Paris, 11 martie 2006
Se poate muri de suparare?, de disperare?, din sentimentul zadarniciei ? De incapacitate de a raspunde la intrebarea:
«Sunt eu a-normal – sau ei sunt ne-normali?»
Ieri, 10 martie 2006, am mai murit o data (pe langa mortile de la Gherla, 1958; de la Rahova, 1977; de la Paris, 1982 – bomba in carte; 1983: otrava lui Haiducu; 1990: distrugerea de catre Liiceanu a cartii Culoarea Curcubeului; 1997: “imi pare rau ca l-am cunoscut pe P.G.” citat din decretul-lege al Monicai Lovinescu; 1998: “Adio domnule Goma”, opera nemuritoare a lui N. Manolescu – in fine, in 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Eduard…): ieri, cand am citit Apelul initiat de cica Sorin Iliesiu.
(in treacat: la 21 septembrie 2005 publicam in Ziua “Propunere”(a), afirmind: “De ce n-am alcatui si noi, indigenii, bastinasii, majoritarii romani – ne-americani, ne-israelieni – un Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania de la 28 iunie 1940? Nu sunt primul care (si-)a pus aceasta intrebare indurerata si, dupa cum merg treburile in Romania, nu voi fi ultimul”)
Nu m-a izbit textul insusi al Apelului de la 10 martie (un extemporal corectat inainte de a fi redactat), ci “programul” propus spre cercetare (sic), identic pana la confuzie cu cel anuntat de Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului.
Profet al catastrofelor, de cum Guvernul anuntase marea-veste-mare: infiintarea I.I.C.C., mirosisem facatura: cine sa fie de acord cu criminalizarea comunismului: Tariceanu? Basescu, cel care “nu are dovezi”? Iar cand s-a comunicat componenta Consiliului de Onoare, am inceput a zice, pe cand trageam sa mor:
«Daca Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania a fost botezat “Elie Wiesel”, potrivit logicei dambovitene, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului – tot din Romania – se va numi: “Radu Ioanid”. Cum, de ce! Pentru ca printre desemnatii a cerceta crimele comunismului impotriva romanilor a fost “cooptat” vlastarul unui clan de bolsevici securisti care numai bine nu au facut romanilor si Romaniei dupa ocuparea tarii de catre sovietici – cine? Consilierul de taina al lui Iliescu, al lui Petre Roman, colaboratorul lui Rosen in stabilirea “statisticelor” Holocaustului in tara noastra, adjunctul istericului antiroman Elie Wiesel, si el falsificator al istoriei si impenitent calomniator al romanilor : tovarasul “Radu Ioanid”, iata de ce!»
Sa nu ne miram cand vom afla ca Marius Oprea – consilier primministerial – va solicita de la Washington, tovarasului nostru de veacuri R. Ioanid, nu “consilii” de specialitate (tehnica minciunii, a statisticilor trucate, a documentelor inventate), ci directive: pe cine sa mai coopteze I.I.C.C.: pe Anca Oroveanu?, pe Oisteanu?, pe J. Ancel?; pe cine sa dea afara ca, zi-i pe nume: “antisemit” (pe Liiceanu!). Iar istoricul Marius Oprea, va aplica intocmai, dimpreuna cu istoricul Stejarel Olaru (in treacat: imputernicit al meu in procesul intentat lui Plesita si lui Iliescu) directivele de-sus-de-tot privitoare la cronologizarea Istoriei Romaniei.
