18 răspunsuri la “„Gaseste limba comuna cu cei din jur!” sau una din formele de alienare a individului”
Este exact subiectul ce ma preocupa pentru realizarea unei dizertatii. Concluzia la care am ajuns eu in urma unei experiente de student erasmus care nu cunoastea foarte bine limba oficiala in tara unde mi-am indeplinit „misiunea” pe termen de 5 luni, a fost ca dincolo de limbile vorbite de fiecare natiune, de cuvinte si expresii, de opinii si sugestii, curiozitati, nationalisme, interese comune, exista un limbaj comun vorbit de oameni, pe care l-am numit UMANISM, acesta ar trebui sa fie considerat limbajul comun al tuturor oamenilor si apoi acceptate alte forme de comunicare, limbi straine
As fi interesata sa discut pe aceasta tema sau sa am acces la opiniile altor indivizi, care vorbesc acest limbaj, si nu numai…
Astept parerile voastre,
Daniela
imi pare putin cam nereusit termenul pe care l-ai ales pentru a desemna realitatea pe care vrei sa o descrii. Umanism este deja un termen consacrat, care se refera la o anumita perioada de timp, caracterizata printr-o anumita ideologie, productii de arta etc. ti-as propune un termen cam bizar, un barbarism daca vrei – alienatita. Sper sa-ti foloseasca la ceva.
Stimate Gicule,
Daca imi permiteti sa ma adresez asa, v-as ruga sa imi explicati si mie termenul acesta si la ce se refera, deoarece nu l-am mai intalnit si nu ii cunosc semnificatia. Eu nu ma refeream la un termen propriu cand am pomenit de umanism, era forma figurata a unui limbaj si nu eram in cautarea unui termen concret. Va multumesc pentru sugestiile dumneavoastra si va astept in continuare raspunsul revendicat mai sus.
Ganduri bune,
Mnemo
Acest „termen” nu l-ati intalnit, din simplu motiv ca nu exista, l-am inventat ad-hoc. Am pornit de la premisa (care poate fi considerata o judecata de valoare) ca anume acest tip de limbaj pe care l-ati adus in discutie este unul dintre principalii factori producatori de alienare, care uniformizeaza tipurile umane foarte variate. Pe de alta parte, nu cred ca exista indivizi, categorii umane care ar utiliza acest limbaj in mod constient. Cred ca, mai degraba, el se intalneste fragmentat in discursurile cotidiene ale oamenilor, fiind un reflex al diverselor structuri de stat(politice, economice si de alt ordin), si anume trasaturile comune ale acestor structuri fac ca limbajul vorbit in cadrul mai multor culturi sa fie asemanator. Ideile expuse de mine pot sa va para caraghioase, deoarece nu sunt un expert in domeniu, incerc si eu doar sa-mi explic anumite nedumeriri cu bruma de cunostinte avuta la indemana. Oricum, cred ca si o discutie intre diletanti (nu v-am vizat pe dstra) poate fi destul de utila si interesanta.
Toate cele bune,
Gicu
Cred ca discutia intre diletanti poate fi interesanta si eficienta, asa ca o declar decshisa!
in sfarsit, discutia s-a incins. Mai greu va fi de gasit, totusi, diletanti in lumea asta plina de specialisti. Dar cred ca, pana la urma, problema se va rezolva si discutia nu va ramane deschisa pentru totdeauna.
Cata vreme subiectul discutiei noastre ramane COMUNICAREA putem sa spunem ca discutia ramane deschisa pentru totdeauna!
De fapt, orice subiect de discutie este deschis pentru interpretari nelimitate. Totusi, mi-ar fi placut sa-l restrangem putin pe cel pus in discutie aici, nu ca mi-ar placea temele sau spatiile total deschise, dar, pana la urma, asta ne-am propus – sa adunam cat mai multe opinii, informatii la subiect in vederea edificarii noastre intru prosperarea generala. Sper ca nu sunt prea ambitios.
Nu cred ca este vorba de ambitie, cat despre ceea ce spunea cineva pe care l-am citit recent , ca trebuie sa constituie sensul vietii noastre si anume : vointa de a gasi adevarul ! Intr-adevar „a gasi limba comuna cu cei din jur” nu trebuie sa constituie un scop in sine, insa poate fi privit ca pe un instrument foarte eficient pentru a relationa si a compatibiliza cu ceilalti. Eu nu privesc acest limbaj comun in nici un caz ca pe o forma de alienare si nici nu asta trebuie el sa constituie. Nu trebuie sa renuntam la propriul nostru SINE, sau ne interiorizam cu valori straine firii noastre, asa cum spuneti dvs., ci prin limbaj comun ar trebui sa gasim acei indivizi care sunt orientati si motivati de acelasi sens ca si al nostru avand orientari comune. Si am sa inchei prinr-un citat al lui Stendhal care spunea ca „Omul poate capata orice in singuratate, cu exceptia caracterului”. Pate fi considerata aceasta o datorie morala, un sens al vietii noastre?
