Lupta cu corupţia, ficţiune sau realitate?


Preşedintelui Republicii Moldova | Ministrului Afacerilor Interne

Stimate domnule Preşedinte, vreau să va aduc la cunoştinţă că iniţiativa dumneavoastră referitor la aşa-zisa “curăţenie în rîndurile poliţiei” şi lupta cu fenomenul corupţiei a provocat opinii contraversate în rîndurile efectivului MAI.

Adică, acea parte a colaboratorilor care în propria opinie se consideră cinstiţi (apropos, de către alţii consideraţi proşti că nu fură) s-au bucurat de noile schimbări şi tendinţe, cealaltă parte pe care dumneavoastră personal i-aţi numit hoţi şi i-aţi arătat întregii ţări, la drept vorbind s-au cam scîrbit.

Eu făcînd parte din cei “proşti” la fel m-am bucurat.

Cu regret, bucuria noastră nu a durat mult.

Tot încerc să înţeleg ce s-a întîmplat. Ca exemplu, după cunoscuta de către toţi şedinţă de la Consiliul suprem de securitate în cadrul căreia s-a apreciat rolul şi eficacitatea Centrului de combatere a traficului de persone, cît şi aspectul nivelului de corupţie în rîndurile colaboratorilor acestui centru, dumneavoastră personal aţi dispus restructurarea, aprecierea nivelului profesional şi curăţirea rîndurilor acestui “cuib de hoţi”, totuşi a început procesul.

Sînt sigur, că vi s-a raportat despre numărul persoanelor ce n-au fost atestate, fie din motivul pregătirii profesionale sub nivelul necesar, fie din motivul implicării acestora în acte de corupţie, protecţionizm, iar în unele cazuri, chiar de banditizm curat.

Sună logic, acei colaboratori şi conducători care în doar cîţiva ani de activitate în cadrul acestei subdiviziuni, cu onestul salariu de poliţist au reuşit să-şi procure apartamente, automobile luxoase şi să-şi pună pe picioare cite o afacere profitabilă, în sfîrşit au fost descoperiţi şi disponibilizaţi. Toţi cei “proşti” ne aşteptam şi la meritata pedeapsa aplicată în cadrul legii de către organele abilitate acestor “oboroteni v pogonah”, cum i-a numit domnul Ion Berbinschii la o conferinţă de presă.

Din păcate nu a fost să fie. Pînă la moment v-am descris acele evenimente pe care dumneavoastră cred că le cunoşteţi. Acum aş vrea să vă comunic unele momente pe care puţin probabil că vi le-a raportat cineva. Logica întrebare, totuşi ce s-a întîmplat pînă la urmă cu “hoţii”? Ce s-a întîmplat cu Eduard Sibov, cu Andrian Creţu, ambii anterior cu cîteva dosare penale pornite în privinţa lor în cadrul cărora au fost anchetaţi în stare de arest? Ar fi bine de mediatizat şi aceste momente – cum ar fi posibil ca, în cîteve cazuri la rînd, procuratura să pornească cauze penale în privinţa lor şi ulterior să le claseze? Oare merge vorba de o eroare de anchetă ? Sau pe parcursul activităţii în organele de drept au acumulat destule mijloace financiare ca să “cumpere” cîteva dosare. Poate că Femida e orbă, dare eu fiind un “prost” nu prea cred în asta.

În orice caz, aş fi bucuros să văd cum va evalua procesul în continuare în privinţa acestora, chiar dacă sînt convins că fiind rupţi de la „cîrnaţ” vor fi numiţi la „icre negre„.

Despre alţii doi “bravi luptători cu traficul de fiinţe umane”, Ruslan Chitaica şi Sergiu Mamaliga – iarăşi, puţin probabil că v-a raportat cineva care-i soarta acestora după neatestarea lor de către comisia ministerială.

Paradoxal dar fapt – ambii după ce Comisia nominalizată a apreciat că nivelul lor profesional nu corespunde funcţiei deţinute au fost numiţi în funcţii în cadrul Direcţiei securitate internă, subdiviziune investită cu sarcini de control şi supraveghere a legalităţii activităţii poliţiei. Cum poate o personă apreciată ca fiind incompatibilă cu o funcţie din cadrul unei subdiviziuni simple şi bănuită de implicare în acte de corupţie să fie numită în funcţie în cadrul unei subdiviziuni de supraveghere şi să efectuieze verificări şi aprecieri a activităţii altor colaboratori? Într-un cuvînt au numit „lupii” să păzească „oile”.