La urma urmei, de mirare (pentru romanii care mai sunt capabili sa se mire) nu este confectionarea unor oarecari texte de propaganda comunista in slujba puterii actuale; ci nepasarea, ci aroganta, ci dispretul neo-aristocratic ale toapei catarata pe movila cadavrelor amaratilor de compatrioti, cei lipsiti de talentul de a fi stat, ca ea, “pe timpul dictaturii” pitita sub tol, de a fi colaborat cu puterea (citeste: “de a fi rezistat prin cultura”), iar dupa-razboi dind lectii de vitejie, chiar de moralitate – de la balconul Universitatii. Un text de propaganda ar fi fost un “articol” de gazeta de perete: nimeni nu l-ar fi citit; pe cand acesta reuseste sa impace capra “opiniilor personale” (a personalitatilor ilustrate in cei 16 ani de tranzitie-spre-indarat, prin o cariera de profitori, de hoitari) cu varza liniei – juste, ieri; azi a abject-corectitudinii. Un text dorit-sugerat-corectat de tovarasii-de-sus, sprijiniti din inima de intelectualii natiei, cei carora, prin traditie, putin le pasa de vrerile, de durerile maselor-largi. Oricum, Puterea si Neadevarul stiu: “poporul” (a se rosti silabisit, partait), chiar daca vede ata alba cat odgonul cu care e carpita ruptura-n turul guvernantilor, reeducat fiind, pitestizat la scara nationala, nu indrazneste sa atraga atentia Tovarasului Rege asupra curgolismului Majestatii Sale. Dovada: “programele” sunt identice (doar stramortii nu vad asta): exact aceeasi conceptie-despre-lume-si-istorie care ne-a martirizat, ne-a descreierat o jumatate de veac – prin Roller, Chisinevschi, Rautu, sub Dej; sub Ceausescu: prin Giuresti, Berindei, Condurachi, Pascu, Dan Zamfirescu, I.C. Dragan, Paunescu, Sergiu Nicolaescu.
Este suficient sa zabovim cu privirea asupra “portiei de timp” recomandata, gata subliniata a fi cercetata, pentru a intelege cine si pentru ce se opune demersului normal, nu doar stiintific, dar si moral (exista pe lume si demnitate nationala, nu doar mandrie) : acela potrivit caruia istoria Romaniei cere a fi tratata ca istorie si nu ca vulgara, condamnabila propaganda partinitoare (de clasa, de rasa), iar istoricii sa faca munca de istorici, nu de salamizatori stahanoveti.
imi cer iertare pentru apropierea personala: respectind acest “program”, istoricii vor fi siliti sa faca o treaba asemanatoare cu cea a lui Silviu Lupescu, directorul Polirom, care mi-a…decapitat-despiciorat volumul de marturii despre 1977 Culoarea curcubeului: a suprimat “Introducerea” (ca sa nu-i supere pe “intelectualii de varf ai tarii”) si “Anexa”, ca sa nu iasa cartea prea… groasa.
Asadar, “crimele comuniste din Romania” vor incepe…
…“in 1945…”
De ce abia in 1945? Iata de ce:
1. [Fiindca] “Nu este bine sa aducem vorba – acum, cand intram in Europa! – despre Ocuparea brutala, barbara, ilegala, in 28 iunie 1940, de catre URSS a Basarabiei, a Bucovinei de Nord a Hertei; tragedia romanilor din Romania, cea din Saptamana Rosie – trebuie ocultata, uitata, razuita de pe retina supravietuitorilor, din sufletul urmasilor (ca nu care cumva sa-i atingem cu o floricica pe fratii nostri ruso-ucraineni), altfel ne-am trezi vorbind si de Anul Rosu : iulie 1940-iulie 1941, cand bolsevicii (rusi, de-alte-nationalitati) au casapit o parte dintre romani, pe altii i-au deportat in Siberia. Tovarasii istorici sa nu se rezeme pe memorie; sa nu faca istorie, ci instructie militara in vederea insusirii (!) amneziei generalizate; guvernantii tin sa-i oblige pe romani sa uite ca exista o Basarabie, o Bucovina; prin decret tin sa faca sa fie ca si cum nici nu ar fi existat vreodata nici Problema Tezaurului, nici a Pactului Stalin-Hitler, nici a Hacuirii Teritoriului Moldovei istorice de creionul lui Molotov care ne-a lasat fara Hotin, fara Sud, fara iesire la mare, fara mal la Dunare – nici Problema Insulei ªerpilor, nici a Canalului contemporano-ucrainean, nici a Pactului cu Ucraina, nici a Tratatului cu Rusia, nici violentele impotriva romanilor din URSS si nici a despagubirilor ruso-ucrainene pentru jefuirea Romaniei vreme de decenii”;
(Citat din Apel: “Unii dintre semnatarii importanti, considera ca referirea intr-un asemenea Apel la Basarabia nu este posibila in acest an, inainte de integrarea Romaniei in UE”. Ia te uita: care or fi “importantii-considerationisti”: Blandiana?; Oisteanu?, Radu I. Feldman?, Liiceanu?, L. Pintilie?, Plesu?, Marko M. Katz?, N.Manolescu-Unesco?, ªora, Paler?).
