Paul Goma – Paris 22 iunie 2006,
65 ani de cand Antonescu a ordonat ostasilor trecerea Prutului, zdrobirea vrajmasului de rasarit si miaza-noapte – insa acolo am ramas:nu am trecut Prutul, nu am varsat sange, nu am liberat pe nimeni, nu am zdrobit nimic, daca ne-am ales cu ceva: cu “Holocaustul” in care noi am ucis 400. 000 evrei, iar guvernantii nostri iubiti si luminati vorbesc despre basarabeni si bucovineni ca “minoritari” (Coposu), ca “romanofoni” (Zoe Petre), ca vorbitori de “light romanian”, un fel de limba, insa nu cea de tinichea, gandita-vorbita de unul, Ungureanu.
Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai –
in 11 puncte
1. Despre Pelin II
incep printr-un citat din mine insumi, un fragment din Jurnalul pe luna mai 2006, instalat pe internet (voi reveni la chestiunea “internetului”):
“Sambata 13 mai 2006
“(…) Surpriza: da; placere, ba. Chiar ne-placere sa citesc pe prima pagina titlul-bomba: “Agentul Volodea”. Ne-placerea vine, desigur si de la aflarea autorului: Vladimir Alexe, acest Pelin II, dar chiar daca altcineva l-ar fi scris, nu mi-ar fi facut placere. Pentru ca unul este adevarul si alta lovitura cu dosarul de securitate. (…)
Ca sa nu existe dubii: nu pretind ca V. Tismaneanu nu ar avea pacate (si inca grele – nu cele mostenite: cele dobandite), dar in nici un caz cele “demascate” de Alexe.”
Unul – si cel mai descalificant – dintre “pacatele grele” ale lui V. Tismaneanu – deocamdata in relatiile cu mine:
Minte fara clipire, fara tresarire, sigur fiind ca boii de cititori-auditori romani, fie ignari, fie (mai ales) traumatizati de Teroarea Adevarului Unic Bolsevic instalat in Romania din 28 iunie 1940 – Basarabia si Bucovina de Nord si Herta fiind in Romania, dragi tovarasi confectionatori ai-istoriei-si-geografiei-de-clasa – nu vor indrazni sa contrazica un trimis-numit-uns ca sa ne re-re-scrie el istoria, tot dupa reteta Roller.
Citatele care urmeaza sunt din Vladimir Tismaneanu, in interviul din 22, cu A. Gosu:
2. Despre invitatie
“Eu l-am invitat pe Paul Goma. (…) Au fost multi dintre prietenii mei (…) uimiti de aceasta decizie, tinand seama de o serie de pozitii controversate din ultima vreme ale d-lui Paul Goma in chesti-uni legate de perioada 1940-1941 in Basarabia, si nu numai. (…) Spun un lucru si in favoarea d-lui Goma, si in favoarea celorlalti membri ai Comisiei: d-l Goma nu m-a intrebat cine va face parte din Comisie (…) A dat un accept conditionat, dar era in sine un accept. Nici un membru al Comisiei nu a obiectat la prezenta lui Paul Goma in Comisie” (subl. mea).
Neadevarat: tacerea-i brusca (din 11 aprile – pana atunci imi scrisese 2-3-4 mesaje pe zi) nu se explica prin… descoperirea a ceea ce pusesem eu pe internet, ci prin presiunile exercitate asupra sa prin “membrii Comisiei” (nu le cunosteam numele, atunci, dar nu se putea sa lipseasca: Mihaies, Manolescu, Liiceanu, Blandiana-Rusan, Patapievici, Oisteanu, R. Ioanid…); si prin C. Saftoiu, consilierul prezidential, cel care… urma sa-mi telefoneze «in orele urmatoare», pentru a stabili mijloacele colaborarii: Propusesem presedintelui, prin V. Tismaneanu, sa-mi trimita prin posta o invitatie scrisa, eu anuntind, tot prin V. T. conditiile: restituirea cetateniei romane furate de Ceausescu si de Securitatea-i personala in 1977, restituirea dreptului de a publica in Romania, in limba mea, in tara mea, furat de caralìii de la Poarta Holocaustului ca N. Manolescu (antisemitizatorul meu personal care astfel, cu sudoarea limbii sale, obtinuse postul de ambasador la UNESCO) si, de ce nu: scuze din partea statului roman pentru nedreptatile suferite de familia mea si de mine din 28 iunie 1944 pana in clipa de fata.
3. Despre “puiul de bolsevic”
[V. T. ] “Afirm cu deplina res¬ponsabilitate si am inca o buna memorie. Lucrurile s-au complicat in momentul in care am constatat ca d-l Goma cu doua, trei zile inainte ca eu sa-i fi trimis invitatia, pe baza faptului ca i se pusese la dispozitie un citat atribuit lui Vladimir Tismaneanu, in care Vladimir Tismaneanu pasamite il decreta intr-un fel pe Paul Goma ca fiind autorul unor texte cu caracter antisemit, Paul Goma punea sub semnul intrebarii credibilitatea stiintifica a lui Vladimir Tismaneanu si isi incheia acea notatie: ‘este si el un pui de bolsevic‘”.