În esenţă, dacă a fost apreciat de către conducerea ţării că efectivul Centrului este corupt, iarăşi logica întrebare, oare conducerea Centrului de la acel moment nu primea oare foloase de pe urma ilegalităţilor subalternilor? Cu domnul Petru Plop, totul e clar, a plecat la “odihna bine meritată”, dar cu adjunctul acestuia Veaceslav Ceban ce s-a întîmplat? În puţine ţări ale lumii putem întîlni aşa ceva. După disponibilizarea de la Centru a fost numit şef-adjunct al Direcţiei securitate internă. Vă rog să credeţi că nimeni, nici efectivul MAI, nici cetăţenii nu pot înţelege esenţa unei astfel de lupte cu corupţia şi protecţionizmul. Tot timpul se vorbeşte despre necesitatea ridicării nivelului professional al poliţiştilor, despre schimbarea spre bine a imaginii organelor de drept în faţa populaţiei şi comunităţii internaţionale. Nu cred că o asfel de rotaţie a diferitor “cadre preţioase” dintr-un loc la altul va apropia de un final reuşit sarcinile trasate de către dumneavoastră în faţa întregii comunităţi.

Aş putea prelungi şirul exemplelor pînă la nesfîrşit, rog să mă credeţi că în 18 ani de serviciu în organele afacerilor interne am sesizat destule.

Vreau doar să spun că foarte des în mass-media sînt descrise cazuri de depistare a diferitor colaboratori copupţi, statistica cred că v-a fost raportată. Ar fi bines să vă raporteze şi ulterioara soartă a dosarelor fie disciplinare, fie penale. În cazul că veţi solicita informaţia respectivă, cred că veţi fi şocat- 90% din toţi colaboratorii care au fost învinuiţi de diferite acte ilicite despre care vi s-a raportat, cît dumneavoastră ătît şi în mass-media, activează în continuare şi prelungesc “strălucita” carieră de apărători ai legii.

Ca exemplu, cazuri despre care cunoaşteţi, cum ar fi comisariatul Anenii Noi, Comisariatul Aerian, ultimele disponibilizări din poliţia rutieră. Vă rog să solicitaţi informaţii şi să aflaţi ce s-a întîmplat cu aceşti colaboratori. Şi multe alte cazuri.

Puţin probabil să se schimbe ceva în MAI după ce veţi ciţi această adresare, dar totuţi, speranţa moare ultima.

Cu respect,

  • Valeriu Ciobanu REPUBLIC OF MOLDOVA, colaborator de poliţie

4 răspunsuri la “Lupta cu corupţia, ficţiune sau realitate?”

  1. acele dezvaluiri facute de vova voronin aveau menirea sa spele obrazul (si asa destul de patat al) comunistilor

  2. Vorbind la direct despre coruptie imi vine sa rid cum itrun stat criminal se pote lupta cu coruptia unde tot este corupt.
    Ne utam atent cine prospera azi cine sunt detinatori de functii inalte si nu numai lui cine apartin firme magazine si toate bunurile imobile si ne imobile fosti lucratori a raicomului a KGB si a structurii nomenclaturii sovetice cine se ocupa de trafic de fiinte umane, vinzare organe umane si droguri earasi aceasi oameni – daca ari fi alt fel de mult avem sa opservam lucrul acesta ,Programa statului Moldova se acseaza azi pe genocid,deportari binevole, salarii mizerabile, faradelege si umilinta din toate punctele de vedere. Cite odata ma gindesc ca este numai o solutie de rezolvare a problemei care se petrece cazul Iugoslaviei alta cale pur si simplu nu exzista la drept vorbind nu avem justitie politia si procuratura deservesc numai mecanizmul a sistemului, securitatea le aduce informatie de oamenii periculosi sistemului si posibilitatea de a fi exterminat fizic ori izolat de societate fara posibilitatea de a parasi localitate metode sun multe. Nomenclatura sta azi ca pe vremuri foarte bine si o sustine si o alimenteaza ocidentul cifre concrete 3 miliarde dolari din fondurile europene 1 miliard din statele unite ei prin incometenta sa profisionala si coruptie au nascut la sud estu europii niste monstri dornici de singe lacrimi si suferinta. Ultimile date acsate pe terminologiea respectiva este donarea de catre criminalul Bus a sume de peste 100 milioane dolari pentru intretinerea mecanizmului de monstri din R.Moldova si suprimarea orcei organizatii ori persoane inpotriva sistemului nu am raspuns la multe intrebari care ma framinta de multi ani- Sa vedeca iuda conduce astazi lumea alt raspuns pur si simplu nam .Dadind la CEDO documente trebue sa astept 5 ani ca ei sa determine esti alb ori tarcat o potlogarie internationala asi spuneo eu. Sa vedeca ca de la Hristos pina in prezent omenirea nu a luat invatatura de tote cele intinplate de aceia si se procedeaza in halul resp[ectiv scuip pe asa gustitie si pe acea care o conduc scuip pe asa numita hartie a drepturilor omului ea egzista numai intro forma virtuala dar in realitete este o podlogarie…

  3. tussar,or si unde ,o mana criminala spala pe alta !

    ori participati si va implicati masiv ca cand vor fi electile 80% sai voteze si sai sutina numai pe cei potriviti ,la locuri potrivite or luati va ce aveti si plecati fara ca sa mai priviti inapoi !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.