Am aparut in lume cu anumite oprelisti de la ce nu e bine, excluzand relatiile dure, dar si directionat pentru asceza, cu finalizare de pustnic. Aceasta comoara din vremi de demult, din religia zalmoxiana, s-a intalnit cu rugile mamei, dintru limpezimile ei sufletesti, in simplitatea si bogatia ei taraneasca, si ale vreunui episcop. Drept pentru care, dupa ce din 1964 sunt licentiat la Facultatii de litere din Iasi, in 1977 am devenit licentiat al Facultatii de Teologie din Bucuresti (in ce conditii!). Recunosc si traiesc prezenta spirituala a neamului, de dintotdeauna, care isi face loc spre suprafata, ca izvoarele. Apa buna, cristalina. Apa aceasta sfanta, spirituala, m-a harazit cu trairile sacerdotilor zalmoxieni. Iar religia zalmoxiana a modelat caractere ferme, intru dainuirea neamului. In sensul celor de pana acum, mi s-a oferit si am adus in lumea de azi a omului carpatin, cateva ciuturi din comoara locuinda in adancimile sufletesti ale dacoromanilor, in chiar noi, templele vii ale acestui neam. Asa, studiul Testamentul Zalmoxian Dacoroman, romanul-eseu Decebal sau Dacia Eterna, Editura Majadahonda, Bucuresti, 1996, (ambele la www.agero, la Istoria Romaniei) si piesa de teatru Deceneu, Editura Nestor, 1995, cu actiunea in timpul arhiepiscopiei dacilor, infiintata de imparatul dac Iustinian, arhiepiscopie autonoma, egala Atenei si Romei, piesa de teatru cu replici din documentele acelor vremi, cu lumini din secole ce inca isi asteapta recuperarea.
Noi toti suntem insemniati cu lumini din origini ancestrale, lumini spirituale vii, pulsatorii. La care se adauga nimbi noi din generatie in generatie. ªi dimpreuna ne leaga din vremi care in spirit nu sunt pierdute. Adesea au vlastarit timpi de cultura de referinta, in sirul ultimilor zece mii de ani-Vadastra, Cucuteni, Hamangia, Cultura traditionala folclorica, Bisericile maramuresene, specific romanesti, Mihail Eminescu si altii si altii. E traditia noastra, viata noastra, din care, topoarele ce lovesc codri, nu au reusit si nu vor reusi sa ne doboare.
De pe la varsta de zece ani (Sunt nascut in 1939, 21 mai), in perioada in care Neamul Romanesc era supus asasinarii, s-a inceput sa fiu zidit spiritual intru aspiratiile si implinirile acestui neam, care erau sub izbiturile rotii lui Horea. Operele culturii romane erau arse, puse la secret, autorii in puscarii, maltratati, unii, lichidati. Cutremurator effort din partea celor potrivnici, criminal, dar nu pieriram, spiritul neamului vlastarindu-ne in recuperarea locurilor celor lichidati. Fenomenul continua. Cartile si revistele despre Basarabia si nordul Bucovinei, se mai gaseau in targulie de carte de pe maidane. Bolsevicii inca nu le interzisesera. Pe acestea le cumparam si le citeam, fara a intelege talcul lor . Eram lipsit de orice indrumare din partea celor din jur, sau din partea altor persoane. Nu stiam nimic de rapirea de catre URSS a Basarabiei, nordului Bucovinei si a tinutului Herta. Spiritul neamului, harnic, roditor ma indruma si hranea spiritual. Acum stiu ca erau elitele acestui neam. Chiar daca au fost zdrobite in lume, triumfau din lumea nevazuta. ªi triumfa. Mai tarziu am inceput a constientiza ce se petrece cu mine. ªi m-am fericit sa-i asigur acestei comori, protectia necesara. ªi totusi, pe la treisprezece ani am fost luat de mana, cu prietenie, de un necunoscut, varstnic, abia iesit din puscarie si am fost dus intr-o pivnita tainuita, plina cu documente. Mi-a aratat niste albume cu fotografii si insemnarile oamenilor de seama, care au vizitat acea familie, din secolul al XIX-lea, pana in anii celui de al II-lea razboi mondial. Mi-a ramas in memorie numele lui Octavian Goga. Apoi mi-a aratat si citit Testamentul lui Avram Iancu. in original. Cine l-a inspirat si intarit sa ma intuiasca si sa riste pecetluindu-ma cu rasuflarea lui Avram Iancu si ale unor mari personalitati ale culturii romane? Doar eram un copil. Sa-l mantuiasca Dumnezeu. Era un urmas direct al dr. Ioan Ratiu, memorandistul din 1894. Mai tarziu, peste ani, cand am beneficiat doar de cateva clipe de rugaciune din partea parintelui profesor Dumitru Staniloaie, s-a declanst starea de lucru pentru ceea ce fusesem pregatit , un roman despre Unirea de la 1 Decembrie 1918. E vorba de Valea Hasdatii, publicata dupa zeci de ani (Editura Dacia Eterna, Bucuresti, 2000). Personajele? taranii romani de pe Valea Hasdatii. Dar inainte cu vreo cativa ani de Valea Hasdatii, in 1971, mi s-a confiscat manuscrisul romanului Cosmarul si mi s-a intentat un proces penal ,,…prin rezolutia din 6 august 1971 s-a inceput urmarirea penala impotriva numitului Copil Gheorghe Gavrila pentru savarsirea infractiunii de propaganda impotriva oranduirii socialiste…retinandu-se ca acesta a conceput si scris materiale cu continut anticomunist pe care le-a difuzat mai multor persoane.”