2. “Nu este momentul «in acest an», cand intram in Europa” – alt citat – sa pomenim de Cedarea Transilvaniei de Nord Ungariei, la 30 august 1940 ; sa tacem si masacrele ungurilor asupra romanilor, discriminare crunta “razbunind nedreptatea de la Trianon”) – pana taman in 1945!; sa fie stearsa din memorie (ca sa nu-i ofensam pe fratii nostri unguri, cei ce se topesc de dragoste fierbinte de oláh si sa fie ca si cum nu s-ar fi petrecut nimica, niciodata, niciunde;
3. “Nu este deloc «momentul»” (ah, nu-i-momentul-la-intelectualul-roman, dezertorul, lasul, altfel semnatar-important!) sa amintim Cedarea Cadrilaterului la 7 septembrie 1940: ii ofensam de moarte pe fratii bulgari!, care, ei, totdeauna, e-he-he…
Sa fie doar grija prudentului suflator in iaurt de a nu atinge macar cu o… suflare suprasensibilitatile fratilor rusi, unguri, bulgari? Da de unde! Ci nenumita, nerostita spaima de avioane – citeste: de Israel si de SUA: aceste doua forte autentic teroriste ne impiedeca sa vorbim si noi, romanii, despre holocaustul nostru, anterior celui cunoscut de evrei (care de jumatate de veac au pus copyrigt pe suferinta), inceput in 28 iunie 1940 pana in 15 iulie 1941, pricinuit de bolsevicii sovietici invadatori, dintre care foarte multi evrei; apoi din 23 august 1944 de ocupantii sovietici ai intregei tari, in primele randuri ale lor fiind foarte marele numar de evrei originari din Romania, dar si din Rusia; iar din 1945 cel cauzat de “ajutorul fratesc”: cel putin jumatate din cei 100 000 unguri si cehi trimisi de rusi in Romania, sa faca ei politie de tip NKVD, erau evrei, nici macar din Transilvania de Nord: ei ne-au umilit, ne-au belit, ne-au chinuit, ne-au acuzat ca ii trimisesem la Auschwitz! Efortul (patriotic, de mare-maghiar) al lui Wiesel de a diminua substantial “contributia” Ungariei la masacrarea evreilor au dat rezultatele scontate: bilantul publicat de el si de ai sai al victimelor a fost dispersat-translat de la Maghiaria la tarile partial ocupate: Slovacia, Iugoslavia, Romania – insa, doamne-fereste sa fi amintit de ne-evreii (slavi, valahi) victime ale politicii de feroce purificare etnica impusa de Horthy, amiralul deloc mai angelic decat maresalul Antonescu. Astfel a aparut inscriptia de la Coral, opera a lui M. Rosen, E. Wiesel, R.Ioanid: “400 000 evrei victime ale Romanilor”.
Am mai spus, re-spun: victimele se numara de la unu/una – dar “statisticienii” Wiesel, R. Ioanid, Ancel, Benjamin nu s-au sfiit sa fixeze ei cifre astronomice – ca sa aiba de unde lasa.