Daca este adevarat ca am comis eroarea de a-i atribui lui V. T. un citat care nu-i apartinea (si pentru care mi-am cerut imediat scuze), nu este adevarat ca determinasem ruptura dintre noi prin notarea in jurnal: “este si el un pui de bolsevic”.
Nu, nu. Admit: i-am spus asa (in Jurnalul meu, personal, vorba lui Dinescu, “difuzat” pe internet!) din pricina unui citat gresit atribuit lui – insa:
Este sau nu este adevarata afirmatia?
– Este el, Vladimir, fiul lui Leon Tismaneanu – cetatean sovietic, “lucrator” in timpul razboiului la Radio Moscova, sub directia lui Rautu, trimis in Romania ocupata de rusi? ; a fost L. Tismaneanu unul dintre importantii si ferocii agenti ai comunizarii, sovietizarii, martirizarii tarii noastre? ; a fost el director adjunct al Editurii Politice si plin al catedrei de marxism- stalinism, la Universitatea Bucuresti – nu “leninism”, cum edul-coreaza fiul meseria tatalui ? ;
– Este el fiul Herminei casatorita Tismaneanu si dansa redactor la Radio Moscova, cetatean sovietic, in Romania ocupind functii-posturi de importanta politica? A fost dansa – cat a fost – director de cadre in Ministerul Sanatatii? ;
– Este el, Vladimir nepotul Cristinei Luca-Boico, expulzata din Franta pentru spionaj in favoarea sovieticilor? ; nu a ocupat si ea “posturi importante” in RPR, atat pentru merite personale (!), cat si pentru ale sotului sau Mihail R. Boico, “spaniol” si el, rus, in Romania general de “graniceri”, citeste: de Securitate, fiindca ii obliga pe soldati sa-i interpeleze, sa-i impuste, nu pe cei care intrau clandestin in RPR – sic – ci pe/in nefericitii romani care, disperati ca “Americanii nu mai vin”, incercau sa fuga din raiul edificat si de ei, “spaniolii” sositi de unde, daca nu din… URSS? ;
– Nu ca “pui de bolsevic” si-a petrecut V. T. copilaria, adoles-centa in ghetoul bolsevicilor: Cartierul Primaverii? ; a mancat el si ai sai – puiul-de-bolsevic – pe saturate, s-a imbracat decent, chiar luxos in comparatie cu milioanele de romani flamanziti chiar de ei, in zdrente, supravietuind in “libertate”, fiindca tara-ntreaga era un complex de lagare si de inchisori unde pierea elita Romaniei, tineretul ei, taranimea pentru ca… nu gandeau marxist-stalinist, cum impuneau si parintii sai? ; nu frecventa el – in virtutea “egalitatii de tip sovietic” – o scoala speciala, pentru puii bolsevicilor, unde i-a avut colegi pe Nicu Ceausescu, pe Radu Ioanid, nerusinatul holocaustolog de azi (si membru de onoare in “Comisia Oprea”)? ;
– S-a plans V. T. ca tatal sau a fost dat afara din partid prin 1958 (ca urmare a intreturnatoriilor dintre ei, tovarasii-de- veacuri: l-a sapat subalternul sau, Radu Florian, ca sa-i ia locul ; s-a mai plans ca, dupa plecarea lui in Occident mama ramasa in Romania era vizitata “practic aproape saptamanal” (ce limba-i asta: marylandeza? ) de Securitate, ca sa-l convinga pe fiu sa nu mai ponegreasca, la Europa libera, Patria Romana… Vrea neaparat sa-i aduc aminte cum au fost pedepsite pentru exact aceeasi “vina” multe alte mame, de pilda a Monicai Lovinescu – adevarat, aceea nu era evreica, nici comunista, nu era “eroina” din Spania, nu era cetateanca sovietica si nu fusese nici macar un minut sef de cadre la Ministerul Sanatatii, motiv pentru care a ajuns la groapa comuna? ;
Dezolat, insa intrebarea urmatoare nu poate fi ocolita: Ce a suferit familia Tismaneanu de pe urma “persecutiilor” regimului comunist?
– a fost lasata muritoare de foame?
– a fost alungata din casa? (care casa: cea confiscata de ei, revolutionarii burjuilor odiosi – si antisemiti? )
– au fost membrii ei macar anchetati de Securitate (nu vizitati, la domiciliu) – “ca la Securitate”?
– cate minute/zile/luni/ ani au fost aceia retinuti/detinuti?
– cine/cati dintre ei au murit in inchisoare?
“Raspunsul” l-a dat Cristina Boico (matusa pe care Vladimir o iubea foarte), dupa ce s-a re-strecurat in Franta, ca “eroina a Rezistentei Franceze”:
«in Romania am fost persecutati ca evrei si comunisti».
4) Despre “credibilitatea morala si stiintifica”
[V. T. ](…) “i-am raspuns d-lui Goma (…) [Ca] nu poti face parte dintr-o comisie in momentul in care contesti presedintelui acestei comisii, omului care te invita, credibilitatea morala si stiintifica.”
