Draga Mos Craciun, Iti scriu in numele mai multor ziaristi din Romania si te-as ruga sa-ti faci timp sa citesti, intr-una din seri, si aceste rinduri. Nu-ti cerem mare lucru, dar, dupa cum vei vedea, e vorba de dorinte pe care numai tu ai putea sa leimplinesti.Am vrea foarte multa libertate de exprimare. Stiu, ne-ai mai adus si in iarna lui ’89, dar au trecut 15 ani de atunci si s-a cam dus pe apa simbetei. N-am avut grija de ea si ne-au confiscat-o niste baieti mai mari care nu cred in Mos Craciun. Acum, daca mai gasesti pe undeva, Mosule, promitem sa fim mult mai atenti cu ea si sa nu-i mai lasam pe toti nemernicii sa-si bata joc de cadourile noastre.Daca s-ar putea, am vrea sa ne aduci si niste solidaritate de breasla. Modelul acela nou si curat la care se deschid usile redactiilor cind bat la ele colegi aflati in suferinta sau agresati de tot felul de ticalosi pentru care un ziarist bun e un ziarist mort. Am vazut noi ca exista prin alte tari si solidaritate absolut exceptionalain rindul jurnalistilor pentru cadouri speciale, cum ar fi conditii de munca mai bune, drepturi de autor platite conform legii sau invocarea clauzei de constiinta. Daca ai avea si asa ceva, tare am vrea.Citiva colegi te roaga frumos sa le aduci citeva telefoane fixe si mobile care sa nu poata fi ascultate.in Romania sint de negasit, mai alesin marile redactii. De asemenea, daca ai descoperi prin sacul tau si niste softuri care sa impiedice violarea corespondentei electronice, ne-am bucura tare mult.Acum vreo citeva zile, am primit telefoane si de la colegi de-ai nostri din provincie. Ei ar vrea sa le aduci o bagheta magicain stare sa descilceasca nodul de interese dintre primari, prefecti si patronii ziarelor si televiziunilor locale. Ca multi dintre ei nu mai inteleg nimic, si singura lor salvare esti tu, draga Mos Craciun.Noi am mai vrea, daca e cu putinta, si citiva prezentatori de stiri onesti, fara culoare politica. Profesionisti de televiziune si atit. Stim ca sint greu de gasit, dar poate vorbesti cu spiridusii tai sa-i fabrice prin scolile de jurnalistica. Si, daca tot am ajuns aici, poate faci cumva si-i iei cu tine in Laponia pe unii dintre realizatorii de talk-show-uri. Ar fi un cadou deosebit, Mosule!Te rugam sa ne aduci si informatii despre interesele politice ale patronilor nostri. Nu de alta, dar unii dintre ei, chiar daca s-au botezat independenti, au tras pe fata la sania unor partide si, pentru ca nu le-a iesit jocul, acum aluneca bezmetici dintr-o parteintr-alta. Unde mai pui ca unii dintre ei au ramas, tocmai de sarbatori, fara locin avionul prezidential.Sa stii ca am mai vrea si o organizatie profesionala adevarata. Noua nu ne prea plac cluburile si ne-am gindit ca ar fi momentul sa terminam cu umblatul prin ele. Poate vii cu unele sugestii, Mosule.Unii colegi mai tineri te roaga sa le aduci si lor contracte de munca adevarate. Stauin probe de luni bune prin diferite redactii, sint platiti la bucata sau prin tot felul de acorduri ciudate si ar vrea si ei sa poata face o rata la casa ori la masina.Stim ca esti foarte ocupat, dar poate ai timp sa treci prin redactii si sa lasi, sub brad sau chiar si la poarta, citeva scaune ergonomice, niscai computere mai acatarii cu o conexiune adevarata la Internet, baterii pentru reportofon, masini pentru deplasari, bani pentru deconturi, aparate foto, hirtie si toner pentru imprimanta, un dozator de cafea si, neaparat, sandwich-uri si o supa calda. Sint citeva voci care ma roaga sa scriu ceva si de-o bere…Acestea fiind zise, te asteptam, draga Mos Craciun! Ascultatori precum ne stii, promitem ca-n viitor vom fi mai rai decit am fost si ca n-o sa mai recitam poeziile trimise de la partid. La multi ani!