“…pana la 1989, «la revolutie»”, indica guvernantii gara terminus. Acolo va trebui ca cercetorii sa se opreasca din cercetat, sa puna punct istoriei patimirilor noastre sub comunism. Ca si cum printr-o minune: un decret al lor, incepind din ziua de l ianuarie 1990 fix, ar fi pus capat crimelor comuniste…
… Dar mineriadele ? – ce au fost ele daca nu razboi civil caracterizat, declansat de comunisti?;
… Dar tulburarile interetnice de la Targu Mures puse la cale de tovarasul lui N. Manolescu: I. Iliescu (“Omul cu o mare”)?;
… Dar situatia generala a tarii continuind a fi ceea ce era inainte de 1989 (cu doua exceptii: dreptul de expresie si dreptul de circulatie): altfel de ce Caraman, celebrul spion al rusilor a ramas, din umbra, la carma Securitatii?; cati securisti vinovati de crime (de-o pilda Plesita) au fost pedepsiti pentru faptele lor, impiedecati sa ocupe televiziunile laudindu-se cu “faptele patriotice” ale lor, totodata amenintind, insultind victimele, chiar mortii (“Banda lui Arnautoiu”?)
Sa vedem cine a semnat Apelul din 10 martie 2006:
Mai intai sa-i remarcam pe cei care… – din intamplare! – fac parte si din staff-ul I.I.C.C. (in ordine alfabetica):
ªtefana Elvira Bianu, Doina Cornea, Radu Filipescu, Gabriel Liiceanu, Stejarel Olaru, Marius Oprea, Cristian Pirvulescu, Andrei Plesu.
Ai zice ca primisera dispozitia de a intari si pozitia vecina – si sora, cum ar veni: ambele capete ale vitelului de aur (si de stat):
Sa aruncam o privire in urma cu 7 ani la cei care semnasera si Apelul Rusinii, cel pentru realegerea lui Iliescu :
Gabriela Adamesteanu, Ana Blandiana, Doina Cornea, Anca Oroveanu, Smaranda Vultur, Carmen Musat, Marta Petreu, Ruxandra Cesereanu, Magda Carneci, Dan Culcer, Paler, Oisteanu, Mihai ªora, Liiceanu, Plesu, N. Manolescu, Alex. ªtefanescu, Mircea Martin, Stelian Tanase, Leonard Oprea, Mihaies, Tismaneanu, Patapievici…
Revenim la Apelul din 10 martie 2006:
Sorin Antohi, Georges Banu, Maria Bratianu, Ion Caramitru, Costin Cazaban, Smaranda Cazan-Livescu, Matei Calinescu, Mircea Cartarescu, Vitalie Ciobanu, presedinte PEN Club (Organizatia Mondiala a Scriitorilor, Rep. Moldova)(?!), Adrian Cioroianu, Denisa Comanescu, Rodica Culcer, Dan Culcer, Nicolae Dima, Sorin Dumitrescu, Tudor Dunca, Smaranda Enache, Dan Erceanu, Constantin Eretescu, Anneli Ute Gabanyi, Georg Gane, scriitor, München, Sanda Golopentia, prof. univ., scriitor, Providence, SUA, Vasile Gorduz, sculptor, Ioan Grosan, scriitor, Stere Gulea, Cristian Hadji-Culea, Anca Hatiegan, Alexandru Hancu, Sorin Iliesiu, initiatorul prezentului Apel, vicepresedintele Aliantei Civice, Marco M. Katz, presedinte, Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului in Romania, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Norman Manea, Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, Viorel Marineasa, Aurel Sergiu Marinescu, Mircea Martin, Claude Matasa, Irina Mavrodin, Sorin Marculescu, Teodor Maries, presedinte “Asociatia 21 Decembrie 1989”, Ilie Mihalcea, jurnalist, Paris, Mircea Mihaies, Dan C. Mihailescu, Christian Mititelu, Ioan T. Morar, Maia Morgenstern, Carmen Musat, Bujor Nedelcovici, Radu Negrescu-Sutu, Virgil Nemoianu, Ambrozie Nicolae Nicoara, presedinte, filiala Brasov, Asociatia „Pro Basarabia si Bucovina” (?!?); Cornel Nistorescu, Viorel Oancea, deputat, fost primar al Timisoarei, Andrei Oisteanu, presedinte, Asociatia Romana de Istorie a Religiilor, Stejarel Olaru, director, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Leonard Oprea, scriitor, SUA, Marius