Sunt considerat sănătos doar când imit comportamentul şi discursul considerate normale în societate, când îmi refulez instinctele şi sentimentele „deviate”. Cam asta fac tot timpul: duc un mod de viaţă „sănătos”, dar potrivnic firii mele. Nu prea am de ales. Şi oricum e prea târziu să o fac pe autenticul. Am fost educat să îmi urăsc esenţa şi asta fac în fiecare zi. Îmi permit doar uneori luxul să o fac pe exhibiţionistul în spaţiul virtual. Teoretic, resping preceptele religioase ale societăţii care mă condamnă la castitate, împotriva dorinţei mele, dar în acelaşi timp le respect, chiar dacă fără sfinţenie, în viaţa reală, de toate zilele. Şi nu pot fi altfel: societatea şi-a instalat programele infecte în creierul meu, m-a făcut duşman al propriei mele firi. Chiar dacă, logic, realizez că sunt implicat într-un joc care nu e al meu, că aşa-numitele legi ale firii sunt nişte constructe culturale, totuşi sensibilitatea mea funcţionează aşa cum a fost dresată să o facă în familie şi la şcoală.
Nu exclud că numeroşii Prometei din spaţiul mioritic vor rânji cinic şi îşi vor da coate auzindu-mă cum mă lamentez, cum îmi deplâng neputinţa şi disperarea de a fi instituit într-un fel anume. N-au decât să rânjească. Personal, mă declar învins. Un individ separat nu poate învinge o societate şi, totodată, nu poate trăi înafara ei. Oricum, e prea târziu să mai regret ceva…
7 răspunsuri la “Instituit în poziţia de bolnav”
Părerea mea, societatea, cetăţenii indiferent de loc geografic, modelaţi de ideologii şi doctrine al ortodoxilor fundamentalişti (fascişti, legionari, comunişti, islamişti, mai nou – pseudodemocraţi de la extrema stânga la extrema dreapta , etc, etc) absolut antiumane (evoluţia deyvoltării speciei umane are multiple şi convingatoare argumente), în ruptul capului nu reuşeşte să scape de capăstru, de stereotipuri şi prejudecăţi. Î-i îngrozeşte frica de responsabilitate. Mereu se caută „mesia” ca să-i duca undeva.
Consider, toate astea se întampla din cauza unora persoane odioase cu intelect avansat care au îteles puterea cuvântului. Au înteles şi îl folosesc cinic în scopuri meschine, ţinand un mare numar de populaţie debusolată, deformată mintal în menghina concepţiilor şi mofturilor sale pentru a domina, a se îmbogaţi şi a petrece viaţa ca în frişcă.
Predomina instinctul haitei şi lipseşte cu desăvârşire ideea, râvna de a trăi în plină demnitate într-un stat, unde drepturile şi libertaţile fundamentale al individului este lucru sfânt. Stat, particica, temelia caruia eşti, exişti şi îţi sunt asigurate toate pârghiile de a influienţa, de a modela, a fauri. A te simţi protejat,liber şi util societăţii, comunităţii. În opinia mea, patriotismul, dragostea apare doar în aceste condiţii.
Or nu în asta constă fericirea fiecaruia individ aparte?
Încearcă Anatol să le spui asta patrioţilor clasici, de meserie. Rişti să te linşeze. Patriotismul pentru ei este tocmai opusul la ce ai afirmat tu: adică un ţinut unde individul se jertfeşte, îndură cât mai multe lipsuri posibile pentru a salva nu ştiu ce patrie himerică, creată de imaginaţia de doi bani a unor tribuni mucegăiţi. Nu exagerez deloc: cel puţin în viziunea patrioţilor basarabeni, traiul decent este un păcat, ceva care contravine sentimentelor pioase faţă de ţară şi strămoşi (vezi unele produse alimentare ostracizate de ei şi ura care le-o provoacă mai ales salamul, asociat în mintea lor cu cosmopolitismul şi indiferenţa faţă de idealurile naţionale).
