După şedinţa de consiliu Hyde Park de aseară, la care – printre alte chestiuni – au fost examinate trei cereri de aderare la organizaţie, a avut loc un protest de probă, în vederea bunei organizări a manifestaţiei ample, preconizate pentru duminică, 28 septembrie 2008, iniţiate cu ocazia Zilei internaţionale a dreptului de a şti.
De data asta poliţia nu a intervenit, sperăm că şi duminică va fi rezonabilă, chiar dacă la testul de protest prin care noii veniţi în Hyde Park au fost iniţiaţi, am afişat o lozincă roşie anti-miliţie.
Duminică vom încerca chiar să transmitem în direct acţiunea, dacă nu vor interveni probleme tehnice sau organizatorice.
Video
4 răspunsuri la “Hyde Park revine cu proteste zgomotoase!”
acesta a fost primul protest Hyde Park din bucatarie
Ha-ha-ha! Un trening pentru noi membri – vechi simpatizanti al „gandacilor de bucatarie”. 😀
Uffffff! Iar veniti pe capul meu ?
Ian sa vad unde-s caiinii mei servili, drujii de pe la comisariate, minister, vad daca am shi o cushca libera.
Am eu grija deosebita de voi, galagioshilor. Va explic shi cine are drepturi in aceasta rezervatie de comunism infloritor.
Pregati-va pesmeti.
O opinie inedită sau ce crede lumea detaşată de ACI HYDE PARK, dar totodată e foarte curioasă. Sânt cu ochi si urechi pe ei.
😉
Asta am aflat recent din comunicare privată, numele căruia din motive etice rămâne în anonimat.
====================================
Curaj.Net: Un salut amical
I M: Salut! unde lucrati acum?
Curaj.Net: liber cugetator
I M: ei, se mai intampla
Curaj.Net: vrem sa reluam si sa amplificam activitati in cadrul planurilor si proiectelor ACI Hyde Park conform obiectivelor statutare. Am si anuntat publicul deja, vezi: http://www.curaj.net/?p=4855
I M: hai cand faceti proteste sa-mi spuneti sa vin sa va monitorizez
Curaj.Net: curand va avea loc
I M: ok, astept
I M: da vad ca cei de la curaj sunt sariti oleaca de pe fix
Curaj.Net: prin asta si se deosebesc, dau tonul, curaj
I M: Sa aveti grija de voi, ca acum mare taraboi va fi
Curaj.Net: mc. o zi cat se poate de buna
I M: multumesc, la fel