Urmarind in ultimul timp retorica pro-europeana a multor partide din RM ma intreb “oare reprezinta acestea cu adevarat interesele acestui popor?
Oare preocuparea de a “fi pe placul Europei” este o atitudine “patriotica” si “democrata”?
Cu atat mai mult, ca numeroasele sondaje sociologice ne indica ca integrarea europeana nu este deloc o tema care ar preocupa masele populare (conform ultimului sondaj efectuat la comanda Institutului de Politici Publice in decembrie 2005 primele sase probleme care preocupa omul de rand astazi sunt: “intarirea ordinii in tara, asigurarea pacii si intelegerii intre oameni, dezvoltarea economiei, ridicarea nivelului de trai, imbunatatirii situatiei in invatamant, stiinta, cultura, asigurarea dezvoltarii spirituale a oamenilor”. Exista oare in RM un partid politic mesajul caruia sa corespunda acestor nevoi? Personal nu am observat nici unul.
In loc sa se preocupe de problemele care intereseaza cu adevarat cetateanul aceastea se arunca in “demagogia pro-europeana” amintindu-ne, intr-un fel, de vechea poveste cu “viitorul luminos”.
Chiar daca se pretind a fi partide “pro-europene” acestea ignoreaza cu desavarsire pricipiile elementare a marketingului politic, care este la moda acum in occident.
Orice partid care se respecta cat de cat, identifica care este “cererea” pe piata si isi ajusteaza mesajul in conformitate cu aceasta “cerere”. Gruparile politice din RM fac decat sa “bage pe gat” ceea ce isi doresc ei si nu ceea ce isi doreste cetateanul.
Ne intrebam atunci de ce populatia a devenit atat de anemica incat exista pericolul ignorarii totale de catre moldoveni a tuturor scrutinelor electorale?
De fapt, cred ca “europenismul” politicienilor de astazi nu nu este decat o dovada a unei impotente cronice de a vedea real lucrurile si de a propune niste solutii reale la problemele existente.
Este clasa politica ignoranta sau rupta total de realitate?
Tind cel mai mult sa cred in ambele variante.
Care este totusi motivul pentru faptul ca clasa politica basarabeana nu urmeaza exemplul partidelor occidentale, pe care atat de mult le adora?
Oare nu dependenta cronica de capitalul strain (de orice gen) il face politicianul orb si surd la problemele propriului popor?
Daca guvernarea nu mai este aleasa de cetateni ci „numita” de niste organizatii internationale, mai are la ce spera un popor?
Mai are ce spera un popor de la o clasa politica care exista in baza satisfacerii fanteziilor sexuale a „fratilor mai mari” din Est si Vest?
Ei ne vorbesc despre beneficiile integrarii, dar oare mai cred ei in raiul pe care ni-l prevestesc?
Eu cred ca da.
Da. Ei cred in raiul in care vor ajunge sa traiasca ei, nu noi, oamenii de rand.
Mai are la ce spera un popor de la un stat care isi vinde copiii macelarilor – traficanti de organe, si distruge invatamantul national, introducand de dragul „donatorilor straini” tot felul de „Deprinderi de Viata”, „Istorii Integrate” si alte marsavii?
Vremurile de azi imi amintesc tot mai mult de perioada fanariota, cand domnitorii erau numiti direct de Poarta Otomana.
Tineretul distrus psihic si moral, batranii inghetati si infometati, familii distruse – pentru dansii putin conteaza, pentru ca toate astea vor disparea ca prin miracol odata ce vom „adera la UE”, nu?!
Ei ne spun ca fara a distruge si a vinde totul nu vom putea intra in lumea civilizata. Dar oare de o tara distrusa si vanduta pe bucati va mai avea cineva nevoie in acea „lume civilizata”?
Oare nu au inlocuit udarnicii de ieri lozinca „Sa construim calea spre comunism” cu lozinca „ Sa construim calea spre Europa”?
Da. Cuvintele s-au schimbat. Dar esenta?
Nu sunt deloc un antieuropean, insa nu as dori sa plec in UE cu o astfel de clasa politica, chiar daca am fi acceptati maine.
Nu pot sa ma incred intr-o clasa politica care ma crede o resursa naturala care poate fi exploatata si vanduta.
Nu suport cand cineva ma considera marfa, si incearca sa ma faca sa cred ca aceasta stare este o fericire suprema pentru mine.
Prefer sa raman ceea ce sunt. Chiar daca sunt „anacronic”.