Am telefonat câţiva responsabili din cadrul Ministerului Educaţiei din Tiraspol şi Direcţiei pentru Educaţie de la Râbniţa pentru a afla reacţiile lor faţă de condiţiile de studiu în şcolile româneşti din Transnistria. Nu am fost pe placul celor două doamne, deoarece am ridicat problema acestor şcoli, dar şi pentru că nu am numit regiunea transnistreană drept Republica Moldovenească Nistreană.
Într-o discuţie telefonică foarte rece cu o doamnă de la Minister, care nici nu a dorit să se prezinte, aceasta s-a indignat că “fiind două ţări vecine, e o ruşine să nu cunoşti numele autorităţilor sus puse”. În cele din urmă, am aflat că D-na Ministru Maria Pascenco, era plecată cu chestiuni de servici la Moscova, iar dacă mă interesează vreo problemă, trebuie să mă adresez în scris. Asta deoarece la telefon, am fost preîntâmpinată, că răspunsuri nu voi primi.
Cealaltă doamnă de la Direcţia pentru Educaţie din Râbniţa m-a fotbalit la minister, ea fiin neîmputernicită să-mi răspundă la întrebările de ce şcolile româneşti nu au acces la blocul de studiu şi trebuie să înveţe deja al patrulea an în sediul unei grădiniţe.
În final, am avut senzaţia că am pus degetul pe un buton, care era cât pe ce să exploadeze. Pe timpurile URSS, eram copil, nu am avut ocazia să cunosc realitatea sovietică. Acuma, am avut şi eu senzaţia cetăţenilor care erau înghiţiţi de acel sistem. Înţeleg că Republica Moldova are o gaură neagră, pe lângă alte găuri mai mici, care încearcă să le acopere partidul comunist. Dar un singur lucru nu-l pot înţelege, chiar aceste atrocităţi transnistrene să poarte o ură atât de mare faţă de poporul român? Cu ce nu le-am intrat în poală, ca să ne ia şi identitatea şi demnitatea de om?
Ce fericită sunt că locuiesc în R. Moldova şi vai de moldovenii care sunt asupriţi de regimul smirnovist… Dacă aş fi în locul tinerilor din Transnistria, cred că eforturile de a învăţa în şcolile româneşti sunt meritate, de altfel, te trezeşti cu basmaua pe cap sau între patru pereţi, cum o mai păţesc unii.
Mai au organizaţiile internaţionale vreun rol în soluţionarea conflictului transnistrean? Aş vrea să cred, dar pare că toate soluţiile s-au epuizat deja… Mai rămâne ca moldovenii rămaşi în Republica Moldova să-şi apere şi acest petec de pământ care ne-a mai rămas.
2 răspunsuri la “Autorităţile transnistrene în rol de lup”
Unica solutie de apara acest petec de pamint care ne-a mai ramas,este unirea la Tara Romaneasca.Fiind in UE si NATO vom trai omeneste si in siguranta.Iar aceasta unire trebue infaptuita la cerinta poporului,ca cei de la conducere nu vor dori nici odata aceasta unire.
Eu nu cred ca unirea cu Romania ar fi unica solutie. Munca, curajul si mindria de neam si altruismul va salva neamul nostru foarte necajit in ultima vreme. In Europa spre care toti tind lumea munceste si de aceea are iar duminicile se duc la biserici si se roaga de binecuvintare. Aici demagogii n-au valoare si sunt eliminati.