Despre alegerile din SUA s-a scris şi s-a spus cam tot. Presa mondială a relatat pe larg acest subiect, astfel încât ziua de mâine ar putea fi una istorică. La cârma Statelor Unite ale Americii ar putea să vină primul preşedinte de culoare sau cel mai în etate preşedinte american de până acum. M-am gândit că, înainte de alegeri, ar fi bine să ne uităm peste sondajele difuzate de 4 instituţii de cercetare de prestigiu din SUA. Este vorba de Gallup, Rasmussen, Washington Post şi Ipsos. Cea mai mare diferenţă pe care o sesizăm în sondajele prezentate este cea de la Gallup. Aici între Obama şi McCain este o diferenţă de 13% în favoarea candidatului democrat, iar cea mai mică o dă Ipsos, de 5 procente. Aşadar iată ce prezintă publicului cele mai importante sondaje de opinie ale SUA cu o zi înainte de alegeri şi care este evoluţia celor doi candidaţi de la începutul campaniei electorale până la alegerile de mâine.
1. Gallup
După cum spuneam, potrivit Gallup, rezultatele finale ale cercetării institutului arată că diferenţa între Obama şi McCain este de 13%. După cum vedem şi în sondaj, în final, democratul Obama a atins 53%, iar republicanul McCain, 40%. La început candidaţii erau foarte apropiaţi ca procentaj, iar diferenţa devine mai accentuată în favoarea democratului spre sfârşitul campaniei, în special în luna octombrie. Atunci, Colin Powell, fost Secretar de State în timpul administraţiei lui George W Bush Jr., îl numeşte pe Obama „transformational figure” („un om al schimbării”).
2. Rasmussen
Potrivit cercetării date, cei doi candidaţi se află destul de aproape ca procentaj. Obama are 52% şi McCain 46%. Studiul arată că dacă la început McCain a fost cel care se afla în topul preferinţelor (vezi luna martie 2008), apoi, pe parcurs, Obama a reuşit să-l devanseze pe republican (vezi luna iunie 2008). Era momentul când Obama s-a declarat candidatul oficial al democraţilor.
3. Washington Post
Studiul în cauză arată la final o diferenţă de 11% între Obama şi McCain. Astfel, Obama este pe primul loc cu 54% şi McCain din urmă cu 43%. Potrivit Wash. Post, McCain nu a reuşit niciodată să fie înaintea lui Obama. O apropiere mai vizibilă este în luna septembrie, după care diferenţa începe să se accentueze din nou, în final, candidatul de culoare urcând vertiginos în top. Motivul: Obama a avut pe 29 octombrie, concomitent, pe 7 posturi de televiziune un spot publicitar de efect. De altfel acest spot este cel mai scump din istorie. A costat aproximativ 5 mil. USD.
4. Ipsos
Ipsos este cercetarea care dă cea mai mică diferenţă între cei doi candidaţi la fotoliul prezidenţial american. În final, Obama are 48%, iar McCain 43%. Şi aici, ca şi la Wash. Post, Obama a fost preferatul publicului de-a lungul perioadei de cercetare. McCain reuşind să-l devanseze pe acesta doar în luna septembrie, în momentul în care John McCain a acceptat oficial nominalizarea Partidului Republican.
Concluzii
Specialiştii spun, totuşi, că votul final încă nu este sigur. Mai ales că, potrivit sondajelor, aproximativ 4% – 8% din electorat încă nu s-a decis cu cine sa voteze, iar voturile lor pot fi decisive. În plus, mai există şi „efectul Brandley” (electoratul alb deşi declară în sondaje că votează un candidat afro-american în realitate nu o face atunci când ajunge la urne) care poate schimba rezultatul final.
Aşadar, nimeni nu se grăbeşte, inclusiv din tabăra democrată, să declare că jocurile sunt făcute.
3 răspunsuri la “SUA între alb şi negru (ultimele sondaje)”
Culoarea pelii nu conteaza conteaza sufletul si spiritul si ce daca esti alb dar cu sufletu negru ca un repros figural.
Sper sa vad Statele Unite ca pe timpuri un bastion al democratiei si libertatii si etalonul dreptatii.
Bravo Obama, sa vedem acum ce o sa faca ca presedinte.
Obama; cine va lupta si va apara democratia ii vom sprijini,cine nu ii vom distruge ,yes we can !!!
noaaaaaaaaaaa romani,mai votati comunistii stalinistii sau coconii lor si inca mai aparati dictatura si crimele ca si tatucii vostri !!