Mitropolia Basarabiei, problema jurisdicţiei canonice în trecut şi astăzi


“Totul, firea poporului dintre Prut şi Nistru, simţul lui de frăţie cu restul neamului, sufletul lui traco-roman n-a putut fi schimbat nici sub presiunea celor mai silnice mijloace ale ţarismului dominant.”
Acest lucru s-a verificat în 1918. Şi se va verifica încă odată şi în vremea noastră. Există astăzi in Basarabia unele framantari determinate de interese politice care mai tin de o lume pe cale de dispariţie, dar limba si simtirea sangelui romanesc n-au cazut in somn de moarte.
Dupa aproape jumatate de secol de silnicii sistematic administrate, comuniste, ateiste, sovietice, dar cu nimic mai putin imperialiste decat silniciile tariste impotriva sufletului romanesc al basarabenilor, e de mirare ca au mai ramas inimi curate. Caci multe au fost imbolnavite. §i, ceea ce este mai trist, e ca drogul deznationalizarii a fost administrat, cu metoda si cu perseverenta diabolica, pana si in “clinicile” teologice de la Leningrad, Zagorsk si Odesa. Asa se explica faptul ca unele fete bisericesti, mai mari sau mai mici, care au studiat acolo, si care ar fi trebuit sa induhovniceasca Basarabia romaneasca in vederea pastrarii constiintei romanesti, au fost conditionate sa-si aduleze calaii.
Basarabia este astazi (incepand din 27 august 1991) o a doua Tara romaneasca. Este o Romanie paralela, impusa de circumstantele politice mai presus de puterea Romaniei-Mame de a o integra intre granitele sale. Forte straine de noi ne obliga sa asteptam. Dar o integrare culturala, economica si spirituala, in ciuda intarzierii, e dorita si operata din ce in ce mai mult in ambeie sensuri. Sunt semne bune.
Asa s-a infaptuit si reactivarea Mitropoliei Basarabiei, sub obladuirea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, fapt consfintit printr-o declaratie sinodala solemna, la 19 decembrie 1992. Au venit la Bucuresti, Petru, episcop de Balti, impreuna cu membrii Adunarii Eparhiale, cu membrii Consiliului Eparhial si al Consistoriului Eparhial. Ei au adus cererea de restaurare a dreptatii, a dreptului canonic bisericesc si a dreptului istoric si de neam cu privire la Mitropolia Basarabiei.
S-a suparat pe noi Patriarhia Moscovei si a tuturor rusilor. A protestat si a acuzat Patriarhia Romana ca se amesteca in treburile canonice ale altei Biserici (ale Bisericii Ruse). Intr-o scrisoare catre Patriarhia Romana a facut putina istorie, cu interpretari cel putin fortate ale datelor istorice, vorbind de drepturile canonice ale Bisericii Ruse asupra Bisericii Basarabiei, care de fapt au fost, necanonic, urmari ale diferitelor ocupatii ale Basarabiei.
Supararea Moscovei merita putina atentie. E acuzata Biserica Ortodoxa Romana de amestec in jurisdictia canonica a Patriarhiei Moscovei. Asa sa fie oare?
Sa ne amintim de titlul Patriarhului Rusiei; Patriarh al Moscovei şi al tuturor rusilor. Canonul 34 apostolic spune limpede: fiecare episcop si credinciosii sai vor asculta de cel mare din neamul lor. Or, moldovenii sunt romani si Patriarhul romanilor e la Bucuresti. Romanii trebuie sa asculte de Patriarhul Romanilor. Basarabia, din 27 august 1991 este Republica autonoma si suverana. Ea are ca imn national “Desteapta-te romane!”, ca si Romania. Are steag tricolor, ca si Romania.
Basarabia nu mai este parte din Uniunea Sovietica pentru simplul fapt ca aceasta nici nu mai exista. Cand Biserica Rusa si-a arogat, cu de la sine putere, jurisdictia canonica asupra Bisericii din Basarabia, ea a facut-o pentru ca Basarabia, in urma unui fals istoric, tratatul Ribbentrop-Molotov, intra politiceste in 1940 sub stapanirea Moscovei. Biserica Rusa a profitat de ocupatia politica sovietica si a ocupat si ea Basarabia, ba chiar fara nici un tratat, fie el adevarat sau fals. Biserica Ortodoxa Romana n-a fost intrebata, nu i s-a cerut permisiunea. Ea putea sa-si mentina jurisdictia canonica asupra Basarabiei, in ciuda granitelor politice. Patriarhia Rusa a numit de indata la Chisinau un episcop rus, degradand Mitropolia Basarabiei la rang de Episcopie.
Tot asa a fost si in 1944. Dupa trei ani de revenire, in timpul razboiului, la sanul patriei (1941-1944), Basarabia a fost din nou ocupata de Soviete si Biserica Rusa a ocupat si ea, din nou, Biserica din Basarabia. §i a numit iar un episcop rus. A profitat deci de o situatie politica, operand o ocupatie bisericeasca.
Nici in 1940, nici in 1944, Patriarhul Rusiei nu avea dreptul sa fie si patriarh al romanilor din Basarabia, dar acum nu mai are acest drept nici macar sub vreun motiv politic. Necanonic in Basarabia este ierarhul numit de Moscova. Numit. Nu ales. Daca nu va fi retras, va putea fi caterisit de Mitropolia Basarabiei, afara de cazul ca se trateaza cu Moscova ramanerea lui acolo, daca e atat de iubitor de rusi, doar ca episcop al rusilor aluvionari din Basarabia, care au ocupat casele si pamanturile basarabenilor deportati in Siberia. Aceasta va presupune si un episcopat romanesc pentru numeroasele sate romanesti din Siberia si din alte parti rasaritene ale fostei URSS.
In Basarabia, Sinodul Bisericii Ruse a exercitat intotdeauna o jurisdictie bisericeasca necanonica. Pretentia de a-si mentine si acum jurisdictia, nu se poate justifica prin nimic. Acestea sunt pretentii care denota, la unii, supravietuirea unor mentalitati imperialiste si a unor apucaturi de ocupanti, care nu se pot consola cu pierderile suferite si cauta sa-si pastreze un bocanc peste ceea ce au calcat in picioare, cu cinism, de mai multe ori in istoria ultimelor doua secole.
Mai grava si mai de nenteles insa decat toate acestea este atitudinea unor ierarhi si preoti basarabeni, romani, care, in dispretul atator jertfe, atator crime impotriva neamului lor, a neamului nostru, se inching in continuare bisericeste, celor de la care am avut intotdeauna numai de suferit.
Noroc de episcopul Petru, de preotii care il urmeaza si de credinciosii care ii asculta. Acestia spala obrazul bisericesc al Basarabiei. Nu este adevarat ca asupra episcopului Petru ar opera vreo oprire de slujire. Dupa alungarea lui de la Balti, el a venit in Romania si a cerut trecerea sub jurisdictia fireasca a Patriarhiei Romane. Si a fost primit. Semnatura lui se afla pe acte oficiale la Bucuresti, a devenit membru al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. E atat de real, incat numai prin viclenii si scopuri ascunse se poate intuneca istoria, dar asta nu poate fi permanent!

Adrian Pleşca


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.