DESCHIDE-ȚI MICROFONUL!!! altfel scot PORTA VOCE!!!


Iată primesc un link de la Tudor Darie în care se vorbea de Dorin Chirtocă. Curios merg să văd ce spune. Întâlnesc alt nume care mai mereu se aude când se vorbește despre tânărul primar, dar de fapt se vorbea de altceva în postare. Vă propun se mergeți pe blogul respectiv și să urmăriți materialul video realizat de o persoană amatoare, pe care foarte mult aș dori să o cunosc, dar nu mă îndoiesc că face parte din PL. Oricum Mersi și Bravo acesteia, mă bucur că aveam astfel de înregistrări în pârloaga comunistă.

Ziceam de porta voce, căci apare din senin, oi, dintr-o sacoșă clasică, purtată, evident intenționat, cu pregătire față de eventuale surprize din partea sunetiștilor. Cât timp, probabil primarul, fuge nedumerit ce să născocească ca motiv pentru închiderea microfonului, apare și poliția, care foarte curajoasă de altfel, văzând mulțimea agitată, zice timid: ”Lasâl sâ vorghiasckî”. Persoana cu sunetul, hop începe a da explicații, cu siguranță nu dorea să apară la pcrm ca un tip ce nu a făcut nimik.

Nu am ce zice, scenariu clasic pentru MD.

Mă bucură că tânăra generație știe ce dorește și strigă pentru a obține. Am frica doar ca până vor prinde dreptul de vot, alții le vor lega cravate roșii la gât, asta doar dacă opoziția existentă se va încăleca una pe alta cu murdării în continuare.

Preluat de la Tudor, vă propun și eu să urmăriți materialul video:

Incident Băcioi

Pentru cei cu cetățenie Română, reamintesc că puteți să vă exprimați alegerea la urnele de vot până la ora 21:00, iar pentru cei care cu regret încă nu o dețin, le sugerez să contribuie la schimbarea clasei politice la următorul portal:

,

4 răspunsuri la “DESCHIDE-ȚI MICROFONUL!!! altfel scot PORTA VOCE!!!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.