La Niş, Serbia, oficial în 5 noiembrie 2008, delegaţia din Strasbourg a Comisarului European pentru Drepturile Omului s-a întâlnit cu reprezentanţii bulgarilor şi românilor din răsăritul Serbiei, pentru analiza situaţiei minorităţilor din acea parte a ţării; la şedinţă, românii din răsăritul Serbiei au fost reprezentaţi de către domnul Duşan Pârvulovici. Încă de acum câţiva ani, de la înfiinţarea Federaţiei Românilor din Serbia dar şi preşedintele Asociaţiei Învăţătorilor din România, împreună cu mulţi alţii (între care jurnalişti), au fost făcut publice – inclusiv cu afişare liberă pe Internet – demersurile pentru învăţământ în română ale românilor din răsăritul Serbiei:

– lungi liste de semnături ale localnicilor care cer aceasta; asemenea acţiuni pentru limba română sunt actuale şi în Ucraina – iar Partidul Popular Creştin Democrat din Republica Moldova expune galerii sugestive de imagini ale sale, ce de fapt reflectă istoria contemporană a Basarabiei, din ultimele două decenii, în care bătălia pentru limba română este centrală şi în care această forţă politică deţine rolul major.
Toate statele cu români autohtoni sunt parte a Convenţiei Culturale Europene ca membre ale Consiliului Europei şi semnatare ale Convenţiei-cadru europene pentru protecţia minorităţilor naţionale (printre mai multe alte instrumente internaţionale ce obligă ţările gazdă la respectarea – inclusiv a drepturilor – grupurilor etnice existente dar care şi prevăd relaţionarea acestora cu statele înrudite şi reciproc iar deciziile forurilor europene ca fiind prioritare faţă de cele naţionale). Aşadar, asemenea chestiuni sunt de interes colectiv, internaţional, nu naţional, statul gazdă obligându-se oficial pentru orice minoritate ca prioritar acţiunea să existe în zona sa de administrare pe două paliere:
– la nivelul european şi la nivelul statului corespunzător înrudit – specific în cauza românească din ţările vecine României fiind Consiliul Europei şi respectiv România. Aserţiunea de exemplu că tratarea românilor din răsăritul Serbiei are aşa un specific naţional, regional ori local pentru care ar fi numai treaba Serbiei (sau mai original, că ar fi doar a sârbilor, care îi etichetează pe românii din răsăritul ţării ca vlahi din neam diferit de cel românesc ori mai aprig, îi consideră doar “un grup folcloric”) e de sorgintea izolaţionistă a “neamestecului în treburile interne” şi a ajuns să fie propagată din Bor de către preşedintele Partidului Democrat al Românilor din Serbia, prin discursul transmis de Agenţia de Ştiri TimocPress în 12 noiembrie 2008 (dictatorul Ceauşescu, ce a făcut din România o mare închisoare, practica aceeaşi idee – că era treabă proprie ce făcea – şi a sfârşit executat chiar de către români);
– este clar că dreapta forţă populară pentru românii din răsăritul Serbiei – cu sprijin din partea forţelor populare din ambele ţări cu populaţie majoritară română, România şi Republica Moldova
– e foarte necesar, basarabenii chiar oferindu-se pentru asistenţă politică populară, exprimată la începutul acestei luni cu ocazia vizitei domnului Duşan Pârvulovici, directorul Federaţiei Românilor din Serbia, în Republica Moldova.
În prezent, accentul în Republica Moldova nu mai este pentru unirea directă cu România, ci pentru unirea cu Europa: integrarea în Uniunea Europeană ajută scopului ca românii să fie împreună – în acelaşi club. Poporul român (înţelegând mai ales pe cei din România şi ţările din jurul ei) mereu a arătat popoarelor vecine mai multă prietenie decât invers; românii – ca buni creştini – iartă, însă nu uită.
Dacă drepturile românilor în ţările din jurul României ar fi aceleaşi cu drepturile de care beneficiază conaţionalii acestora în România, atunci ar fi o relaţionare normală – europeană aparţinând actualului veac (nu este problema banilor, căci în toate ţările cetăţenii – majoritari şi minoritari – plătesc taxele pentru bugetul naţional, ci e problema atitudinii politice).
Diversitatea e bucuria oricărei ţări, pentru dezvoltare, punţile de legătură în spaţiul românesc – format de România şi imediata sa vecinătate – fiind românii din cele 3 ţări care vizează integrarea europeană (Republica Moldova, Serbia şi Ucraina, căci 3 ţări deja sunt în Uniunea Europeană – Bulgaria, România şi Ungaria); pe lângă eforturile oficialilor, “ambasadorii” integrării europene pot fi şi familiile mixte mai dinamice intercultural decât cele monoculturale, aceste câştiguri fiind în avantajul ţărilor gazdă, nu pricini de discriminări ori aroganţe de “superioritate” a celor care ştiu doar o limbă faţă de cei care ştiu două limbi. Pentru integrarea europeană nu există doar Belgrad, Chişinău, Kiev – ci şi Bucureşti, Strasbourg, Bruxelles. Românii se confruntă şi în 2008 cu multe probleme cauzate de slavi, printre exemple fiind disputa Patriarhiei Ruse cu Patriarhia Română în Republica Moldova, când s-a găsit să se bage în seamă Patriarhia Sârbă ce a declarat că Biserica Ortodoxă Română e fascistă ori Ucraina (ţară ce n-a existat înaintea primului război mondial, aflată acum în judecată internaţională pentru şantierul unui canal ce l-a deschis în Delta Dunării, platoul Insulei Şerpilor, etc.) care mai are mult de lucru privind tratarea europeană a românilor.
La Kiev, Ucraina, în 17 noiembrie 2008 deputatul Ion Popescu, al românilor în Rada, va primi prin amabilitatea domnului deputat Vlad Cubreacov, din Republica Moldova, Diploma de Merit a Federaţiei Românilor din Serbia pentru “aportul deosebit, îndelungat, constant şi eficace adus cauzei româneşti”. Românii din jurul României nu sunt singuri în afirmarea drepturilor pe care le merită şi se impun pentru integrarea europeană a ţărilor din care fac parte.

• Eugen GHERGA, TimocPress