Anul acesta am fost retinut de politie pentru prima data la 25 februarie, in zi aniversara -primul cincinal de guvernare comunista. Anul trecut, ultima data acest lucru s-a intimplat pe 12 noiembrie, cind la Chisinau venise patriarhul rus Alexii si politia s-a aratat deranjata de faptul ca distribuiam fluturasi cu opinii critice prin centru, linga catedrala.
ªi de data asta am incaput pe mina politiei de la Buiucani, pentru ca ei gestioneaza mare parte din centrul capitalei unde sunt principalele institutii ale statului. De fapt, m-au ridicat din strada niste politisti din batalionul special „Scut”.
Eram pe trotuar, intre Presedintie si Parlament, acolo unde intentionam sa organizam cu Hyde Park-ul un miting de protest. Primaria ne-a refuzat autorizarea actiunii, chiar daca n-a avut temei juridic plauzibil. Am atacat decizia primarului Vasile Ursu in contencios administrativ, am obtinut chiar in premiera examinarea in regim de urgenta a cererii, dar judecatoarea Domnica Manole, de la Curtea de Apel, care a luat o pauza de o zi, intrerupind procesul (probabil ca sa afle ce decizie ar conveni conducerii, deoarece a fost luata pe nepregatite), a decis si ea, in ajunul evenimentului, ca protestul este inoportun si nu poate fi legalizat. Am facut recurs si la aceasta hotarire pe care o consideram nedreapta si, deoarece litigiul inca nu e consumat, neexistind o decizie definitiva a instantelor de judecata, si pentru ca legislatia europeana in materie de drepturi ale omului prevaleaza asupra legilor interne care vin in contradictie cu ea, conform art. 4 din Constitutia RM, am decis sa iesim in strada cu intentia de a protesta. Mai ales ca juristii consultati ne-au spus ca avem dreptate, iar in acea dimineata insusi Gheorghe Susarenco, deputat in parlament, jurist cunoscut, fost membru al Curtii Constitutionale a sustinut in direct la Antena C dreptul nostru la intrunire si libera exprimare (el a fost si viceprimar, unul dintre cei care ne-au interzis fara motiv legal proteste, de altfel din cauza lui am initiat primul proces de judecata si am obtinut dupa un an materiale pentru un nou dosar complet bun de CEDO).
La ora 11 fix, conform declaratiei noastre prealabile, am ajuns la locul indicat. Am salutat pe cei doi politisti care stateau la intersectie si m-au recunoscut. Apoi au aparut si citiva membri sau simpatizanti ai organizatiei si le-am explicat care e situatia. Am convenit ca nu vom incepe actiunea decit atunci cind vom fi mai multi sau vor veni jurnalisti sa ne fie martori. A venit de la cladirea parlamentului un personaj in uniforma care a vrut sa vada buletinul meu. L-am rugat sa se prezinte, a zis ca e un specialist principal, Nicolae Capsamun. N-a vrut sa-si arate legitimatia si insigna, de aceea am refuzat si eu sa-i dau actul meu de identitate. S-a retras si in locul lui a venit pe rind altii, in uniforma sau in civil: Dumitru Bobeico, si unul Grosu de la politia Buiucani, maiorul Darie, de la „Scut”. Au venit si doi tineri marunti si tunsi scurt care vroiau neaparat sa vada ziarul nostru Curaj, pe care l-am dat oricui manifesta interes, deoarece continea si anuntul despre miting cu motivatia organizatorilor.
Politistii au inceput sa apara de peste tot, ne tot dadeau tircoale ca sa afle cine suntem, ce organizatie reprezentam, cit avem de gind sa mai fim acolo. incercau sa ne convinga ca mitingul nu e autorizat si ca n-avem voie sa ne aflam acolo. Noi, ca sa-i convingem ca suntem hotariti sa nu plecam, am inceput sa lipim pe hainele noastre slogane de genul: Jos cenzura, Nu vreau sa fiu manipulat, Nu mintiti poporul cu televizorul, Treziti-va! Eu am inceput sa filmez, unui coleg i-am dat reportofonul sa inregistreze discutiile, i-am rugat pe toti sa-si noteze nume si cifre ca sa nu ramina nici un opresor uitat.
Filmam cum se apropie vorbind la mobil un cap al politiei municipale, cum se grupeaza militarosii formind un grup mai numeros chiar decit al nostru, care numara doar zece persoane. Ei au inceput sa se desfasoare inconjurindu-ne, se apropiau incet, sigur si tacit, unii chiar cu miinile in buzunare. Colegii m-au atentionat ca vine si o dubita pe bulevard, am intors camera incolo, i-am filmat numarul de inmatriculare: MAI 1217, UAZ, dar in clipa urmatoare m-am simtit desprins de pe trotuar si bagat pe sus in masina. Imediat am constatat ca inauntru nu era loc decit pentru mine pentru ca eram flancat pe bancheta din spate de doi vlajgani in uniforme de la „Scut”. Masina a pornit imediat si la prima intersectie a intors spre Buiucani. Filmam in continuu si chiar pe colegii mei inconjurati de oameni in negru sau hane gri militienesti. Apoi am intors camera spre cei doi de alaturi care nu ziceau nimic si i-am intrebat cine sunt si unde ma duc. N-au scos nici un cuvint si am presupus in glas ca pot fi banditi care m-au sechestrat. ªoferul in civil si-a apris o tigara si l-am rugat sa nu ma otraveasca. A zis ca la mine acasa o sa-i spun lui ce sa faca. Am pornit iar camera care avea obiectivul aburit, chiar daca in masina hodorogita nu prea avea cum sa fie mult mai cald decit afara, si i-am repetat rugamintea. N-a mai zis nimic si a continuat sa fumeze.
