Vara asta a fost pentru mine timpul potrivit să văd Bucovina de Nord şi Sudul Basarabiei (pentru cei care nu ştiu, teritorii româneşti ocupate de sovietici în 1944, ce au trecut în 1991 în componenţa Ucrainiei).

Despre ce am găsit în Bucovina au scris înaintea mea alţi prieteni cu care am fost în aceste călătorii sau nu:
– Un grec
– Un costoboc, în 4 părţi: I, II, III, IV
– Un huligan, ce se urcă pe licee în timpul liber

Citiţi opiniile lor, dacă mai vreţi să mă întrebaţi alte chestii despre ce am găsit acolo, aştept curiozităţile voastre. O să vă povestesc în continuare despre ce am văzut în sudul Basarabiei spre sfârşitul lui august, am fost prea leneş să scriu articolul mai repede dar acum vreau ceva de la voi…
Mai întâi trebuie să vă zic că în Ucraina se practică o corupţie generalizată: de la mic către mare, şpaga se adună organizat şi centralizat. Orice autorizaţie sau atestat e un prilej pentru funcţionarii ucrainieni de a cere bani, pe care, în parte, îi dau mai sus. Ţinând cont de asta, miza pentru putere este una imensă, pe lângă interesele din exterior.

Din păcate, cei care au de suferit sunt oamenii. Condiţiile proaste de trai se pot vedea peste tot, iar primul lucru care te zguduie la propriu sunt drumurile. În România anilor ’90 erau drumurile proaste. În unele regiuni încă mai este această situaţie. Dar ce mi-a fost dat să văd pe drumul de la Reni până la Ismail şi mai departe pur şi simplu m-a şocat. Aşa zisele şosele arată de parcă ar fi fost bombardate, sau chiar au fost în timpul celui de al Doilea Război Mondial şi au rămas aşa pentru că noii stăpâni ştiau că sunt pe nişte pământuri ce nu le aparţin.

În acest colţ de lume, teza stalinistă a moldovenismului a fost inoculată foarte puternic. Aici dicţionarul moldo- român a lui Stati nu este o glumă proastă cum a fost privit în România şi republica Moldova ci o glumă dureroasă. Moldovenismul are adepţi în mercenari de genul unui personaj obscur ca Anatol Fetescu, , care desenează arbori. Arbori genealogici ai limbii moldoveneşti, care e o limbă bogată, ce face parte din marea familie a limbilor indo-europene. Omul are ziar, editează manuale de “moldovenească” şi este păstorul “minorităţii moldoveneşti” din vechiul pământ al Basarabilor.

Deznaţionalizarea este în floare, deşi nu la nivelul stalinist. Acum sunt alte metode, mai moderne: ziare, televiziuni, muzică, nu tu şcoală integral în limba ta, persecuţii pe fond religios…. În părţile româneşti pe care le-am vizitat din Ucraina am văzut la tot pasul statui a lui Lenin. La Hotin trona la loc de frunte chiar şi Marx. O boală de care din fericire republica Moldova nu suferă chiar aşa de grav.

În aceste condiţii nu ar trebui să fie o surpriză că la un recensământ făcut (vă daţi şi voi seama cum) în 2001 le-a fost permis la doar 724 de oameni din regiunea Odessa să se declare români. În regiunea ce cuprinde Reni, Ismail, Chilia, Bolgrad, Tatarbunar, Arţz, Sărata, Cetatea Albă, 13% s-au declarat moldoveni dar numărul real este mai mare. În jur de 50% sunt moldoveni în raioanele Reni şi Ismail. În toată regiunea e un amalgam de populaţii, tătari, lipoveni, ruteni, evrei, găgăuzi etc, semn al istoriei bogate a acestor locuri, cucerite de toate imperiile ce au trecut prin zonă.

Actualmente sunt stăpânite de ucrainieni, treziţi peste noapte cu foarte multe teritorii după divizarea URSS. La fel de bine, ei pot pierde aceste teritorii la o mişcare de deget a marelui urs rus. Până atunci poţi asista la evenimente hilare. De exemplu să fii ucrainian şi să te exprimi în ucrainiană iar lumea din jurul tău să nu ştie decât rusă şi să fii nevoit să vorbeşti limba unei ţări cu care, teoretic, nu ai decât relaţii de vecinătate. Cam asta li se întîmplă ucrainienilor pentru că s-au întins mai mult decât le permitea plapuma. În schimb, sunt experţi la naţionalism şi, de frică, atacă pe oricine cred ei că i-ar putea ameninţa.

