de l’UNESCO de pe avenue Suffren care şi-a deschis sălile şi holurile imense celor 1399 de participanţi veniţi din aproape toate colţurile lumii.

Programul celor 3 zile de conferinţă a fost generos în discursuri bilingve franco-engleze, având ca punct de plecare universalitatea, actualitatea şi importanţa Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. Sesiunea de deschidere a fost onorată de prezenţa domnilor Kiyo Akasaka, secretar general adjunct al departamentului de comunicare şi informaţii ONU, Koichiro Matsuura, director general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură (UNESCO) cât şi a reprezentanţilor ţării-gazdă, doamna Simone Veil, ex-secretar de stat a cărei biografie şi activitate o prezintă ca o adevarată luptătoare pentru respectarea drepturilor omului şi doamna Rama Yade, secretar de stat, responsabilă de drepturile omului şi relatii externe în actualul guvern francez.

Prin intermediul unei intervenţii video de la New York, domnul Ban Ki-moon, secretarul general al Naţiunilor Unite a ţinut să adreseze un mesaj tuturor participanţilor în prima zi de conferinţă, în continuarea căreia s-a situat în partea finală, intervenţia video a doamnei Ingrid Betancourt, ex-ostatica franco-columbiană a forţelor FARC care a împărtăşit din experienţa şi ideile sale privind respectarea drepturilor si libertãţilor fundamentale ale omului.

Derularea conferinţei a constat în succesiunea unor discursuri uneori mult prea abstracte în cadrul reuniunilor matinale, mai concrete în cadrul atelierelor şi meselor rotunde organizate în subsidiar, pe subiecte precise pentru a crea un cadru propice dezbaterilor la care au participat reprezentanţi ONU, guvernamentali, ai societăţii civile şi mediului universitar. Cu toate acestea, cele mai dinamice dezbateri au avut loc în pauzele de cafea în timpul cărora participanţii au avut ocazia sa schimbe opinii, experienţe şi contacte.

Nici că aş fi bănuit că aş fi putut participa la o asemenea dezbatere declanşată de problema respectării drepturilor omului într-o republică ex-sovietică care în final, a căpătat amploarea unei discuţii de natură geopolitică asupra spaţiului post-sovietic. N-a fost vorba de Belarus, Moldova, Ucraina, Georgia sau de republicile din Asia Centrală, a fost vorba despre Estonia, stat membru al UE, considerat „nedemocratic” de către colega mea din Estonia, Olga care îi povestea colegei noastre de la New York cum NU sunt respectate drepturile minorităţii ruse din Estonia, fiind lipsite de drepturileşi libertăţile fundamentale ale omului.
Cu „politeţurile” de rigoare am intervenit, întrucât spre deosebire de colega mea din Statele Unite care era într-o continuă mirare de gravitatea situaţiei existente într-un stat membru al UE, mie nu-mi este străin spaţiul ex-sovietic datorită originii… şi parcă prea pe jumatate era prezentată problema în cauză… Ex abrupto am întrebat-o pe colega din Estonia ce limbă vorbeşte, la care răspunsul a fost „rusa”. Atunci am întrebat-o dacã cunoaşte şi limba estoniană, la care răspunsul a fost din nou evident, ”NU”, doar Olga face parte din minoritatea rusă din Estonia…

„Atunci nu e bizar să nu vorbesti limba de stat a unei ţări pe teritoriul căreia te-ai născut şi ai locuit o viaţă întreagă, nu e oare o lipsă de respect faţă de aceasta”, am continuat sã insist… „vorbeşti de drepturi, dar oare nu ar trebui să ai şi nişte obligaţii faţă de acest stat?”
Dezbaterea a depăşit graniţele personale pentru a ajunge la cele de naturã geopolitică în momentul în care interlocutoarea mea a afirmat că pe cât de „nedemocratică e Estonia, pe atât de democratică e… Rusia, unde există „o democraţie în felul ei”.

Ciudată democraţie mai e şi asta unde jurnaliştii care îndraznesc să critice Puterea şi să prezinte dedesubturile Ei, sunt anihilaţi şi ucişi ”din întâmplare”. Evident am făcut referire la un caz recent, la jurnalistul Evloiev din republica caucaziană Inguşetia, care a primit ”din întâmplare” un glonte în tâmplă din revolverul unui reprezentant al forţelor de ordine ruse la începutul lunii septembrie 2008. Or, despre ce fel de democraţie în felul ei vorbim când „freedom of thought and freedom of speech, freedom from want and freedom from fear” care constituie sâmburele oricărei democraţii reale este departe de a fi identificat în Rusia.

Cert este că dezbaterea a atras atenţia responsabililor noştri de la New York care au fost „încântaţi” să constate că doi dintre cei 15 studenţi internaţionali participanţi în cadrul Student Journalism Program şi-au exercitat din plin dreptul la libera exprimare, cu atât mai mult ca ”protagonistele” erau douã reprezentante ale spatiului ex-sovietic, motiv pentru care ne-au invitat în faţa camerei video pentru a continua dezbaterea.
De această dată discuţia a fost „mai aprinsă” datoritã colegei din Estonia care a folosit cuvinte ”grele” la adresa guvernului estonian, neavând nici o reţinere în a afirma că actualul preşedinte al Estoniei este „o marionetă a SUA” şi întrebându-se retoric „ce caută” un stat ca Estonia în UE atâta timp cât nu ştie să respecte drepturile minorităţilor ruse care „pot fi protejate doar de Rusia în prezent”. Am continuat să zâmbesc ironic şi amar, concluzionând discuţia noastră, desfăşurată de altfel în limba engleză, deşi ambele fiind cunoscătoare de limbă rusă, prin a „o linişti” pe Olga cu un „Don’t worry, Olga, Russia has come back. Today in Georgia, tomorrow in Ukraine, the day after tomorrow in Moldova and maybe one day, in Estonia”…
Cu siguranţă atât Olga, cât şi eu, atât cameramanul nostru francez, Pierre cât şi responsabilul nostru american, dr. Judy îşi vor aminti aceste momente pline de sinceritate şi spontaneitate.