De acord: nu poti – dar care este “contestatia”? Aceasta:
“Este si el un pui de bolsevic”.
Re-repet : este neadevarata (“contestatia”)? Neadevarat adevarul?
5) Despre ticul verbal-scriptic: “Circula pe internet…”
[V. T. ] “publicarea pe Internet in acelasi text a unei scrisori personale despre tatal meu, in care eu foloseam la adresa raposatului meu parinte termeni foarte duri legati de perioada stalinista, in care el a avut un rol destul de important in aparatul ideologic, si pe care nu i-as folosi in limbaj public. Era o scrisoare adresata prietenului meu, sau, sa-i spunem, omului in care aveam incredere, Paul Goma. Acest text era pus pe Internet. Pur si simplu. I-am raspuns ca exista lucruri care sunt proprietatea autorului lor, o scrisoare este pentru mine proprietatea autorului ei. Eu asa vad lucrurile, poate ma insel, si niciodata nu-mi voi permite sa public scrsioarea cuiva catre mine fara sa-i cer acestei persoane permisiunea. Deci asa s-a ajuns la situatia in care Paul Goma nu face parte din Comisie”.
A venit momentul lamuririi chestiunii internetului.
Vladimir Tismaneanu – altfel baiat simpatic, serviabil (e-he, cate burse a inlesnit el!) – nu dovedeste ca este si normal de normal… Daca ar fi fost cat de cat, nu ar fi fabricat in graba dimpreuna cu soptitorii sai, acest pretext de ruptura: “publicarea pe internet”, a unei scrisori a lui catre mine si a raspunsului meu.
in primul rand, fiindca dialogul nu era unul confidential, nici conspirativ (ca la ei, la comunistii ilegalisti) ci, am crezut, cred in continuare, tema lui intereseaza, istoria acestei tari la care el pretinde ca lucreaza, nu?
in al doilea rand V. T. dovedeste a face parte dintre acei oameni care, avind posibilitatea de a-si publica propostele in oricare periodic romanesc, zbiara ca din gura de sarpe, aratind cu degetul lor de adolescenti paraciosi pe cel care indrazneste sa riposteze – prin mijloacele ramase lui accesibile (internetul). Asa au facut – in legatura cu mine – Gabriel Andreescu, avantatul holocaustolog care nu vazuse macar coperta cartii autorului acuzat de “antisemitism”; asa a facut cuviinciosul L. Antonesei, aparator al lui G. A. in revista pe care o conduce (si in care mie mi-a refuzat dreptul de replica), pretinzind ca industriasul drepturilor omului “nu a facut nimic necuviincios” (sic – nu, nimic necuviincios, doar… incorect: condamnase o carte necitita); asa au facut Adamesteanu, Lefter, acum V. Tismaneanu, afirmind el fara pauza de reflectie : “Circula de la o vreme, pe internet…”
“Pe internet”, unde alt’? Nu sunt eu un scriitor internetizat prin grija prietenilor lui V. Tismaneanu: Manolescu, Liiceanu, Mihaies, Lefter, Oisteanu, A. Cornea, Adamesteanu, Patapievici, R. Ioanid, Shafir ? Eu nu am putut face ca Nicolae Moraru – il cunostea bine LeonTismaneanu, erau tovarasi de saiba marxist-stalinista – care, dupa pensionare, isi confectionase, acasa o… stengazeta (gazeta de perete) in care isi “publica”, productiile. Am “publicat pe internet” Jurnalul, iar in acela si scrisoarea lui V. T. prin care imi cerea amanunte despre tatal sau; apoi scrisoarea mea de raspuns : in aceea ii impartaseam partea mea de adevar (la 17 noiembrie 2005). ªi aceasta scrisoare a fost consemnata in Jurnal – la 31 martie 2006. Trebuie sa fii de rea credinta si nerusinat ca sa te indignarisesti ca un curcan pentru ca “celalalt” iti da replica acolo unde poate – or el nu poate in presa obsteasca si din pricina ta, macar complice la interdictie. Este Jurnalul meu, scriitor, persoana publica (in ciuda Neocenzurii Neoscriitorilor Neoromani); in el consemnez, nu doar cugetari adanci si pareri suprafatice, dar si evenimente-de-hartie, de pilda scrisorile.
Apoi V. T. stia foarte bine ca tin un jurnal “difuzat pe internet”, “tinere” normala si… legala – cum de l-a descoperit abia in acel moment?
in incheiere scriam:
(…) “Eu, prin forta imprejuràrilor, nu am avut nici tatà nici mamà nici unchi nici màtusà care sà fi fàcut ràu altora, doar pentru cà ei, “revolutionari de profesie” asa stiau cà… se face lumea nouà. Insà nici nu voi invinovàti vreodatà pe copiii revolutionarilor bolsevici pentru pàcatele pàrintilor – grele, monstruoase. Ci – am si spus-o, in legàturà cu Oisteanu: le cer (urmasilor) sà-si asume inaintasii, sà accepte – cu durere – cà acestia nu fuseserà ingerasi, cà nu pot fi absolviti doar pentru cà fiii stiu cà pàrintii lor erau plini de iubire in familie – fiindcà iubirea in familie nu sterge deloc ne-iubirea lor in nefamilie.
