Bun e vinul ghiurghiuliu


De la 27 martie a. c. vinurilor moldovenesti li s-a interzis accesul pe pietele rusesti.
E rau! Ori, poate, e mai bine?
in decursul vietii mele eu nu odata am gustat vinuri cu etichete moldovenesti pe meleaguri sovietice si, de regula, ramaneam deceptionat de continutul lor. in ele se afla ori vin de coacaza (imbuteliat in Leningrad), ori zeama de drojdii cu apa (Mitisci), ori ordinara spalatura de poloboace, numai vin moldovenesc nu era. Fiind represat politic, in a. 1986 am avut ocazia sa ma aflu intr-o celula cu fostul vice ministru al viticulturii si vinificatiei si actualul presedinte al Asociatiei exportatorilor de vinuri din RM Gh. Cozub pe care l-am intrebat despre fenomenul acesta. Dar el un raspuns satisfacator nu mi-a putut da. Raspunsul l-am aflat abia pe la sfarsitul anului 1992 cand in gazeta „Argumenti i facti” se scria precum ca in Rusia s-au creat companii intregi care reexportau productia agricola primita de la fostele republici sovietice cu preturi mult inferioare celor de pe pietele mondiale. Iar diferenta, desigur, nimerea in buzunarele acestor companii si a unor functionari nationali care-s aprigi partasi ai „pietei” rusesti. ªi e lucru clar. Cu strainatatea asemenea infractiuni sant excluse, pe cand cu „fratii” rusi drumul, de acum, e batatorit.
Acum, cica, numai cu rebotezarea vinurilor moldovenesti se ocupa mai multe fabrici din Rusia cu un personal mai mare de 200 mii in care „barmatuha” ruseasca locala se imbuteliaza sub etichete de vinuri moldovenesti apoi vanduta bietilor rusi. Pe cand vinurile moldovenesti autentice iau calea exportului pe bani grei ce nu mai ajung nemijlocit la producator.
Iata cu ce rechini ar trebui sa se ocupe SIS si Procuratura Generala, dar nu cu o gazetuta cu un tiraj de numai 500 exemplare finantata, mai mult, de studenti si pensionari cu m e Curaj net. care ar duce, chipurile, o politica extremista de atatare la vrajba interetnica din simplul motiv ca a vorbit de unele categorii de basarabeni in culori negative.

Ing. Gh. David 02.05.06


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.