Iarăşi preşedinţii din ţări exotice mi-au creat disconfort maxim cu ocazia vizitei lor în Moldova bananieră. Deşi am achitat integral costul călătoriei, n-am putut să mă deplasez astăzi la amiază cu troleibuzul până la locul de destinaţie, pentru că în centrul Chişinăului a fost interzisă circulaţia oricărui tip de transport. Deci, am fost nevoit să cobor şi eu ca toată lumea şi să merg pe jos încă câteva staţii. Trebuie să recunosc că priveliştea era dezolantă: de-a lungul str. Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost amplasat un număr impunător de poliţişti, iar pe trotuare oamenii mergea grăbiţi şi neliniştiţi, să nu fie cumva reţinuţi de angajaţii MAI, care priveau cu suspiciune prin părţi, plini de importanţă…
Cine ştie, poate că măsurile de precauţie luate de puterea comunistă a RM – care-şi imaginează, probabil, că chişinăuieni sunt interesaţi mai mult de summit-ul CSI, la care participă preşedinţii asiatici, decât de propria lor supravieţuire, şi că prin întreg oraşul mişună terorişti – sunt justificate. Totuşi, mi-aş dori ca pe viitor să nu mai vină niciun preşedinte de ţară străin la Chişinău, determinându-i pe oficialii de aici să ne dea peste cap toate planurile în ziua vizitei…
2 răspunsuri la “Summit-ul CSI a blocat circulaţia în centrul Chişinăului”
Asemenea tampenii si exces de zel poti intalni , probabil, doar in tarile mici, sarace cu regimuri dictatoriale de sorginte comunista, unde si cel de la coada vacii cu epoleti pe umeri se considera plin de importanta.
CSI + PUTIN = 0 VIITORUL NOSTRU ESTE IN UE !!! 2009 ANUL FARA COMUNISTI SI UNITI !