“Si asa cum atatia copii, nepoti de nazisti s-au tarit in viatà càrind povara teribilà a “dosarului” tatàlui SS-ist sau doar (sic)… membru al partidului lui Hitler, asa sà suporte si urmasii bolsevicilor faptul cà pàrintii lor nu fuseserà, vai, eroi de benzi desenate.
“Cred cu putere cà aceastà “echilibrare” este necesarà, atat pentru noi, eternele victime, cat si pentru urmasii celor care nu se purtaserà cu noi cu mànusi (observi eufemismul? ). Or noi suntem milioane – numai in Romania. Si nimeni dintre vinovatii de martirajul nostru nu a fost màcar obligat sà treacà prin fata unui tribunal – fie si postum (…)”.
Dupa care comentam:
“Ce fel de istorie stie Vladimir Tismaneanu, azi, daca, orbit de durerea celor aflate despre tatal sau – totusi: un ne-sfant…- a uitat ca, inainte (…) alti “revolutionari”(…) fusesera debarcati, anchetati de Instrumentul Revolutiei: Securitatea, creata dupa modelul NKVD? Daca nu vorbim de Patrascanu, un ne-evreu – pe care si LeonTisma-neanu il infierase, bolseviceste – hai sa vorbim de Ana Pauker: s-a “delimitat” Tovarasul Tismaneanu de Tovarasa Pauker, in sedintele de demascare-infierare? Bineinteles, da, altfel n-ar mai fi ramas seful catedrei de marxism-stalinism si director adjunct al Editurii Politice – sub sefia altui monstru bolsevic, avind acelasi “dosar”: Valter Roman? (…) Dar de Chisinevski – dat jos in 1957 (pe cand eu ma aflam in ancheta, la Interne)? El, L. Tismaneanu a fost “zburat” (expresia apartine fiului) in 1958. Nu stiu daca tot atunci subalternul sau de la Universitate Radu Florian fusese “indepartat” – insa deziluzia a fost: chiar daca dupa raspunsul meu nu am citit vreun text despre tatal sau, Vladimir Tismaneanu se comporta taman ca fiul lui Radu Florian: detestabil; neintelectual, ne-normal: nu accepta ca tatal sau “a avut si lipsuri”. Asa cum nu accepta ca iubita sa matusa Cristina Marcusohn (casatorita Boico) a jucat un rol nefast, mizerabil, de bolsevic fanatic executant orb al ordinelor Moscovei – atat in Franta, ca spioana sovietica (pana la 22 iunie 1941 activind si in folosul lui Hitler!), cat si in “surghiun” in Romania; rol, nu doar de persecutor al nevinovatilor, ci si de tradator-denuntator (a lucrat sub ordinele lui Boris Bruhman, alias “Holban”, cel care a dat pe mana Gestapoului Grupul Manouchian, “Afisul Rosu”), atat al democratiei “burgheze” din Franta ocupata, cat si al Romaniei, ca stat care, de voie, de nevoie, il:/o acceptase ca cetatean/ca (ba chiar ca supracetatean – altfel ce-ar fi cautat, dupa repatrierea-prin-expulzare in motul Agerpres-ului? ).
ªi degeaba declara el in dialogul cu NicolaeCoande:
“Structura mea mentala esta, intr-adevar, una a nelinistii si a refuzului certitudinilor inghetate” – certitudinile sale au ramas cum fusesera: inghetate.
ªi el – ca Oisteanu, ca Anca Rautu-Oroveanu, ca Al. Florian, ca R. Ioanid – si altii din aceeasi…faina – este un autentic pui de bolsevic.
in ciuda aparentelor.”
6) Despre rolul destinat mie in Comisia cu pricina
in unul din mesajele trimise in 10 aprilie a. c. V. Tismaneanu imi explica din capul locului:
“Rolul Dvs: (…) Nu trebue sa scrie[t]i: ati scris ce trebuia scris”.
Distribuirea rolului mut m-a ranit, dar nu m-a determinat sa-l trimit pe distribuitor la plimbare. Deci: la o saptamana dupa invitatie mi se comunicase ca urma sa… interpretez Aria (muta) a Decorului, sarcina grea a… activitatii revenind adevaratilor actori (aflasem doua nume: Patapievici si Antohi).
Atunci, in 10 aprilie am intuit ca in acea Comisie nu voi putea face nimic-nimic-nimic. Tocmai de aceea fusesem poftit la prezidiu: sa nu fac nimic, doar sa… exist, asist, momaie. Motivul pentru care mi se distribuise astfel de rol? Eram eu cumva antiroman? , antisemit? , analfabet ? in toata modestia: nu, la toate trei intrebarile. Deci nu existau motive (necomunicabile), ci pretexte.