Oprea, presedinte, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului; Anca Oroveanu, Octavian Paler, Horia-Roman Patapievici, presedinte, Institutul Cultural Roman, Dan Perjovschi, grafician, Lia Perjovschi, Marta Petreu, Ioan Pintea, scriitor, preot, Bistrita, Lucian Pintilie, regizor, Cristian Pirvulescu, presedinte, Asociatia Pro Democratia, Gabriel Plesea, Andrei Plesu, Radu Portocala, scriitor, director, Institutul Cultural Roman, Paris, Florin Postolachi, presedinte “Asociatia 15 Noiembrie 1987 – Brasov”, Nicolae Prelipceanu, Cristi Puiu, regizor, Silvia Radu, Tania Radu, vicepresedinte, Institutul Cultural Roman, Nestor Rates, Victor Rebengiuc, Ioan Rosca, cercetator, Teleuniver- sitatea din Montreal, Canada, Romulus Rusan, scriitor, Lavinia Stan, director, Centrul de Studii Post-comuniste, St.Francis Xavier University, Canada, Petre Stoica, poet, Valeriu Stoica, avocat, fost ministru al Justitiei, Liviu Ioan Stoiciu, scriitor, Ovidiu ªimonca, redactor sef adj. “Observatorul Cultural”, Ana ªincai, Mihai ªora, Alex ªtefanescu, scriitor, Domnica ªtefanescu, director Ed.”Masina de scris”, Stelian Tanase, analist politic, Alin Teodorescu, sociolog, Vladimir Tismaneanu, profesor de stiinte politice, University of Maryland, SUA, Cornel Todea, regizor, Alexandru Tomescu, editor “Alternativa”, Toronto, Canada, Lucian Turcescu, presedinte, Societatea Canadiana de Studii Patristice, Concordia University, Canada, Florin turcanu, istoric, Anca Vasiliu, Sorin Vieru, presedinte, Fundatia “Gheorghe Ursu”, Daniel Vighi, Smaranda Vultur, ªerban Radulescu Zoner, presedinte Alianta Civica, Alexandru Zub, academician…
intrebare (a mea si doar a mea) naiva: ce vor fi cautind in acest demers onest, legitim (si atat de intarziat:16 ani!, de catre “democratiile” iliesti, de doua ori si constantinesti) al condamnarii crimelor comunismului verii Oigenstein: Anca Rautu, fiica monstrului cu acelasi pseudonume: Leonte Rautu si Andrei Oisteanu, fiul politrukului NKVD Misa Oigenstein, ultimul director al Uzinei de activisti de-stat-si-de-partid “ªtefan Gheor-ghiu” – si nepot al lui L. Rautu? Este normal (pentru noi, nu si pentru ei, apostoli ai terorii generale de tip sovietic): nici Anca nici Andrei nu pot fi acuzati pentru crimele comise de parintii lor (atat in Basarabia, pamant romanesc, rapit de URSS in 1940), cat si in restul Romaniei ocupat de tancurile sovietice, pe care venisera ei, de la Rasarit, dupa 23 august 1944, sa ne aduca lumina bolsevismului). Fiindca noi nu suntem ca ei. Dar ei, ca traitori pe pamantul Romaniei, si traind bine de cand se stiu, nu se simt obligati de a declara audibil, citibil ca dezaproba faptele murdare, criminale, ca nu (mai) impartasesc ideologia parintilor?, desi se impartasesc, in continuare, din supraavantajele elitarzilor colonizatori sovietici? in Franta: nepoti ai unor fideli ai lui Pétain isi fac mea culpa pentru colaborationism de rand, insa in Romania descendentii directi ai unor criminali ca fratii Oigenstein, isi vad de viata lor prospera in desavarsita si batjocoritoare la adresa noastra nesimtire etica. ªi in deplina nepasare a victimelor parintilor lor.
Acest Oisteanu, vanator de “antisemiti”, a avut nerusinarea sa scrie in revista 22 din 28 ian.-14 febr. 2005:
“Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Saptamana rosie sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumeste sa fie, ca altii, negationist. El admite Holocaustul din Romania, dar il motiveaza, il justifica. O teorie atat de aberanta incat nici macar nu este pedepsita de lege”.