De altfel, acestea au fost aşteptările pe care le-am avut din partea celor care au intervenit în cadrul reuniunilor şi sesiunilor conferinţei. Am aşteptat să se vorbească franc şi deschis, de la tribuna ONU/UNESCO despre cazuri concrete, criticând şi condamnând prin forţa cuvântului state care nu sunt nici pe departe preocupate de respectarea drepturilor omului, doar că „Défendre la Declaration universelle des droits de l’homme”, „Vaincre la discrimination pour réaliser les droits de l’homme et la dignité pour tous”, „L’éducation et l’apprentissage des droits de l’homme comme une façon de vivre” (Apărarea Declaraţiei universale pentru drepturile omului”, „A învinge discriminarea pentru asigurarea drepturilor omului şi a demnităţii pentru toţi”, „Educaţia şi deprinderea drepturilor omului ca un modus vivendi”), au eclipsat prin paroles şi dicursuri abstracte faptele şi cazurile concrete.

În fine, poate lipsa unor asemenea poziţii se explică şi prin absenţa unor numeroase societăţi civile care n-au fost reprezentate la acest forum, fapt pe care l-am semnalat, subliniind că acesta a fost tocmai paradoxul conferinţei unde dintre cele 534 de ONG reprezentând 74 de ţări, majoritatea au fost din SUA, Canada, Europa Occidentală care sunt ţări cu societăţi civile conştiente de drepturile şi libertăţile lor. Dar ce se întâmplã cu/în ţările care n-au fost reprezente şi care din „întămplare” sunt şi cele cu carenţe în acest domeniu, ţări în care societatea civilă e sufocată sistematic de guvernele tot mai autoritare? Am făcut referire la ţări africane, latino-americane şi ex-sovietice. Or, o simplă analiză întreprinsă în seara primei zile de conferinţe, cu o hartă a lumii d’un côté şi cu lista participanţilor d’autre côté mi-a relevat faptul că spre exemplu, din spaţiul ex-sovietic; au fost prezente doar câteva organizatii non-guvernamentale din Rusia şi una singură din Georgia, în timp ce celelalte democraţii post-sovietice au fost total absente.

Cert este că organizatorii, vizibil deranjaţi de problema adusă în discuţie şi susţinuţă de sală prin aplauze, s-au apărat prin a sublinia că nu e vina lor dacă alţi participanţi n-au reusit să ajungă la această conferinţă din cauza dificultăţilor financiare; obţinerea vizei sau neafilierii lor la structurile ONU. În consecinţă, mi-am permis să fac o sugestie privind schimbarea locaţiei pentru conferinţa de anul viitor, propunând să se renunţe la New York şi Paris, oraşe pe care le găsesc de altfel extraordinare, dar de multe ori inaccesibile din atâtea cauze obiective pentru a o organiza în alte regiuni ale globului, mult mai aproape de cei care au nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale. …în final, am aflat că următoarea conferinţă, într-adevăr va avea loc în altă regiune a globului…drept urmare, pregătiţi-vă biletele de avion căci aceasta se va desfaşura în… America Latină… şi nu uitaţi de viză!

Ţări reprezentate pe regiuni (în total – 74)

AFRICA:
Ghana, Mali, Senegal, Nigeria, Camerun, Sudan, Coasta de Fildes, Niger, Gambia, Republica Democrată Congo, Guineea, Togo, Gabon, Burundi, Libia, Kenya, Tanzania, Mauritius, Angola
(183 ONG-uri)

ASIA /PACIFIC:
India, Pakistan, Indonezia, Nepal, Australia, China, Sri Lanka, R.Coreea, Bangladesh, Thailanda, Japonia, Malayasia, Nepal, Noua Zeelandă, Filipine, Vietnam
(152 ONG-uri)

EUROPA CENTRALA ŞI DE EST:
Federaţia Rusă, Serbia, Georgia, Albania; Croatia, Grecia; Cipru
(37 ONG-uri)

AMERICA LATINA:
Mexic, Brazilia, Cuba, Argenţina, Columbia, Venezuela
(62 ONG-uri)

ORIENTUL MIJLOCIU ŞI ŢĂRILE ARABE:
Turcia, Emiratele Arabe, Iran, Israel, Liban
(47 ONG-uri)

AMERICA DE NORD ŞI CARAIBE:
SUA, Canada, Panama, I-le Virgine
(493 ONG-uri)

EUROPA OCCIDENTALÃ:
Marea Britanie, Elveţia, Spania, Franţa, Belgia, Monaco, Olanda, Italia, Luxemburg, Germania, Portugalia, Austria, Suedia, Irlanda, Danemarca
(425 ONG-uri)

Cu respect,
Inessa Baban
Institut Français de Géopolitique
Paris, France