Nu am afirmat niciodata ca singuratatea ar fi o calitate ce trebuie cultivata de individ pentru a obtine nu stiu ce beneficii imaginare. Am vrut doar sa accentuez cat de dezastruoase sunt efectele alienarii induse prin limbaj, si doar in acest caz singuratatea poate constitui o alternativa, inacceptabila in alte situatii de viata. Pe de alta parte, in foarte rare cazuri Sinele nu are de suferit atunci cand relationam cu o alta persoana. Cu parere de rau, alienarea este inevitabila, deoarece omul isi doreste cu ardoare atat prieteni, cat si satisfacerea pulsunilor Sinelui, care adesea sunt incompatibile cu morala publica.
Puteti sa elaborati, la ce va feriti cand spuneti ca „satisfacerea pulsunilor Sinelui sunt incompatibile cu morala publica?” sa divagam putin de la limbajul comun, facand ocolul putin in jurul a ceea ce semnifica Sinele nostru? caci observ ca topica discutiei noastre s-a culcat pe o ureche… 🙂
am uitat sa ma semnez….
eram tot eu… se pare ca oricum detinem monopolul pe subiect 😛
Probabil ati vrut sa spuneti „precizati”, nu „elaborati”. ªi inca o remarca: nu am spus Sinele nostru, nici nu pea stiu ce-o fi asta, cred ca e o contradictie in termeni. Cand vorbesc de Sine, eu ma refer la terminologia lui Freud, care desemna prin acest termen acea parte a psihicului uman care „gestioneaza” instinctele omului, in afara de celelalte doua dimensiuni ale psihicului uman: Eul, care este constiinta si mediaza intre Sine si Supraeu – cel de-al treilea element al pshicului umnan, care reprezunta valorile morale, sociale etc. si cenzureaza impulsurile Sinelui.
Sper ca nu l-am interpretat gresit pe Freud, deoarece nici in acest domeniu nu sunt specialist. Daca am batut campii, astept interventia dstra prompta, care ar limpezi apele. ªi inca ceva: nu ma deranjeaza faptul ca ne indepartam de subiect, as fi gata sa discutam chiar si despre melancolia antilopei gnu.
Cu toata stima si consideratia, Gicu.
ar fi interesant un subiect despre „melancolia antilopei gnu” Nu cunosc specia… si nici nu am auzit, asa ca va lasa pe dvs. sa incepeti.
Cat despre SINE, am putea sa spunem multe lucruri si sa nu spunem adevarul. Caci SINELE autentic e foaret greu de definit, exact cum ai incerca sa il definesti pe DUMNEZEU, e ca si cum ai incerca sa ii gasesti o definitie, iar daca ai reusi acest lucru ar insemna ca nu mai vorbim despre cel original. Unii au reusit sa ajunga la o concluzie, sustinand ca SINELE este centrul fiintei si al esentei omului. Ceea ce eu as afirma despre sine ar fi, si aceasta contituie o opinie strict personala, echilibrul aflat in armonia dintre TRINITATE: minte, trup, spirit sau dupa un limbaj psihologic: supracontient, constient, subcontient. Poate fi considerat CENTRUL TRINITATII. Sinele se afla permanent in dezvoltare, in autocunoastere si in CREERE !!!
Dar despre globalizare?
Despre identitatea nationala, etnica sau individuala, despre multiculturalism privit ca uzurpator al identitatii nationale, in acest proces de uniformizare intr-un spatiu comun, despre rolul si esenta individului in acest proces, cand mai dezbatem?
Care sunt opniile dvs. dle. Gicu?
Parerile mele sunt impartite in acest caz – un soi de schizofrenie daca vreti. Pe de o parte, tin la natiune, la emanciparea ei de sub venetici,dar, pe de alta parte, natiunea noastra e destul de conservatoare cand vine vorba de drepturile si libertatile individuale. ªi daca multiculturalismul „uzurpeaza identitatea nationala”, el ofera totodata un cadru benefic pentru emanciparea individului de traditiile milenare care nu intotdeauna sunt benefice si care incorseteaza libertatea multor oameni. Ar fi ideala situatia cand natiunea, traditia, biserica ar permite accesul la viata a cator mai multe categorii umane, care sa nu fie nevoite sa emigreze in Occident din cauza traditilor nobile. Ar mai fi multe de spus, dar poate revin la aceasta teme in comentariile viitoare.