De cinci zile a avut nevoie V. T. pentru a confectiona, cu claca, pretextul: “publicasem” pe internet cu o luna in urma o scrisoare a lui, astfel “incalcind un… cod academic, negindu-i credibilitatea stiintifica si morala, folosind la adresa lui un limbaj inacceptabil, contrare standardelor, pricinuindu-i grave leziuni pe la demnitatea umana etc. Sfetnicii sai indigeni si colonizatori ii vor fi explicat, ii vor fi facut si un desen: un eventual castig prin includerea lui Goma (ca sa se inchida gura reactionarilor) va fi anulat de previzibilele “cerinte” ale aceluiasi: includerea si a istoriei Ocupatiei Basarabiei, Bucovinei de Nord, precum si continuarea istoriei de dupa decembrie 1989 pana azi…
Pe cine banuiesc a-l fi just-consiliat? De asta data nu voi tine seama de intelepciunea: “Hotul cu un pacat, pagubasul cu zece”, fiindca ii stiu, ii vad, ii aud pe hoti:
Pe Mihaies, bouar al mintii, acuzat de “antisemitism”, ca si jupanu-sau, Manolescu: de cum primise bilet de voie de la Brucan, viteazul rezistent prin cultura se apucase de gazetarie, confectionase chiar interviuri: un volum cu Tismaneanu (!), altul cu Manolescu – chestii insailate din aproximatii intelectuale si din dezinformatii informationale. Omul nu stie ce-cum sa intrebe, habar n-are cum-prin-ce sa-l corecteze sau stimuleze pe inter-locutor. Tot “militind”, tot scriind, sperind ca astfel va invata sa scrie, tot periìnd pe cine trebuia, a ajuns la Institutul Cultural Roman, aghiotant al lui Patapievici: temindu-se ca voi cere luna de pe cer: publicarea unei carti “la el, la Fundatie” (Buzura: “la Fundatia mea!”), nu-i va fi lasat lui “Volo” mansetele nadragilor, pana cand acesta nu a promis-jurat ca nu-l va baga pe lup in tarla mioritica a scriitorimii romane, Goma are sa strice toate aranjamentele intelectualitatii patriei, fiind el notoriu reprezentant al “disidentei ragusite”;
Pe Blandiana: cum sa suporte Inventatoarea Rezistentei prin ArpagiCultura ca Goma sa steie la un prezidiu alaturi de Dansa, care are netesitate de trei scaune pentru sine si de si un sfert pentru Romi? – si de un taburet pentru Lumina Lumii Iliesiu, Spaima Comunistilor (pe care-i filma de zor si cu drag pana la 22 decembrie 89 fix)? ;
Pe Adamesteanu – nu va mai fi avind puterea de pana mai ieri, dar cuvantul sau atarna greu (!) cand se arata ocaziunea de a-i plati lui Goma o parte din raul facut ei, Reprezentanta-Punct. A ce, reprezen’-punct? Dar a explicat ea, cu gura ei, limpede:
«Ce stii tu, ba!, pai eu reprezint!»;
Dar Ion Vianu ce cusur va fi avind, de cand, trezit din somn, la nenumaratele comitii-prezidii, Oisteanu i-a comunicat acest mare secret: Goma e “un basarabean antisemit”, iar fiul lui Tudor Vianu, ce sa faca: a repetat, papagal, expectoratia tovarasului sau de baricade si de vanatoare de “antisemiti”…;
Dar Sorin Alexandrescu, “nepotul Monumentului”, ilustratorul, intr-un cartoi uite-asa de gros, plin de scheme si de sageti indicatoare ale mersului geniului la Faulkner ? Cel care petrecuse o viata la Amsterdam, ignorind Romania si literatura romana (pentru el oprindu-se la Titus Popovici), iar dupa moartea mamei sale, declarase ca el fusese de totdeauna anticomunist – drept care din vara anului 1989 participase la… Uniunea Scriitorilor a lui tepeneag cu Breban? (vezi Jurnal de Caldura Mare)? ;
Dar Antohi, dar Mungiu, dar printul-consort al sau, “istoricul” Pippidi, descoperitor al “fascistului-Antonescu”-la-romani? ;
Dar Marius Oprea? ramas vaduv (nu orfan? ) de “Institutul R. Ioanid”, taricean, dupa aparitia basestei “Comisii Volo”? ;
Dar Manolescu-UNESCO, legitimatorul lui Iliescu imediat dupa Mineriada Sangeroasa? ;
Dar Patapievici, heideggerul nostru drag, iubit si raional? ;
Dar Botezatorul sau (si al lui Georgel Zacusca), liicheanul, frèrul sebastianez, altfel monarfistul-foc: Liiceanu? ;
Sa nu fi intervenit cu “un mic sfat” Cosasu, Ianosi, Oisteanu, tovarasa Lilly Marcou? , nici veteranul turnator Zalis? Nici MaxKatz, automonitorizatornicul, citeste: fabricantul din nimic al “antisemitismului traditional romanesc”? ; nici maestrii sai intru holocaustizare, politrucii Elie Wiesel, R. Ioanid ? Nici macar Doamna Monica Lovinescu, nu pentru intaia oara conditionind prezenta sa de absenta lui Goma?