Daca teoria mea ar fi fost “pedepsita de lege”, Andrei Oigenstein ar fi incasat inca 10 000 dolari de la Ephraim Zuroff (din “fondurile de recuperari”), pentru “demascarea” mea! O asemenea creatura s-a strecurat si pe o lista de semnatari care (in principiu) cer condamnarea comunismului! De ce s-a bagat si aici, nesimtitul? Pentru ca nimeni dintre victime nu i-a spus: «Locul tau nu-i aici, cu noi, locul tau e printre slugile profitoare ale rusilor!»; sau pentru ca, la intrebarea: «Ce cauti tu aici?», el sa raspunda senin: «Sa va consiliez! Sa aflati si voi cum arata comunismul pe dinlauntrul Cartierului Primaverii»…
Ce am invatat din lectia primita ca pe un pumn intre ochi la 10 martie 2006? Nimic nou, din nefericire pentru neamul romanesc, doar confirmari:
– Solidaritatea este necunoscuta pe meleaguri (vezi si teoria Anei Blandiana : ‘La noi, in timpul tiraniei nu era posibila solidaritatea’- citeste: daca Stapanirea nu-i dadea bilet de voie…).
in schimb functioneaza din plin mioieriticul spirit de turma: daca romanul (si romanca, tricolora si dansa) vede o coada, nu intreaba ce se da acolo, se aseaza numaidecat.ªi asteapta, cu constiinta datoriei implinite (Caci, ce face Romanul – in afara de faptul ca el este etern? Romanul asteapta – sa vina “americanii”). De aici, din urma, a vazut ca celor din fata nu li se intampla nimic rau: aceia nu sunt batuti, injurati, nici macar certati: inseamna ca e voie de la Primarie sa semneze-la-coada ce-o fi de semnat – apoi nu se poate sa nu se dea ceva…
– Nu mai este valabila capacitatea (sic) intelectualilor de a citi-scrie. ªtiutorii de carte (unde mai pui: scriitorii!) daca de scris, scriu, de citit ce au scris altii… Cum adica: sa abandoneze ei scrierea propriilor opere nemuritoare, pierzind timpul cu citirea a ce au scris altii? «Ce, es’ nebun?», vorba personajului caragial’.
“Dupa revolutie” din ce in ce mai rari au devenit recenzentii cititori ai cartile recenzate; criticii literari care, inainte de a se rosti despre o carte, consimt la sacrificiul de sine: citirea cartii laudato-nimicite au parasit acest obicei pagubos: nu citesc decat o singura pagina scrisa de “celalalt”, numai ca prezentarea de pe pagina a IV-a nu apartine autorului, ci editorului.
Cum sa se comporte altfel acesti oameni de carte romani fata cu un Apel ca cel discutat? Adica sa-l citeasca intai, abia apoi sa-l aprobe-dezaprobe? Sa piarda ei timp cu… cititul? Dar omul de carte roman, in majoritate zdrobitoare, desi nu are incredere nici in nevasta, nici in frate, nici in mama, nici in tata – in cazul unei manifestari a spiritului de turma se napusteste dupa Berbecul Imaginar. ªi consimte. ªi adera. ªi semneaza (cu drag). Daca au semnat altii inaintea lui…
Daca vreun nebun – oricum: un ne-roman – atrage atentia amicului ca nu citise ceea ce semnase (am facut, neintentionat, experienta in legatura cu Apelul discutat) – acela reactioneaza curat-romaneste:
– fie recunoaste-cinstit ca nu citise, ca nu stia “ce contine hartia”, insa cum i-o recomandase un vecin, cum o semnasera si alti colegi-de-breasla – semnase si el. A, da: a fost omisa chestia cu Basarabia… El e oltean get-beget, pandur curat, nu vrea sa aiba nimic in comun cu basarabenii, niste inapoiati, niste rusofili…;