Mda, am aflat si eu despre drama existentiala a antilopei gnu, rasfoind internetul si citind un articol al revistei „Cariere”. Orice asemanare dintre animalul acesta si animaul uman din realitatea de azi, care alearga prin viata asemenea antilopei gnu chiar si in momentul cand da nastere la un seaman de-al sau, e pur intamplatoare.
As vrea sa va cer o parere personala, sau sa va cer opinia, sa dezbatem putin pe tema lucrarii mele pe care am incercat sa o intitulez „Comunicarea, raporturile interpersonale si relatiile umane ca procese determinante in creerea unei identitati europene viabile. Identitate nationala versus identitate europeana.” Doresc sa pun in antiteza cele doua identitati, pentru a reusi sa analizam punctele slabe si punctele tari, ale acestor doua identitati !
Raymond Aron spunea ca vechile natiuni vor trai in inimile oamenilor, iar dragostea pentru natiunea europeana nu s-a nascut inca, daca acest lucru se va intampla vreodata. Alte opinii sustin ca procesul de integrare europeana va trebui sa tina seama de tendintele europene comune si sa proiecteze un mit al originii, sa rescrie istoria, sa inventeze traditii, ritualuri, simboluri care sa creeze o noua identitate. Credeti ca am putea contribui la aceasta constructie ? In ce fel?
Va multumesc pentru feed-backul dvs.!Astept intotdeauana parerile dvs. cu interes !
Cred ca, pentru inceput, o masura destul de eficienta ar fi deconstruirea miturilor actuale care hranesc imaginarul celor care se bucura din plin de viata, nelasandu-i pe multi oameni(asa-numitii marginali) s-o faca. Bineinteles, vor trebui inventate noi mituri, asa cum o face foarte reusit Michel Tournier, de exemplu. Sper sa avem in curnd si noi scriitori de talia lui.
18 răspunsuri la “„Gaseste limba comuna cu cei din jur!” sau una din formele de alienare a individului”
Este exact subiectul ce ma preocupa pentru realizarea unei dizertatii. Concluzia la care am ajuns eu in urma unei experiente de student erasmus care nu cunoastea foarte bine limba oficiala in tara unde mi-am indeplinit „misiunea” pe termen de 5 luni, a fost ca dincolo de limbile vorbite de fiecare natiune, de cuvinte si expresii, de opinii si sugestii, curiozitati, nationalisme, interese comune, exista un limbaj comun vorbit de oameni, pe care l-am numit UMANISM, acesta ar trebui sa fie considerat limbajul comun al tuturor oamenilor si apoi acceptate alte forme de comunicare, limbi straine
As fi interesata sa discut pe aceasta tema sau sa am acces la opiniile altor indivizi, care vorbesc acest limbaj, si nu numai…
Astept parerile voastre,
Daniela
imi pare putin cam nereusit termenul pe care l-ai ales pentru a desemna realitatea pe care vrei sa o descrii. Umanism este deja un termen consacrat, care se refera la o anumita perioada de timp, caracterizata printr-o anumita ideologie, productii de arta etc. ti-as propune un termen cam bizar, un barbarism daca vrei – alienatita. Sper sa-ti foloseasca la ceva.
Stimate Gicule,
Daca imi permiteti sa ma adresez asa, v-as ruga sa imi explicati si mie termenul acesta si la ce se refera, deoarece nu l-am mai intalnit si nu ii cunosc semnificatia. Eu nu ma refeream la un termen propriu cand am pomenit de umanism, era forma figurata a unui limbaj si nu eram in cautarea unui termen concret. Va multumesc pentru sugestiile dumneavoastra si va astept in continuare raspunsul revendicat mai sus.
