Ziua de sâmbătă a început într-un mod cât se poate de clujean – ceaţă şi răcoare dimineaţa, şi o după amiază răzbătută de soare cuminte şi timid. În rest, vânt şi frunze. Formaţia Luna Amară, din Cluj-Napoca, a cântat în cadrul Festivalului Live. No Lies.

Dizident

Aş vrea să povestesc puţin despre felul în care a fost gândit şi pregătit acest eveniment, organizatorii căruia au fost Fix (Anatol Juraveli) şi Richard Constantinidi – adică fondatorii Asociaţiei „Acătării”. Aflat la cea de-a doua ediţie, festivalul a reuşit să obţină susţinerea unor companii şi instituţii deosebit de importante, şi sunt sigură de faptul că n-au dezamăgit pe nimeni. Aceasta pentru că au avut grijă ca toate lucrurile să fie la locul lor şi au creat o atmosferă prietenească pe tot perimetrul Filarmonicii Naţionale: Richard mulţumeşte politicos spectatorilor când li se pun brăţările la intrare, Mihnea Blidariu povesteşte cu Mircea Sturza (Snails), în sală se face un pogo după toate regulile, iar organizatorii rezolvă cu calm inevitabilele arsuri de cabluri şi altele de acest gen.

Folclor

Evenimentul a inclus evoluarea a opt formaţii. Impunător. Fără multă întârziere, cei de la No Shagga au deschis concertul cu o prestaţie decentă şi potrivită unei formaţii debutante. Mămăliga, o trupă cunoscută deja, a stârnit şi mai mult publicul, mai ales cu piesa „Amintiri cu Haiduci”. Iar cei doi instrumentişti (chitară, tobe) care fac formaţia Gravelation au surprins plăcut printr-o interpretare energică şi calitativă.

Agitaţia de nestăpânit a început odată cu evoluarea formaţiei Monro; deşi băieţii au interpretat o singură piesă proprie şi câteva cover-uri, printre care şi „Fake Tales of San Francisco” de Arctic Monkeys, ceea ce se întâmpla în sală a demonstrat clar că BritPop rulezzzz :). Au urmat Liberskol şi Doll – trupe mai vechi, cu public fidel şi consistent, care a creat impresia că mai este puţin şi podeaua sălii cedează, iar tavanul se prăbuşeşte. A fost „carne” adevărată, puţin obositor, mai ales dacă e să considerăm acustica problematică a sălii, care a provocat nereguli. Cineva dintre solişti s-a justificat simplu: live, no lies.

Snails, pe care îmi place s-o numesc „fomaţia momentului”, m-a făcut să dansez şi să strig cât de tare pot. I-am văzut în scenă de atâtea ori, le ştiu versurile în orice circumstanţe, îmi sunt prieteni buni, dar se pare că energia lor nu se epuizează niciodată. Sunt sigură că şi la 40 de ani voi avea acelaşi chef de ei.

Gri Dorian, Roşu Aprins

Luna Amară este o altă formaţie la care ţin foarte mult, pentru că reuşeşte să poarte cu ea, oriunde-ar merge, un mesaj clar, distinct şi cu sens. Au adus până şi ceaţa clujeană de care vorbeam la început. Dincolo de viziuni politice şi alte preferinţe personale, Luna Amară are o atmosferă specifică, pe care o imprimă atât de simplu publicului. „Gri Dorian”, „Somn” şi „Roşu Aprins” aproape că au provocat lacrimi, iar „Dizident”, „Oraş” şi „Folclor” au aprins spiritele celor din sală până la scandări de lozinci politice. În ultimă instanţă, „Libertate” a fost ceea ce a vrut Luna Amară să transmită publicului din Chişinău.

Ego Nr. 4

Alături de interpretarea piesei „Albastru” şi al unui cover după Nine Inch Nails („The Hand That Feeds”), Luna Amară a ieşit la bis cu „Ego Nr. 4”, care, pentru un om mult prea receptiv ca mine, a reprezentat un final desăvârşit.

L-am felicitat pe Fix pentru reuşită, îi felicit şi le mulţumesc tuturor celor care au contribuit la organizarea festivalului. Lunei Amare – toate meta-mulţumirile de care sunt în stare.

schmerzchen