Indiferenţa ucide Istoria(despre soarta celei mai vechi biserici din Moldova)


Cei familiarizaţi cît de cît cu situaţia localităţilor din R.Moldova şi care au vizitat inclusiv Căuşeniul, vor recunoaşte cu siguranţă că acest orăşel din sud-estul Basarabiei este unul total neobişnuit. Aflîndu-te în Căuşeni, te cuprinzi de izul istoriei ce te păzeşte la tot pasul, mergînd pe străzile sale , păşeşti cu mîndrie pe locurile unde-au călcat mai mulţi înaintaşi vrednici, persoane care prin aportul lor au schimbat spre bine istoria Basarabiei şi continuă s-o facă cu aceeaşi dăruire-Alexe Mateevici-cîntăreţul limbii române, Pantelemon Erhan-Director General al Învăţămîntului în Basarabia şi senator în Parlamentul României, Ion Ungureanu-regizor, fost ministru al Culturii, Grigore Grigoriu-actor, Andrei Burac-scriitor şi dramaturg, Petru Cărare-scriitor…etc…etc. În rest, Căuşeniul e asemănător cu celelalte centre raionale din Basarabia-cu străzi înguste şi nu prea aglomerate, cu pieţi pline de băbuţe vesele, cu un singur semafor în centrul oraşului, cu o gară murdară, elevi gălăgioşi şi deştepţi( pentru cei care nu ştiu elevii din raionul Căuşeni sunt pe locul secund după cei din municipiul Chişinău după numărul de locuri premiante la Olimpiadele Republicane şi Internaţionale-am tot dreptul să mă laud! ).

Tot în Căuşeni, chiar în inima sa, se află şi Biserica “Adormirii Maicii Domnului “, cea mai veche biserică din Republica Moldova şi, din cîte ştiu eu, unicul monument de la noi ce se află sub protecţia UNESCO, fiind construită prin secolele XVI-XVII. Biserica este străjuită de un gard de pietre cu un aspect arhaic. Însă odată ce ajungi în curtea ei ţi se umple inima de milă şi ruşine pentru ţara în care trăim, pentru neglijenţa autorităţilor şi a Ministerului Culturii şi a Turismului-responsabil, de altfel, pentru starea jalnică în care a ajuns biserica, minister care trîmbiţează la televizor că a renăscut cultura din Moldova prin fabulosul( şi ruşinosul) proiect “Caravela Culturii”, dar care, în realitate, nu face decît să privească cu apatie cum degradăm cultural. Din punct de vedere al construcţiei(este adîncită în pămînt), frescelor din interior este unică în tezaurul internaţional. Aceasta au recunoscut-o mari savanţi şi cercetători care au vizitat-o, care au ridicat problema ca această bisericuţă să intre în circuitul valorilor UNESCO, doar noi tăcem, tace şi conducerea, tăcem şi noi, cetăţenii acestei ţări care mobilizîndu-ne am putea-o salva.

Ori de cîte ori se întîmplă să merg pe alături, mă opresc un pic din mersul grăbit( de obicei plec la Căuşeni rar, cu toate că satul meu, Fîrlădeni, se află administrativ în acest raion) pentru a admira această minunăţie, care-ţi umple sufletul cu seninătate şi lumină. Am fost doar o singură dată în interior, căci de vreo cîţiva ani buni pe placa de la intrare scrie cu litere prăfuite “În proces de reconstrucţie. Interzis vizitatorilor”. Cît va dura oare această “reconstrucţie”, cînd de fapt nu s-a mişcat o piatră pentru a o renova ?

Nu cred că restabilirea bisericii intră în competenţa autorităţilor raionale( cu toate că s-ar cere o implicare mai activă şi din partea lor), bugetul raionului Căuşeni e prea sărac pentru a putea fi alocaţi bani speciali pentru reconstrucţie, însă nu înţeleg de ce nu se iau decizii la Chişinău? O vom lăsa să zacă în praful indiferenţei noastre pînă cînd, piatră cu piatră, se va nărui sub ochii noştri nepăsători, pînă cînd nu va rămîne nimic din această frumoasă şi unică biserică….

Cu investiţii nu prea mari, această biserică ar putea fi readusă la viaţa, ar putea fi deschisă vizitatorilor( sunt sigură că se vor găsi destule perosoane dornice s-o cunoască), iar prin aceasta ar putea fi reabilitat turismul local. Dar pînă atunci, vom privi cu aceeşi atitudine la procesul inexistent de “reconstruire” …dar pînă cînd?!