Ganduri bune,
Mnemo
Acest „termen” nu l-ati intalnit, din simplu motiv ca nu exista, l-am inventat ad-hoc. Am pornit de la premisa (care poate fi considerata o judecata de valoare) ca anume acest tip de limbaj pe care l-ati adus in discutie este unul dintre principalii factori producatori de alienare, care uniformizeaza tipurile umane foarte variate. Pe de alta parte, nu cred ca exista indivizi, categorii umane care ar utiliza acest limbaj in mod constient. Cred ca, mai degraba, el se intalneste fragmentat in discursurile cotidiene ale oamenilor, fiind un reflex al diverselor structuri de stat(politice, economice si de alt ordin), si anume trasaturile comune ale acestor structuri fac ca limbajul vorbit in cadrul mai multor culturi sa fie asemanator. Ideile expuse de mine pot sa va para caraghioase, deoarece nu sunt un expert in domeniu, incerc si eu doar sa-mi explic anumite nedumeriri cu bruma de cunostinte avuta la indemana. Oricum, cred ca si o discutie intre diletanti (nu v-am vizat pe dstra) poate fi destul de utila si interesanta.
Toate cele bune,
Gicu
Cred ca discutia intre diletanti poate fi interesanta si eficienta, asa ca o declar decshisa!
in sfarsit, discutia s-a incins. Mai greu va fi de gasit, totusi, diletanti in lumea asta plina de specialisti. Dar cred ca, pana la urma, problema se va rezolva si discutia nu va ramane deschisa pentru totdeauna.
Cata vreme subiectul discutiei noastre ramane COMUNICAREA putem sa spunem ca discutia ramane deschisa pentru totdeauna!
De fapt, orice subiect de discutie este deschis pentru interpretari nelimitate. Totusi, mi-ar fi placut sa-l restrangem putin pe cel pus in discutie aici, nu ca mi-ar placea temele sau spatiile total deschise, dar, pana la urma, asta ne-am propus – sa adunam cat mai multe opinii, informatii la subiect in vederea edificarii noastre intru prosperarea generala. Sper ca nu sunt prea ambitios.
Nu cred ca este vorba de ambitie, cat despre ceea ce spunea cineva pe care l-am citit recent , ca trebuie sa constituie sensul vietii noastre si anume : vointa de a gasi adevarul ! Intr-adevar „a gasi limba comuna cu cei din jur” nu trebuie sa constituie un scop in sine, insa poate fi privit ca pe un instrument foarte eficient pentru a relationa si a compatibiliza cu ceilalti. Eu nu privesc acest limbaj comun in nici un caz ca pe o forma de alienare si nici nu asta trebuie el sa constituie. Nu trebuie sa renuntam la propriul nostru SINE, sau ne interiorizam cu valori straine firii noastre, asa cum spuneti dvs., ci prin limbaj comun ar trebui sa gasim acei indivizi care sunt orientati si motivati de acelasi sens ca si al nostru avand orientari comune. Si am sa inchei prinr-un citat al lui Stendhal care spunea ca „Omul poate capata orice in singuratate, cu exceptia caracterului”. Pate fi considerata aceasta o datorie morala, un sens al vietii noastre?
Nu am afirmat niciodata ca singuratatea ar fi o calitate ce trebuie cultivata de individ pentru a obtine nu stiu ce beneficii imaginare. Am vrut doar sa accentuez cat de dezastruoase sunt efectele alienarii induse prin limbaj, si doar in acest caz singuratatea poate constitui o alternativa, inacceptabila in alte situatii de viata. Pe de alta parte, in foarte rare cazuri Sinele nu are de suferit atunci cand relationam cu o alta persoana. Cu parere de rau, alienarea este inevitabila, deoarece omul isi doreste cu ardoare atat prieteni, cat si satisfacerea pulsunilor Sinelui, care adesea sunt incompatibile cu morala publica.
Puteti sa elaborati, la ce va feriti cand spuneti ca „satisfacerea pulsunilor Sinelui sunt incompatibile cu morala publica?” sa divagam putin de la limbajul comun, facand ocolul putin in jurul a ceea ce semnifica Sinele nostru? caci observ ca topica discutiei noastre s-a culcat pe o ureche… 🙂
am uitat sa ma semnez….
eram tot eu… se pare ca oricum detinem monopolul pe subiect 😛
Probabil ati vrut sa spuneti „precizati”, nu „elaborati”. ªi inca o remarca: nu am spus Sinele nostru, nici nu pea stiu ce-o fi asta, cred ca e o contradictie in termeni. Cand vorbesc de Sine, eu ma refer la terminologia lui Freud, care desemna prin acest termen acea parte a psihicului uman care „gestioneaza” instinctele omului, in afara de celelalte doua dimensiuni ale psihicului uman: Eul, care este constiinta si mediaza intre Sine si Supraeu – cel de-al treilea element al pshicului umnan, care reprezunta valorile morale, sociale etc. si cenzureaza impulsurile Sinelui.