– fie admite ca citise textul, dar cum era grabit, nu observase ca lipsea “problema Basarabiei”; apoi el, ardelean, are probleme cu ungurii care vor Ardealul, “problema Basarabiei” sa si-o rezolve basarabenii singuri, ca niste baieti mari, cum facusera ardelenii: ei singuri, cu mana lor se liberasera de unguri…;
– fie – minune: exista, totusi, romani care, calcindu-si pe inima, murmura:
«Da, draga, iar am facut o nefacuta… imi pare rau ca am pus semnatura pe o… injustitie, dar, sincer: tu ce-ai fi facut in locul meu? Uite: istoria pe care o stiu e cea pe care am invatat-o la scoala si pe care parintii, bunicii nu mi-au contrazis-o – ca sa nu patim cu totii ce mai patisem. Asa ca nu cunosteam amanuntele cu Basarabia, cu Bucovina, cu Herta, cu Cedarea, cu Retragerea Armatei – de unde sa le cunosc, daca…? in ultima vreme am auzit ceva, dar nimic nu mi-a ramas. Iar carti… ªi azi simt asa, un fel de jena – spune-i frica, daca vrei – de cartile pe ne-linie; doar stii ca frate-meu cel mare a fost anchetat pentru “Doina” lui Eminescu, pentru Goga si inca pentru alti autori epurati…Bunicii dinspre mama sunt din Basarabia, bunelul a fost deportat in Siberia, mama era copila cand s-a refugiat in Regat – cate necazuri a indurat in Oltenia, in Banat, apoi in Baragan, cu “titoistii” – eu acolo m-am nascut, intr-un bordei… Atunci s-a jurat ca nu va face nimic ilegal care sa pericliteze viitorul copiilor»…
Ce mai poti spune fata cu astfel de, nu neaparat adevaruri (ce-i acela adevar?), ci cu asemenea crancena realitate? Ce poti face decat sa-ti inghiti lacrima cat o gutuie intepenita in gat?
Unii dintre cinstiti gandesc ca o casa se ridica in etape; ca incetul cu incetul se face otetul; ca nu este intelept sa ceri totul dintr-o data, ci azi una, maine alta – pana la urma ajungem cu casa gata, intreaga!
Daca ar fi asa… Dar nu este – asa:
Noi, Romanii nu trebuie (ba chiar : sa ne interzicem si sa ne supraveghem indeplinirea) sa ne milogim. Noi nu cersim, nu imploram sa ni se arunce un oscior, o cojita de paine. Noi cerem, nu drepturi, ci respectarea drepturilor noastre. Inalienabile. ªi intregi! De la care neam de robi, de slugi au invatat ai nostri sa nu ceara, azi si cutare si cutare – «intai sa ne vedem in Europa, apoi o sa cerem, he-he-he, si luna de pe cer, nu doar Basarabia-aia…»?
Romanii nu au cerut (de la cine, pentru Dumnezeu?) si Basarabia-aia, nu pentru ca Basarabia-aia ar fi greu de obtinut (de la cine, oameni buni?).
Ci pentru ca romanul nu are coloana vertebrala. Iar cand vrea sa recupereze un drept furat, o trage pe milogeala, pe cersetoreala, recurge la bacsis – de parca ar cere cine stie ce favor.

11 Martie 2006: zi de pre-doliu national – adevaratul Doliu va fi in 27 martie, cand se vor implini 88 ani de la Unirea Basarabiei cu Romania, in 1918.
in acesti 88 ani am adunat trei cedari, trei vanzari:
Prima: la 28 iunie 1940;
A doua: imediat dupa “revolutie” cand, basarabenilor veniti fuga-fuga, sa ceara Unire cu Patria Muma li s-a raspuns ca Patria nu are nevoie de inca trei milioane de minoritari – altfel romanofoni…;
A treia: cea din 10 martie 2006.
Ne-ati vandut, mai fratilor, ne-ati “tratat” ca in Miorita. Nu mai ramane decat sa ne crapati capul cu un pietroi in timp ce dormim.
Ziua de 27 martie va fi o aniversare fara sarbatoare.
Va fi un Prohod.
Paul Goma