De la un atac din asta de “panică” am auzit eu prima oară de Hagi Curda, sau de Camâşovaca, cum e denumirea localităţii în prezent. Evenimentul s-a petrecut prin 2003, eu am auzit de el prin 2006 cred… Casa lui moş Vasile era cât pe ce să fie incendiată. Într-o bună zi indivizi neidentificaţi i-au dat foc la gard, după o serie lungă de ameninţări venite din partea reprezentanţilor autorităţilor şi Mitropoliei Moscovei.
Cine e moş Vasile şi ce au avut ucrainienii cu el? Un om bătrân de vreo 70 de ani, cu copii şi nepoţi. Român get-beget, urmaş de-a lui Ştefan cel Mare. Domnitorul a luptat cu turcii şi lângă Hagi Curda, la Cătlăbug. Regretul cel mai mare al lui moş Vasile e dărîmarea satului, una dintre cele mai mari şi frumoase locaşuri româneşti, în 1979. Comunismul era încă în floare şi distrugerea vetrelor de spiritualitate era unul din obiectivele ocupanţilor sovietici.

În loc să se joace cu nepoţii şi să pescuiască pe lacul Chitai, pe malul căruia îşi are casa, lui moş Vasile i-a fost însărcinată o misiune grea de către comunitatea enoriaşilor ce au ales să meargă în continuare la biserica în care se slujeşte în limba română: ridicarea unei biserici noi pentru satul lor. Demersurile au început prin cumpărarea unei case, în care oamenii vin la slujbă duminică de duminică. Ei, asta i-a supărat la culme pe rusnacii din regiune. Na române, vrei biserică în limba ta, te aranjăm noi!

Hagi Curda e un sat cu oameni de-ai noşti (ca să nu mă cert pe origini, pot să vă zic că oamenii de acolo vorbesc ca mine, arată ca mine şi la ei în sat mă simt ca la bunicii mei de lângă Focşani, România). Sat de aproximativ 5.000 de suflete, cu oameni harnici ce se ocupă cu vânzarea de zarzavaturi. În zonă (pe partea cealaltă de braţele de vărsare a Dunării), lumea e împărţită în aşezări pe criteriu etnic. Unu e de lipoveni, altul de ucrainieni, altul de tătari. Fix pe unde trece paralela 45, e Hagi Curda / Camâşovaca, sat de-al nostru.

Treburile au mers înainte pentru moş Vasile şi biserica lui. După ce a văzut poze cu cele mai importante biserici din România, el a cerut planul cel mai românesc posibil arhitectului şi s-a luptat cu corupţia şi naţionalismul ucrainian. În noiembrie 2006 s-a sfinţit locul ales pentru viitorul lăcaş de cult şi anul următor s-a pus temelia.

Banii nu i-a dat Gigi Becali. A fost nevoie de un şir de relaţii umane şi de mulţi oameni cu suflet din SUA, în frunte cu un deţinutul politic, Nicu Popa, ca proiectul să capete contur. A ajutat şi Departamentul pentru Românii de pretutindeni iar mâna chibzuită a lui moş Vasile a drămuit banii aşa bine încât a reuşit să ridice zidurile bisericii. În continuare vor trebui puse turlele şi ferestrele, şi nu m-ar mira ca peste ceva timp să ne ducem la o premieră: inaugurarea unei biserici româneşti, într-un sat “moldovenesc” din Ucraina.

Sper să se întâmple acest lucru cât mai curând. Nu prea mă duc frecvent la biserică, după normele bisericii sunt cam păcătos şi nu pentru clădirea în sine îmi doresc să văd acestă biserică dată în folosinţă. Nici oamenii mai în vâstă nu se duceau săptămânal când erau ca noi. Ei merg acuma, când simt că moartea se apropie şi vor să îi ierte Dumnezeu….

În satele din sudul Basarabiei cei care continuă să vorbească româna sunt cei care au făcut în perioada interbelică şcoala “la români”. Ei îşi doresc să le fie botezaţi nepoţii în română, să le fie căsătoriţi copiii în aceeaşi limbă iar ei să intre în pământ româneşte. Iar urmaşii lor, dacă sunt ajutaţi, vor dori , firesc, aceleaşi lucruri. Moldova nu e a noastra, nici a lor, ci a urmaşilor urmaşilor lor. Care vor avea şi ei nevoie de o biserică pentru a-i ţine uniţi, cum au avut odinioară şi românii din Transilvania.

De prea multe ori când am făcut vreo acţiuni cu harta României şi a Moldovei, reunite sub tricolor, săreau în sus criticii: dom’le, n-aţi pus harta României Mari, nu au nici o valoare acţiunile voastre. De data asta, noi, ăstia care au uitat de România Mare- vechile hotare, am vrea să sădim lânga biserica lui moş Vasile o rădăcină, pentru că România trebuie să prindă rădăcini. Rădăcina va fi în casa de lângă biserică, unde într-o cameră vrem să ducem un calculator, un casetofon, cărţi şi alte materiale pe care cei interesaţi de cultura românească din Hagi Curda sau din alte sate cu oameni din ăştia de-ai noşti, să le poată citi, vedea şi auzi. Acum aşteptăm pe toţi obsedaţii de hărţi să pună şi ei o dată în viaţa lor mâna să facă ceva în afară de a se declara naţionalişti. Vrem de la fiecare persoană care citeşte acest articol 10 cărţi cu clasici români şi 1 CD audio sau o casetă cu muzică românească pentru Hagi Curda. Ştiu că e greu dar aşa e când faci ceva cu mâna ta.
Contactaţi-ne