Sper ca nu l-am interpretat gresit pe Freud, deoarece nici in acest domeniu nu sunt specialist. Daca am batut campii, astept interventia dstra prompta, care ar limpezi apele. ªi inca ceva: nu ma deranjeaza faptul ca ne indepartam de subiect, as fi gata sa discutam chiar si despre melancolia antilopei gnu.
Cu toata stima si consideratia, Gicu.
ar fi interesant un subiect despre „melancolia antilopei gnu” Nu cunosc specia… si nici nu am auzit, asa ca va lasa pe dvs. sa incepeti.
Cat despre SINE, am putea sa spunem multe lucruri si sa nu spunem adevarul. Caci SINELE autentic e foaret greu de definit, exact cum ai incerca sa il definesti pe DUMNEZEU, e ca si cum ai incerca sa ii gasesti o definitie, iar daca ai reusi acest lucru ar insemna ca nu mai vorbim despre cel original. Unii au reusit sa ajunga la o concluzie, sustinand ca SINELE este centrul fiintei si al esentei omului. Ceea ce eu as afirma despre sine ar fi, si aceasta contituie o opinie strict personala, echilibrul aflat in armonia dintre TRINITATE: minte, trup, spirit sau dupa un limbaj psihologic: supracontient, constient, subcontient. Poate fi considerat CENTRUL TRINITATII. Sinele se afla permanent in dezvoltare, in autocunoastere si in CREERE !!!
Dar despre globalizare?
Despre identitatea nationala, etnica sau individuala, despre multiculturalism privit ca uzurpator al identitatii nationale, in acest proces de uniformizare intr-un spatiu comun, despre rolul si esenta individului in acest proces, cand mai dezbatem?
Care sunt opniile dvs. dle. Gicu?
Parerile mele sunt impartite in acest caz – un soi de schizofrenie daca vreti. Pe de o parte, tin la natiune, la emanciparea ei de sub venetici,dar, pe de alta parte, natiunea noastra e destul de conservatoare cand vine vorba de drepturile si libertatile individuale. ªi daca multiculturalismul „uzurpeaza identitatea nationala”, el ofera totodata un cadru benefic pentru emanciparea individului de traditiile milenare care nu intotdeauna sunt benefice si care incorseteaza libertatea multor oameni. Ar fi ideala situatia cand natiunea, traditia, biserica ar permite accesul la viata a cator mai multe categorii umane, care sa nu fie nevoite sa emigreze in Occident din cauza traditilor nobile. Ar mai fi multe de spus, dar poate revin la aceasta teme in comentariile viitoare.
Mda, am aflat si eu despre drama existentiala a antilopei gnu, rasfoind internetul si citind un articol al revistei „Cariere”. Orice asemanare dintre animalul acesta si animaul uman din realitatea de azi, care alearga prin viata asemenea antilopei gnu chiar si in momentul cand da nastere la un seaman de-al sau, e pur intamplatoare.
As vrea sa va cer o parere personala, sau sa va cer opinia, sa dezbatem putin pe tema lucrarii mele pe care am incercat sa o intitulez „Comunicarea, raporturile interpersonale si relatiile umane ca procese determinante in creerea unei identitati europene viabile. Identitate nationala versus identitate europeana.” Doresc sa pun in antiteza cele doua identitati, pentru a reusi sa analizam punctele slabe si punctele tari, ale acestor doua identitati !
Raymond Aron spunea ca vechile natiuni vor trai in inimile oamenilor, iar dragostea pentru natiunea europeana nu s-a nascut inca, daca acest lucru se va intampla vreodata. Alte opinii sustin ca procesul de integrare europeana va trebui sa tina seama de tendintele europene comune si sa proiecteze un mit al originii, sa rescrie istoria, sa inventeze traditii, ritualuri, simboluri care sa creeze o noua identitate. Credeti ca am putea contribui la aceasta constructie ? In ce fel?
Va multumesc pentru feed-backul dvs.!Astept intotdeauana parerile dvs. cu interes !
Cred ca, pentru inceput, o masura destul de eficienta ar fi deconstruirea miturilor actuale care hranesc imaginarul celor care se bucura din plin de viata, nelasandu-i pe multi oameni(asa-numitii marginali) s-o faca. Bineinteles, vor trebui inventate noi mituri, asa cum o face foarte reusit Michel Tournier, de exemplu. Sper sa avem in curnd si noi scriitori de talia lui.