29 de răspunsuri la “Indiferenţa ucide Istoria(despre soarta celei mai vechi biserici din Moldova)”

  1. guvernul nu se sinchiseste sa adune (fure) bani de la cetateni, agenti economici pentru reparatia unor biserici, de ce nu putem si noi initia asa campanii, macar la nivel local …
    daca ne pasa de monumente si oameni …

  2. s-ar parea ca nu prea ne (le) pasa… vad ca lumea isi da coate si se imbulzeste sa comenteze articolul…

  3. cei din Căuşeni nu sunt indiferenţi, însă această problemă n-are soluţionare la nivel local, cel puţin în ceea ce ţine partea materială .

  4. am auzit cumva pana acum de vreun apel al autoritatilor sau cetatenilor ? pentru biserici oamenii sunt darnici si saritori la nevoie, ar dona bani pentru reconstructie.

  5. bisericile erau tratate cu mai mult respect chiar si in perioada URSS , acum avem libertate totala a religiei, dar oamenii s-au cam distantat de cele sfinte …

  6. „bisericile erau tratate cu mai mult respect chiar si in perioada URSS ”

    Nu baga maina in foc… multe biseri au fost transformate pe timpul URSS in depozite , grajduri…dinamitate…
    Oamenii s-au distantat mult de miserica deoarece au devenit „prea liberi” peste noapte si nu mai stiu cum sa-si foloseasca libertatea trupeasca in diverse scopuri…
    Crearea unui ONG pentru sustinerea programelor de reabilitare a valorilor culturale ar fi un bun inceput…

  7. atunci chiar daca li se interzicea sa mearga la biserica, oamenii aveau credinta in suflet si nu uitau de Dumnezeu, acum insa au renuntat nu numai la lacasurile crestine dar si la Dumnezeu.

  8. Si eu sunt un om rational dar asta nu ma face ateu… Ateul nu este caracterizat de rationalitate ci de egoism, trufie si ingamfare… atat de tare incat nu vrea sa coinstizeze ce mic si neinsemnat e pe acest pamant…
    Oricum biserica inafara de valoarea crestina mai are si una istorica si culturala… ultimile 2 fiind valabile si pentru atei.

  9. „Credinciosii cred ca omul este creatia lui Dumnezeu, iar ateii ca se trage din maimuta”…

    poate pur si simplu unii vor sa se traga din maimuta…

  10. teorii, teorii si iar teorii… inca nu s-a demonstrat ca Dumnezeu nu exista…

  11. Solicităm ajutor, privitor la donatori de carte în limba română. Pentru bibliteca obşteasca a satului, care conţine astăzi cărţi din timpul URSS-ului.
    Contact e-mail: Ion-de-la-Criuleni@yandex.ru

  12. Nu trebuie de demonstrat ca Dumnezeu exista, ideea ca imaginea creata de biserica in privinta lui Dumnezeu nu este una reala si in general biserica si religia e o inventie ;).

  13. Bai, ce s-a umplut lumea cu atei…
    Inventia cui? nu tot oamenii au creat teoria maimutei si a Big Bangului… De ce ar fi ultimile mai corecte doar din motiv ca Dumnezeu nu e palpabil si detectat de simturile noastre… poate intr-o zi savantii au sa constuiasca un aparat ce detecteaza pe Dumnezeu… who know?

  14. Religia e inventia celor care vor sa domine lumea si sa controleze oamenii. Religia crestina a devenit populara dupa secole de inchizitie, sute de mii de oameni omorati. Un articol interesant –

  15. Cred ca iti scapa secolele de la inceputuri cand crestinii erau persecutati, omorati, torturati ca sa se lese de credinta crestina (in Roma in special).

    Si am impresi ca tu incurci lucrurile… nu Dumnezeu a omorat sute de mii oameni ci oamenii au omorat sute de mii de oameni in numele lui Dumnezeu…

    P.S.”guns don’t kill people, people kill people”

  16. Nici nu am zis ca Dumnezeu a facut asta. Eu cred in Dumnezeu, dar nu cred ca el este asa cum il descrie biserica.

  17. cam vaga definitia… si daca eu te inconjor?…ia si mai incearca…

  18. orice aluzie la sexualitatea mea e inutila Ana. Ati vrea voi sa fie altfel… 😀

  19. „Dumnezeu este iubirea (dagostea)”

    Citeste Epistoliile lui sf. Ioan, din noul testement.

    Dragostea este un spirit in inima omului si nici intr-un caz sa-l cauti in biseica pe Dunezeu. In biserica se intareste credinta in dragoste care se educa prin adunarea oamenilor intr-un SPIRIT. Sisiritul este spiritul dragostei.

    Adica nu privi la slujbile preotilor, ci la dragostea crestinilor.

    Cititi 1Corinteni capitolul 13 din Noul Testament…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.