As crede ca lamentatul este una din cele mai practicate ocupatii pe la noi.

Nu sint cu totul (si cu toata) impotriva lamentatului – in reprize scurte face chiar bine, dar cind devine un hobby se transforma intr-o povara atit pentru cel care-l practica, cit si pentru martorii mai mult sau mai putin voluntari.

E ok sa discuti o problema cu un prieten apropiat, dar daca insisti ca preocuparea ta sa devina cunoscuta de cit mai multe persoane, inclusiv necunoscutii care au nenorocul sa-ti iasa in cale, sa stii ca nu procedezi corect.

Ne lamentam acasa, in strada, la o cafea, la serviciu („Prea exigenta?”) si chiar in oglinda. Totusi se prefera prezenta spectatorului – pentru un efect mai dramatic.

Sa-ti plangi de mila poate fi folosit ca terapie doar in doze mici, in nici un caz nu trebuie ca aceasta „tehnica” sa fie folosita excesiv pentru ca nu duce intr-o directie buna. Ba dimpotriva, poate duce la depresie. Si nu ne dorim asta, nu?

Chia daca victima lamentatului tau nu ia prea aproape de suflet tot ce-i spui, pe viitor va incerca sa te evite din cauza gustului amar pe care i-l lasa orice discutie cu tine.

Ca alternativa propun o atitudine orientata spre solutii. Daca te surprinzi des plingandu-te de ceva, incearca sa-ti concentrezi energia spre formularea in termeni concreti a problemei si identificarea posibilelor solutii.

Aici ai mana libera sa inviti la „brainstorming” pe cine si citi vrei 🙂   Atitudinea conteaza!

Aceasta abordare pozitiva nu numai ca te va scapa de eticheta de „plangacios cu experienta”, dar si-ti va imprima pe fata o luminozitate care ii va face pe ceilalti sa vrea sa-ti fie in preajma.

IrinaBulat.com