Dacă mai adaugi religia şi tot felul de superstiţii, vinegretul patriotic este numai bun de servit…
Sunt de acod cu ideea de patrie în accepţiunea ta. M-am săturat definitiv de „ţara” asta nenorocită, unde altceva decât nenorocit e greu să fii. Dar n-am de ales. Dacă aş fi avut, îmi băgam de mult picioarele în ţara-mumă…
Uite, Anatol, chiar sunt curios ce părere ai despre poeţii neamului: Gr. Vieru, N. Dabija, I. Hadârcă… Îţi plac păşunile pline de privigetori din creaţia lor, ţi se umezesc ochii atunci când le cântă (ar fi o crimă să nu ţi se întâmple!)?
Cum crezi, copilaşii basarabeni trebuie să fie dresaţi cu poeziile acestora, inoculându-li-se ideea că opera lor e genială şi nemuritoare, că orice enunţ, orice hulubaş care le-a ieşit pe gură trebuie să fie luat drept proverb, obligânu-ne în consecinţă să ne prosternăm nu doar în faţa lor, ci şi a nepoţilor nepoţilor lor?
GiWi, la intrebarea ta o să răspund cu o frază arhicunoscută rostită în glumă de Gh.Urschi:
” Cu măsură, fraţilor! Totul trebuie sa fie cu măsură„.
Individuum trebuie pregatit multilateral pentru viata în toata splidoarea ei.
Şi ca să largesc puţin paranteze, rodul muncii poetului ţine de spiritualul ca să nu cadem în epoca neandertală. Însa, hranit doar cu basme duioase sătul nu vei fi.
Una la mână.
Doi. Ascultând doar o voce, două, a idoliza – rişti să cazi prada(modelat, manipulat) potrivit conceptiei/viziunii dansului, care poate duce nicaeri, fu încântat cu conştiinţa adormită.
Mai există şi alte realităţi vitale, uneori prea dure.
Ca să înfrunţi – trebuie să cunoşti, să fii pregătit.
Este foarte important să auzi proprie voce. Ce vrei tu?!
Soluţia universală aici, desigur dragostea unuia faţă de altul şi respect.
Respect, fiindcă orice persoană – este o inigmă, o altă lume, o galaxie, dacă vreţi cu toată complexitatea lui în universul întreg în care ne aflăm fiecare. Orice intervenţie are impact cu consecinţe plăcute sau mai puţin plăcute.
Nu mai vorbesc despre intervenţii cele nesancţionate, violente, neacceptate.
Sunt inadmisibile.
Iar ce ţine de plai natal infloritor, lanuri şi hambare pline de grâne, oameni fericiţi, plini de sine, curţile pline de copii şotioşi, bla, bla, bla… poftim, duceţi-vă la sate, parcurgând pe drumuri netede in maşini luxoase şi suvoraţi din belşug.
Fiţi romantici! Suvoraţi frumosul! Dar…,
…nu uitaţi de povaţa lui nea Ghiţa. 😀
Tot respectul.
Bine, Anatol, am deviat puţin de la temă, vorbind despre patriotism. Totuşi, în discuţie au fost puşi oamenii care, dintr-un motiv sau altul, sunt consideraţi în societăţile patriarhale bolnavi, deşi ei supravieţuisc de sine stătător, plătind ca toată lumea taxe şi impozite la stat. Nu mai vorbesc de „bolnavii” care produc opere geniale, revoluţionează ştiinţa. Cum crezi, aşa-numiţii sănătoşi n-ar trebui să simtă mustrări de conştiinţă că nu fac practic nimic ca să contribuie la schimbarea statului „bolnavilor”, în uma activităţii cărora are de câştigat întreaga societate? Căci ei nu sunt bolnavi în sine, ci doar în raport cu categoria dominantă „sănătoasă”…
BOLNÁV adj. (MED.) nesănătos, suferind, (rar) morbos, (înv. şi pop.) războlit, (înv. şi reg.) neputincios, pătimaş, rău, (Transilv. şi Ban.) beteag, (Transilv.) marod, (înv.) lânced, malad, mişel, pătimitor. (Om ~.)
Sursa : Dicţionar de sinonime, Mircea şi Luiza Seche, Editura Litera Internaţional, 2002
Dupa cum observi sinonimul invechit (inv.) al cuvantului bolnav in limba romana insemna si ” mişel, pătimitor, pătimaş”