7) Despre cei care fac istoria Romaniei
a. Din 23 august 1944 Ocupantii rusi ne-au falsificat istoria prin trimisii : Pauker, Chisinevschi, Rautu, Roller – de unde termenul: rollerizare;
b. Dupa decembrie 1989 Pelin ne-a pelinizat-o;
c. Din 1991 Istoria Romaniei a fost wieselizata;
d. in 1998 Istoria Romaniei a fost traficata prin traducerea Cartii negre a comunismului de St. Courtois (in originalul aparut in 1997, deficitar la capitolul tarii noastre prin “grija” lui Karel Bartosek si prin refuzul lui Courtois de a completa-corija prezentarea Romaniei), apoi prin stradania intelectualilor romani de frunte: Blandiana, Onisoru, Rusan, Liiceanu.
Cum am spus (si am scris, in Saptamana Rosie, capitolul “Cand ai crescut in cultul victimei inocente iti vine greu sa accepti ca ai fost un bun calau”), originalul francez ignorase (cu o exeptie: Pitesti de V. Ierunca), toate celelalte texte scrise de romani, traduse in franceza, aflate la indemana “responsabilului capitolului “Europa Centrala si de Sud-Est”, pe nume Karel Bartosek. Acesta, impreuna cu M. Berindei, A. Paruit, A. Lavastine, profitind de indisponibilitatea lui F. Maspero, fondatorul revistei L’Alternative, a pus mana pe ea si a prefacut-o, din publicatie anticomunista in una… “eurocomunista”, rebotezata La Nouvelle Alternative. Tovarasul Bartosek (tovaras al tovarasului Courtois) a aplicat metoda idioata, a tovarasului de la Cluj, St. Borbély (cum se intalnesc marile spirite!), dupa care… “ar fi gresit sa punem prea mult accent pe destinul dramaturgului ceh Vaclav Havel, al filosofului maghiar Istvan Bibo, al scriitorului roman Paul Goma sau pe altii, provenind din intelighentia si sa-i lasam in umbra pe «oamenii de rand»” – motiv pentru care nu pomeneste de miscarea pentru drepturile omului din 1977, solidarizata cu Charta 77, iar dintre “oamenii de rand” nu il pomeneste pe legendarul Vasile Paraschiv (desco-perit alaltaieri de insusi V. Tismaneanu). Doamne fereste sa fi citat din eseul lui C. Dumitrescu La Cité Totale, nici din Craciunas: Le dernier regard ; nu au fost pomenite nici cartile mele “penitenciare” (orisicatusi publicate la Gallimard, la Seuil, la Hachette); nici macar volume ca La vie en rouge, de Duplan si Giret, Le KGB en France de Thierry Wolton nu au indeplinit conditiile de intrare…
in schimb (!) Bartosek ii indica la Bibliografie (extrem de saraca, total nereprezentativa), pe…VladimirTismaneanu, ei da! – cu volumul in limba romana “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”!- si pe autoarea unui text despre… oamenii care l-au adus pe Ceausescu la putere – semnat de arhinecunoscuta cercetatoare Cristina Boico – cu totul intamplator matusa lui V. Tismaneanu – oh, oui.
Sa recunoastem: varianta romaneasca repara o nedreptate flagranta a originalului francez: in ea apare… Blandiana (adevarat, intr-o nota de subsol – dar nu este pomenita Doina Cornea, nici de Dorin Tudoran, nu vine vorba, nici de Dan Petrescu, nici de Luca Pitu…- ce-om fi vrand: nu acestia au ‘grijit editia, ci ea, Romi, Liiceanu si Onisoru! – se observa);
e. in 2005 Istoria Romaniei si a Romanilor a fost falsificata prin infiintarea Institutului pentru studierea Holocaustului, imeni Wiesel, al carui scop este, nu studierea tragediei evreilor, ci impunerea in scolile noastre a materiei obligatorii conceputa de evrei – si doar de ei (sa nu mi se spuna ca goi-ul Pippidi conteaza – da de unde, niciodata, in nimic nu a contat);
f. Tot in 2005, ca un fel de compensatie acordata si majoritarilor romani din Romania, guvernul a decis infiintarea unui institut pentru studierea comunismului. Director : istoricul Marius Oprea, adjunct: istoricul Stejarel Olaru. Cat de onesta, cat de profesionista a fost initiativa de a se, in sfarsit!, apleca si asupra patimirilor noastre, ale romanilor victime ale bolsevis-mului rusesc, s-a observat numaidecat prin:
– anuntarea perioadei de studiu, decapitind-despiciorind-o: excluzind tragedia inceputa la 28 iunie 1940, si suprimind “postrevolutia”, permanentul razboi civil durind si azi;
– cooptarea (sic) in Comisia de studiere a crimelor comuniste a lui “Radu Ioanid”, cunoscut sionist, antiroman notoriu (crescut, instruit in herghelia lui Serge Moscovici, din care au iesit si exemplare ca: M. D. Gheorghiu, Isac Chiva, A. Lavastine, Maria Mailat…);
g. in 2006 a fost anuntata o alta mancare de peste: “Comisia Tismaneanu-Basescu”. Daca aceasta, destinata a cerceta crimele comuniste nu are ca membru al Colegiului de onoare un pui de bolsevic (I. Ioanid) are ca… secretar-general al chiar Comisiei care a si inceput sa-i poarte numele, un alt pui de bolsevic : prietenul vostru “Volo”, altfel : Vladimir Tismaneanu.
