Nu stiu de ce suntem asa si nu altfel.
Noi romanii, avem un stil ciudat, nemaiintalnit la alte popoare, suntem buni si rai in acelasi timp, suntem de condamnat dar si de aclamat, suntem unic de paradoxali.
Nu stiu inca daca e bine sau rau, dar sigur nu seamana nici un alt popor cu noi.
Cand spun noi romanii, ma refer la absolut toti cei ce traiesc in acest spatiu, indiferent de ce obarsii incercam sa ne tot legam, toti cei care respiram in aceasta tara, devenim romani chiar daca vrem chiar daca nu.
Daca te-ai nascut aici, forta telurica a acestui petec de pamant te va sili sa fii roman si nu ai cum sa te impotrivesti.
Devin romani chiar si strainii care ajung aici.
Exista ceva magico-mistic care transforma cel mai autentic german intr-un roman get beget in doar cativa ani, care transforma un arab pur-sange intr-un roman sadea, un indian cu turban intr-un osan cu clop.Si numai in cativa ani!
Exista un fenomen straniu care face ca orice expat care munceste in Bucuresti sa aiba probleme de integrare in propria tara atunci cand se intoarce, sa se gandeasca melancolic la gropile din asfalt chiar atunci cand merge pe autostrada in Olanda.
Nu exista nici o explicatie pentru asta.
Iar cei din Basarabia care vorbesc romaneste sa nu-si mai caute explicatii absurde ale originii in limbi inexistente.
Si daca n-a fost clara exprimarea subliniez celor din Basarabia ca sunt tot romani. Sunt tot noi.
Romani.Romani.Romani.
Suntem romani.
Chiar asta suntem.
Fara nici o indoiala.
Unici.
Contradictorii.
Buni.
Rai.
Dar romani.
Si nimic mai mult si nimic mai putin!
PS: vom continua subiectul…e prea incitant
adevarulabsolut.blogspot.com
15 răspunsuri la “Implacabilul fenomen de a deveni roman”
Avem acelasi singe, aceeasi limba = suntem un neam!
Un tot intreg!
Basarabia si Romania = un tot intreg spiritual, divizat teritorial si administrativ!
,,daci sau romani,romani sau daci e indiferent.sintem romani si punctum”.
normal, suntem toti romani
Dar citi constientizati asta, ca sunteti romani? Ca majoritatea de acolo, cinta altceva. Doar ceva peste 2% s-au declarat romani, restul………
ai date gresite mircica
Dar ce va mai puneti atatea intrebari,normal ca suntem toti romani,uitati-va in felul in care vorbim intre noi, cum ne contrazicem cum ne injuram cum ne porcaim.asta e stilul pur romanesc nimeni nu mai e ca noi.Hai sa ne gandim cum sa facem sa fim toti romani intr-o tara,aici e problema nu ca suntem sau nu romani.
Nu stiu cine te_ai declara Dumneata_Mircea,daca te_ai fi nascut si crescut in DEZASTRUL numit Moldova…Voi cei de peste Prut ar trebui sa fiti mai activi in ceia ce tine de REalipirea teritoriilor Romanesti…Dar voi cam pasivi sunteti…Se simte un interes sporit catre manele si fotbal,dar ati uitat de CEIA CE VA APARTINE…
imi place cai mentionat
romani, buni si rai!
asa este, faptul ca esti de o latura sau alta a prutului nu te face automat un roman bun sau rau. exista romani buni oriunde in lume
eu visez ca intro zi sa pot trece granita fara viza spre romania si sa ma primblu pe strazi zimbind oamenilor auzind acceas limba…
Bravo Romeo.Si eu i-am lamurit lui Mircea acelas lucru.Cititi tot la curaj net ,comentariile la articolul Basarabia,adica Atlantida.Si toti ceilalti bravo,gindim ca cu asa gindire degraba vom infaptui a patra unire pentru todiauna.Suna frumos 1600; 1859; 1918; 2009 !!! Traiasca ROMANIA MARE !!!!!!!!!!!
Sunt de acord cu Octav, dar nu sunt de acord cu Romeo. Chiar si simpla trimitere de literatura romaneasca in Basarabia a fost interpretata de conducerea R.M. drept „imperialism romanesc” si „amestec in treburile interne ale unei tari suverane”. Singura cale valida de reunificare politica trece prin Chisinau, adica prin vointa oamenilor (romani si neromani) care traiesc intre Prut si Nistru.
adevar pur! shtiti ce strica romania?… tiganii!
către bre comm 11
e adevărat că sunt mulţi ţigani dar ei încep să părăsească România, de exemplu în oraşul meu au rămas vreo zecime şi străzile nu mai sunt bântuite de ei
către vlvboy comm 6
Este adevărat că se vorbeşte porcos dar eu cred că e o influenţă dinspre Europa occidentală pentru că, după câte îmi amintesc nu se vorbea aşa acu 8 ani. Nu auzeam atâtea înjurături printre străinii de pe stradă şi prieteni dar, de când sunt printre italieni aud câte o înjurătură la fiecare frază, fie că sunt copii, fie adulţi. Şi străinii îi copiază la perfecţie inclusiv românii.Există o înjurătură care o zic şi copii alături de părinţi şi se traduce . Dacă mama m-ar auzi pe mine că înjur ar lua coada măturii şi ar rupeo de spatele meu.
ROMANII SUNTEM!!!!
Catre Anton.Pozitia Romaniei ar trebui sa fie categorica.”NU NE VRETI VOI PE NOI_VA VREM NOI PE VOI”.Pentru ca daca vom astepta pana se vor ”trezi”moldoivanii…