Literatura, în general, nu poate exista separat de celelalte aspecte a unei societăţi. E imposibil să tratăm literatura din perspecivă strict artistică fără a face trimitere la condiţiile şi realităţile istorice, sociale, politice din care este alimentată. Exemplu edificator (şi cel mai relevant) în acest sens este literatura (românească) din Basarabia. Nu cred că există în lume un exemplu similar. Aflată într-o perioadă de inerţie, împărăginită de ideologii, cu încercări (suficiente) de a o salva, dar eşuate din pricina politicii aberante a unui regim bolnav sub care mai zacem şi astăzi, totuşi literatura din stînga Prutului şi-a creionat individualitatea în cadrul valoric al literaturii româneşti.

Fiind născută la răspîntie de veacuri (metaforic vorbind despre căderea URSS-ului), am crescut în spiritul scriitorilor basarabeni, alimentîndu-mă doar din creaţia lor în condiţiile în care prin 96 era greu (sau chiar imposibil) de găsit autori de pest Prut (cel puţin asta era situaţia în satul uitat de lume de prin preajma Tighinei unde mi-am petrecut 18 ani (din 18 pe care- i am 🙂 ).

Cu complexul copilului rămas orfan faţă de România, literatura din Basarabia reuşeşte totuşi în ultima vreme, în toată vigoarea sa, să şteargă tiparele şi miturile preconcepute existente în România privind provincialismul de care ar fi afectata.
În rîndul tinerilor literaţi din Basarabia (fără a mai vorbi de condeiele viguroase a scriitorilor consacraţi precum Arcadie Suceveanu, Leo Butnaru, Mihai Cimpoi, Andrei Burac, Ion Hadîrcă, Anatol Codru, Victor Teleucă etc.) în ultima vreme (de vreo 8 ani încoace) devine tot mai sesizabil un salt în materie de conţinut, nu mai surprind pe nimeni apariţii tot mai consitente de poezie, cu un suflu proaspăt, depăşit de etapa experimentală. E un fenomen îmbucurător şi mai mult decît aşteptat. Dovadă sunt existenţa mai multor cenacluri literare ce prind a se profila tot mai vizibil, vocea unor tineri condeieri care se face tot mai insistent auzită, precum e Aurica Borzin, Alex Cosmescu, Iulian Ciocan, Hose Pablo, Aurelia Cojocaru şi alţi tineri ce ce înscriu cu succes în aşa zisa “noua generaţie literară basarabeană”. Apariţia periodică (cu mari sacrificii financiare în condiţiile economice de peste Prut, cu lipsă de sponsori, muncă de voluntariat şi chiar cu jertfă din propriul buzunar pentru tipărirea exemplarelor suficiente pentru a ajunge la fiecare interesat de procesul literar basarabean) a revistelor cu profil literar şi cultural “Clipa”, “Contrafort”, “Phoenix”, “Stare de urgenţă” ş.a e un semnal că nu e totul pierdut. Realităţile social-politice au putere de influenţă doar în măsura în care ne dorim sau acceptăm docili să fim influenţaţi. Tot ce este mai frumos şi promiţător abia începe…