ªi, de parca aceste nenorociri nu ar fi destul de… nenoro-cite, iata ca si…
g. …ambasadorul USA in Romania, N. Taubman, dupa ce ne-a demonstrat cu stralucire ca un ambasador nu are rolul de a se ocupa de relatiile tarii sale cu cetatenii tarii in care a fost numit, ci de Holocaust, de predarea lui obligatorie in scoli, actune propagandistica impanata cu amenintari din repertoriul lui Wiesel (cel de la 3 iulie 1991, din New York Times):
“Trebuie sa stiti ca daca antisemitii nu sunt criticati [infierati] in public, veti suferi. Veti fi izolati, Occidentul va urmareste cu mirare, cu spaima, cu groaza”.
De curand, prin cine stie ce amenintari-promisiuni (sa fie intrebat inevitabilul Ungureanu), ambasadorul Taubman i-a adus pe romani pana la acceptarea unei monstruozitati, a unei Minciuni a Veacului: re-inaugurarea, in Cismigiu, a unui monument al ostasilor americani cazuti pentru liberarea Romaniei… Or toata toata lumea stie ca americanii in chesti, aviatori de bombardiere, inainte de a fi doboriti, ne facusera praf si pulbere, ne amestecasera cu molozul – la Ploiesti, la Bucuresti, in 4 aprilie 1944, in zona Gara de Nord, unde au murit mii de civili, dintre care trei sferturi refugiati grupati acolo in vederea “dispersarii” in vestul tarii – prefigurind crima de la Dresda, din anul urmator, 1945: tot refugiati civili din Est erau…
La Bucuresti, in 4 aprilie 1944 a pierit si unchiul meu Ignat Goma.
Asadar: dupa exemplul evreilor care au treaba, n-au, fabrica “dovezi de antisemitism”, americanii au, n-au treaba, fabrica “prinosuri de recunostinta” (se recunoaste expresia? , tata, desi fost deportat in Siberia, zicea: «Americanii sunt un fel de rusi – doar ca au mai multe stele pe drapel»).
Cum de ii rabda pamantul pe guvernantii romani care nu apara interesele romanilor, ci pe ale rusilor si pe ale ucrainenilor (pe langa interesele, muuult mai importante ale surorilor, cumnatelor, verisoarelor – chiar si ale nepotelelor? ). Cum de mai fac umbra pamantului guvernantii romani care nu cunosc istoria elementara a tarii lor, Romania, iar daca o cunosc, putin le pasa de adevarul ei, ci sunt cu gandul numai la “consideratia” pe care o vor primi (si dolarii! sa nu fie uitati dolarii!) de la acesti rusi cu mai multe stele pe drapel…?
9) Despre certificatele de buna-purtare
Armand Gosu: “In ultimele zile, v-ati vazut dosarul la CNSAS. E vorba de un dosar provenit de la SIE, de un dosar lucrat de cei de la Directia de Informatii Externe a Securitatii”.
Asadar V. Tismaneanu a avut nevoie de un certificat de ne-securist – de la CNSAS. De ce ? Cine i l-a cerut? Tariceanu? Basescu? R. Ioanid? Ca sa-i traga ei un Club al Certificatilor? Cine le va fi liberat spravka ceea? Tot ei, dupa modelul “Certificatului de Revolutionar”?
Nu am nici o incredere in indivizii care, tinind sa-si “pro-beze” onestitatea pusa sub semnul intrebarii, umbla cu “certificate” ba de revolutionar, ba de absolvent al Academiei de Jurnalistica, ba de persoana care nu a lucrat in viata ei pentru, zi-i pe nume: “politia politica” (Andrei Cornea, filosof, director-de-directie si holocaustolog rasist), cand vorbea de securistii care o agresasera pe Monica Lovinescu, le zicea: “membri ai politiei”. Dragut. ªi ce subtire-diversionist. Ca si “Domnul Iliescu” in gura lui V. Tismaneanu (dar “Domnul Magureanu” pe buzele celui-mai-tanar-filosof-la-roman: Liiceanu? ).
Nu am incredere in certificatizantii CSNAS – am vrut sa spun: confectionatorii, li se mai zicem: falsificatori. Pentru ca am zabovit cu privirea asupra catorva beneficiari, comunic lista lor:
– Gelu Voican Voiculescu-Sturdza-Clytoris: Prietenul meu Gelu, ranit de mirarea-dezaprobarea exprimata de mine la aparitia lui in banda de banditi organizatori ai “revolutiei de la 89”. Brucan, Iliescu, Roman, Magureanu, a compus in vara anului 1990 o compunere intitulata: “Dosar de securitate” (al sau, dosarul!) si a incercat sa-l publice in revista 22. G. Adamesteanu, pe atunci total inocenta, insa nu si ticalosita, a refuzat. A aflat N. Manolescu! Pe loc l-a invitat pe supraseful Securitatii iliesciene sa aduca la el, la Romania literara “Dosarul de securitate”. Prezentat de redactie (Manolescu-Dimisianu), animalul care nu exista a aparut pe 5 pagini, in doua numere, ultimele pe 1990.