La Comisariatul Buiucani era foarte aglomerat in hol. Cei trei erau derutati, asteptau indicatii. Cel de la receptie i-a intrebat ce-o sa faca, ce articol o sa scrie si de ce nu lasa oamenii in pace. M-au inchis dupa usa cu gratii, unul m-a sumat sa las camera pe masa pentru interogatorii si au plecat. A venit unul gras care m-a scris in registru incepind discutia cu „Familia, imea, otcestvo”, iar eu m-am facut ca nu inteleg. Au intrat apoi altii trei dintre care l-am recunoscut pe unul Rusu, care mi-a mai facut o data proces verbal si m-a insotit la judecata pentru ca era de garda, unul cu sprincene groase care ma privea curios si parca cu simpatie si un al treilea in civil care s-a dus imediat la camera de filmat. A examinat-o pe toate partile si imi puneau intrebari despre protest. Ma convingeau ca asa-s legile si de vina e guvernarea. Eu le replicam ca nici un regim n-ar putea impune teroare fara oameni ca ei. Cel cu camera m-a dezmierdat cu Olesca, Olesca si a plecat luind aparatul. I-am strigat din urma ca trebuie sa faca proces verbal altfel va raspunde pentru proprietatea privata insusita (camera nici nu-i a mea, e imprumutata), el a mormait ceva indescifrabil. Ceilalti doi au ramas cu mutre blege iar eu i-am anuntat ca imi vor fi martori in instanta de judecata. Imediat au parasit toti incaperea.
Rusu s-a intors cu niste foi cu gind sa obtina o declaratie de la mine. I-am spus ca nu vorbesc si nu scriu nimic pina nu mi se restituie camera de filmat.
Colegii ma sunau pe rind si imi povesteau ca i-au fortat sa plece, ca au stat putin la monumentul lui ªtefan cel Mare cu sloganele pe ei, dar, pentru ca erau mereu supravegheati, au mers la Europa Libera sa povesteasca despre caz, apoi la Antena C.
Peste o ora l-au adus pe un tinar inalt si revoltat pe care l-am intrebat cu ce-a gresit. Mi-a raspuns ruseste dar ezita pentru ca nu stia daca sunt de-al lor sau coleg de suferinta. Cind i-am explicat de ce stau acolo s-a declansat: a scos telefonul mobil si m-a rugat sa-l filmez, poate o sa-i foloseasca in occident pentru a obtine statut de refugiat. Politistii l-au somat printre gratii sa ascunda telefonul, dar el insista sa-i filmeze chiar pe ei. Asta i-a facut sa dispara toti. Omul era infuriat ca are business legal cu piese de rezerva, plateste impozite la stat de cel putin sapte mii de dolari lunar, mai are si citeva patente de intreprinzator pentru a vinde la piata auto, dar acestia il trateaza acum ca pe ultimul hot de buzunare. Era decis sa conteste legalitatea retinerii, mai ales ca din hol se auzea cum plinge fiica lui cea mica in bratele nevestei.
Am facut schimb de carti de vizita ca sa ne fim la nevoie martori in fata instantelor. A zis ca e foarte dezamagit de guvernarea comunista. Chiar daca si-a rugat rudele sa voteze cu ei, acum, cind vede ca acestia se comporta ca o mafie si stranguleaza businessul necontrolat nu va mai face acest lucru nici o data. Despre politie nu are impresii foarte bune: cind i-a chemat sa investigheze cazul unui furt din depozitele sale, n-au putut sa-l ajute cu nimic, ba mai mult, i-au luat acte contabile si de alt gen fara de care acum risca sa aiba probleme mai mari, deoarece nu poate da de urma lor. A mers la politie si i s-a spus ca acea persoana care i-a cercetat cazul si luat documentele nu mai lucreaza acolo. Cu toate acestea, conta pe un fost coleg de scoala politist care facea demersuri sa-l scoata. in discutiile noastre am ajuns la confesiunea lui ca aceasta tara de banditi mai bine s-ar uni cu Romania sau Ucraina sa nu mai hranim atitia impostori la vama, guvern si parlament, sa nu fie atitea granite in calea omului.
Al doilea pesonaj interesant intilnit acolo a fost un tiganus care intii mi-a cerut o tigara, dindu-mi prilej sa-i tin o lectie despre modul sanatos de viata. Apoi, dupa ce a fost dus intr-o celula, mi-a strigat prin vizeta usii ca ar vrea sa-i sun avocata sau mai bine pe directoarea unui orfelinat unde e copilul lui fara mama. L-am intrebat daca a gresit cu ceva si a zis ca da, presupune ca va lua doi ani. Am zis ca e foarte mult si el s-a mirat. Parea spasit, dar promisiunea mea ca o sa-i sun pe ai lui l-a facut agitat. (va urma)