Au urmat anii luptatorului, atat cat am fost in stare sa fiu. In conditii dramatice, noaptea, am inceput sa scriu un roman al rezistentei romanesti de dupa 1950 si a nevoii imperioase de reunificare a tarii, asa cum s-a reflectat in sufletul meu si cu eforturi greu de imaginat pentru cei care nu au trait acele vremi, am reusit sa ascund manuscrisul romanului, intitulat La apus de soare, publicat tot dupa zeci de ani (Editura Dacia Eterna, 1999). A nu se uita ca eram in supraveghiere permanenta. Accesul la dosarul de supraveghiere informativa inca este o imposibilitate. Prin 1993-1994 unul din ofiterii de securitate din 1971, se mai posta in fata blocului in care locuiesc…A urmat marea chemare, sansa Reintregirii Romaniei, in 1990. Am fost organizatorul Podului de flori. Se stie, cu deplina acoperire documentara, ca Revolutia Romana si Podul de flori au fost anexate de casnicii Moscovei din Bucuresti, blocand Reintregirea Romaniei. Spre documentare a se citi cartea, al carei autor sunt, Societatea Culturala Bucuresti-Chisinau, Dacia Eterna, 1999 ( Sau pe inernet, cu titlul Reintregirea Romaniei, www. agero, la Istoria Romaniei, in cadrul articolului Dragi romani din R. Moldova veniti cu noi in U.E., la www.curaj.net, sau la www.miscarea.com, la rubrica De peste Prut ). Cum e Doamne pe Cruce?, un roman al deportatilor romani din Siberia, mai asteapta, de zeci de ani, sa fie publicat. Intre timp, in 1990, spiritul martirizatilor romani m-a intarit si calauzit, ca prim roman cu rost inalt de solidaritate romaneasca, sa merg in Siberia, la deportatii romani supravietuitori si la urmasii acestora. Din tarile Baltice si din Polonia venisera cu camioanele sa transporte in tarile lor natale osemintele martirilor din gropile comune.
In timpul redactarii unuia din romanele publicate, prezenta spirituala a lui Liviu Rebreanu a fost atat de accentuata, incat il consider coautor.
Cartile, triparite printr-un greu efort financiar propriu, au fost donate, cele mai multe, in Basarabia si nordul Bucovinei.
Din romanele de creatie recenta, pe care nu le pot publica din lipsa de suport financiar, asteapta, pregatite pentru tipar, Tincuta, O troita de la margine de sat (actiunea in actualitate, inclusiv pe plan politic)_si Oglinda Cerului (manastirea din noi, drum spre construirea celei vazute). Dintre cele tiparite, romanul La apus de soare il consider cel mai bine inchegat, capabil sa reziste timpului, iar din cele nepublicate, Tincuta, O troita la margine de sat si Oglinda Cerului, care desi de sine statatoare, au elemente de trilogie.
Primul secretar stiintific al Cercului Deceneu pentru studierea limbii si scrierii dace, cerc din care isi trag radacinile gruparile de cercetare a civilizatiei tracodacoromane, de dupa 1990.
Gheorghe Gavrila Copil