Concurs pentru cea mai reuşită acţiune de apărare şi promovare a drepturilor omului


Proiectul PNUD „Susţinere în implementarea Planului Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului (PNADO) în R.Moldova ”

Acest concurs este adresat organizaţiilor non-guvernamentale, grupurilor de iniţiativă, persoanelor fizice care au promovat şi apărat drepturile omului în R.Moldova pe parcursul anului 2008.

Sunt eligibile acţiunile care au avut rezultate cuantificabile şi demonstrabile şi care vizează:

  • promovarea unor valori, drepturi (de ex. informare şi educare în domeniul drepturilor omului, accesul persoanelor şi familiilor dezavantajate la serviciile şi prestaţiile sociale; prevenirea infectării cu HIV şi discriminării persoanelor purtătoare de virus etc.).
  • identificarea şi prevenirea încălcării unor drepturi (de ex. dreptul la un mediu sănătos; dreptul la sănătate; drepturile consumatorului; drepturile pacienţilor; drepturile deţinuţilor; drepturile minorităţilor; drepturile persoanelor cu handicap etc.).
  • reflectarea unei probleme sociale (de ex. poluarea mediului înconjurător; combaterea migraţiei ilegale şi a traficului de fiinţe umane; prevenirea violenţei asupra copiilor şi neglijarea lor, inclusiv în contextul migraţiei; sensibilizarea populaţiei faţă de persoanele afectate de HIV/SIDA etc.).
  • prestarea serviciilor şi îmbunătăţirea situaţiei unui grup de beneficiari anume (de ex. victime ale traficului de fiinţe umane; profilaxie, îngrijire şi suport persoanelor infectate cu HIV/SIDA etc.).
  • adoptarea sau modificarea unor acte normative (legi, decizii ale consiliilor locale etc.) care implicit au contribuit la o schimbare pozitivă a unei situaţii.
  • alte acţiuni care au avut ca scop asigurarea, protecţia sau promovarea drepturilor omului.

Condiţiile de participare la Concurs sunt specificate în Regulamentul concursului*.

Premiile concursului:

  • Premii pe secţiuni: între 100 si 750 dolari SUA.
  • Marele premiu: 1000 dolari SUA.
  • Menţiuni şi premii speciale.

Premiile vor fi acordate de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Programul Comun al ONU pentru HIV/SIDA (UNAIDS), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM Moldova), Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie (UNFPA) şi alte organizaţii interesate de promovarea drepturilor omului în Republica Moldova.

Conţinutul dosarului:

1. formularul* de aplicare completat, redactat electronic sau la maşina de scris.

2. copia certificatului de înregistrare (pentru organizaţii);

3. CV-ul candidatului (ONG, grup de iniţiativă, persoană fizică) şi ale persoanelor-cheie implicate în realizarea acţiunii;

4. dovezi care atestă rezultatele, impactul acţiunii realizate (publicaţii, fotografii, înregistrări video, audio, articole din presă, acorduri de parteneriat, scrisori din partea beneficiarilor etc.);

*Regulamentul concursului şi formularul de aplicare pot fi preluate de pe pagina web a PNUD Moldova (www.undp.md) sau solicitate prin e-mail la adresa: violeta.frunze@un.md

Data limită de depunere a dosarelor este miercuri, 1 octombrie 2008, orele 17.00

Dosarele se vor depune într-un plic sigilat (cu menţiunea “Concurs ONG”), prin poştă sau prin depunere personală, la adresa:

PNUD Moldova, Proiectul “Susţinere în implementarea Planului Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova ”
str. Sfatul Ţării, 16, bir. 3, MD 2012 Chişinău , Moldova .

Rezultatele concursului se vor face publice în cadrul Galei de premiere în domeniul drepturilor omului, care se desfăşoară tradiţional la 10 decembrie, Ziua Internaţională a Drepturilor Omului.

Pentru informaţii suplimentare ne puteţi contacta la nr. (022) 232523 sau prin e-mail la adresa violeta.frunze@un.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.