Deoarece pe politicienii de la guvernare îi cunoaştem de vreo 7 ani (încăpăţânându-ne totuşi să-i alegem), voi evita să vorbesc în textul de faţă despre ei şi voi face câteva afirmaţii despre politicienii din opoziţie, care sunt prea lenoşi să-şi facă singuri imagine, inclusiv pe situl în cauză. Voi începe cu politicienii creditaţi cu şanse reale de a răzbate în Parlamentul RM.

1) Dorin Chirtoacă sau impotenţa totală. De când a preluat mandatul de primar nu a făcut nimic, făcându-se remarcat doar prin sentimentele sale prietenoase faţă de câinii vagabonţi, ca şi cei de luptă, numărul cărora a crescut constant, punând în pericol viaţa locuitorilor mun. Chişinău. Dar cu gaşca de puştani incompetenţi pe care îi are în preajmă, în frunte cu unchiu’ său, Mihai Ghimpu, la mai multe ar fi o prostie să te aştepţi. Ca şi ceilalţi lideri de partide din opoziţie, nu dispune de un ziar propriu, reuşind totuşi să-şi subordoneze (deci nu e pierdut definitiv ca politician) fiţuica municipală „Capitala”, în care îşi face imagine (nu ştiu cât de eficient – mă îndoiesc că o citeşte cineva).

2) Vlad Filat sau populismul execrabil. Nu pierde nicio calamitate naturală, înghesuindu-te să împingă şi el ceva bani (mai mult presei decât sinistraţilor). E ciudat că nu şi-a creat niciun organ de presă, totuşi reuşeşte să apară cam prin toate ziarele şi pe la posturile considerate democratice, care îi cântă în strună.

3) Serafim Urechean, AMN sau arta de a bate apa în piuă. Sunt atât de abili ca politicieni, încât pot să vorbească şi două săptămâni în cadrul unei emisiuni de radio sau de televiziune şi tot nu vor spune nimic.

4) Braghiş, Muşuc, Diacov sau cameleonismul întruchipat. Îmi amintesc de personajul din filmul „Nuntă la Malinovka” (Svadiba v Malinovke), care îşi schimba epoleţii în funcţie de puterea care se schimba şi ea o dată la două ore.

5) Pavlicenco, Petrenco sau iluştrii necunoscuţi. Şi-au unit recent forţele ca să adune probabil mai mult de 0,5 da sută, cât au acum fiecare în parte. Cu eforturi comune, s-ar putea să adune 1 la sută din electorat. Sunt atât de puţin cunoscuţi, încât nu ştiu ce aş putea să mai spun despre ei.

6) Iurie Roşca sau opoziţia constructivă. Deşi aflat la guvernare, pretinde că e în opoziţie. Din spusele lui Voronin, e un bărbat pe care poţi conta. Nu ştiu ce are în comun doctrina creştin-democrată cu cea comunistă, dar mariajul lor e foarte trainic şi nu are nicio fisură după mai mult de 7 ani de guvernare în comun (puţine coaliţii se pot lăuda cu o asemenea performanţă). Deţine ziarul „Flux” şi canalul de televiziune „EUTV”, care îi fac o propagandă sălbatică.

Cred că aţi înţeles că îmi sunt la fel de dragi cu toţii şi că îmi va fi destul de greu să fac o alegere, în cazul în care voi decide totuşi să particip la scrutinul din anul viitor.

Enervant