Pe atunci nu se vorbea de certificat “de la CSNAS”. Se vede insa ca autoritatea (i)morala a lui N. Manolescu (care tocmai luase, imediat dupa mineriada, un interviu lui Iliescu, in care il domnìse si il o-ìse: “Om, cu O mare”) fusese hotaritoare. Gelu umbla pe la cocktailuri, in Libia, distribuia fotocopii, cu autograf, adaugind, oralmente: «Uite ce scrie Romania literara a lui Manolescu despre mine!» – se oprea la timp, nu explica: «Din moment ce imi publica dosarul de securitate, inseamna ca sunt curat, nu am nimic de ascuns».
Doamne fereste, cum sa aiba de ascuns ceva impuscatorul Ceausestilor!
ªi Ion Iliescu a cerut si a obtinut certificat de CSNAS – ei si? Ce probeaza acela: ca Iliescu nu a lucrat pentru Securitate, “doar” pentru NKVD, apoi KGB?
C. V. Tudor: si el este diplomat al CSNAS;
ªi Buzura:
Si Uricaru;
ªi Voiculescu-Crescent a fost recent spalat, sfintit…
Ei si?
inseamna ca toti certificatii (de catre cine: de catre CSNAS, unde nu te mai poti rasuci de cati securisti – dar securiste! – pe metru patrat fojgaie) au devenit curati? Ca “domnul Iliescu” dupa spalatura de sange si de cacat operata de Manolescu, Plesu, Breban, Simion, Sorescu – si Tismaneanu?
10) Despre a fi sau a nu fi evreu in Romania
Prietenii, indatoratii lui V. Tismaneanu i-au sarit intru aparare, acuzindu-i pe acuzatori ca… l-ar fi acuzat pe “Volo” pentru pacatul-crima de a fi evreu.
Sa avem iertare: in primul rand si fiul meu Filip este evreu, dupa mama – si ne intelegem bine, impartasim aceleasi valori; in al doilea: din cate stiu – si stiu, fiindca pe mine ma intereseaza ce se petrece in lume, deci ma informez – nimeni nu l-a acuzat “pentru ca este evreu”. Evreii sionisti (dar si: Manolescu, Garbea, Marta Petreu) ne acuza pe noi, romanii, ca suntem “antisemiti”, noi insa, romanii nu suntem nici sionisti, nici manolisti, nici martopetristi – nici andreipipidisti. Acuzatorii s-au inselat si au inselat atunci cand l-au acuzat pe Vladimir Tismaneanu doar ca fiu al unor bolsevici evrei veniti pe tancurile sovietice.
Dar tocmai asta condamnam noi la venitii-pe-tancuri: faptul ca ii acuzasera – si trimisesera la puscarie! – pe parinti pentru faptele (reale, imaginare) ale copiilor, pe fii, nepoti, veri, vecini pentru faptele parintilor!
Am spus de la inceputul acestui text: nu acesta este pacatul lui V. Tismaneanu – fiindca nu ne putem alege parintii – ci altul, altele, nu mostenite, ci castigate.
V. Tismaneanu, istoricul, se fereste ca de foc de a iesi din cercul pentru studiere fixat de el, fixat de fixatori: se ocupa numai de trimisii (sau unsii pe loc), de prima marime ai Portii Kremlinului, in scop de colonizare: Pauker, V. Roman, Chisi-nevschi, Moghioros, Gheorghiu-Dej, Bodnaras, Iliescu, iar evreilor nu le spune pe nume, ci ii ingroapa in alt abuz lingvistic (precum antisemitism): “minoritati etnice”. Ce comod: ca si victimele maghiare ale Holocaustului, repartizate de Wiesel la vecini (si ocupati, evreii bolsevici au fost imprastiati la rubricile unguri, cehi, polonezi, bulgari, rusi. Sub umbrela “obiectivitatii istorice” (dar V. T. nu este istoric!), incearca – si reuseste – sa reabiliteze mai degraba pe ici decat pe colo sinistre figuri ca Ana Pauker, in schimb (!) sa zugraveasca in negru figuri antipatice lui si familiei sale: Ceausescu, Rautu, Radu Florian…
11) Ce fel de istorie a Romaniei vrea V. Tismaneanu?
Ceea ce i se poate reprosa (si trebuie sa i se reproseze) lui Vladimir Tismaneanu este, nu faptul ca este evreu (ei si? este ceea ce este!), ci faptul ca, evreu printre goi (romani), este insensibil la viata si la moartea goi-lor; nu i se poate reprosa ca este fiu de bolsevici evrei care doar rau au facut bastinasilor – ci ca nu a renuntat la granita mentala reproducind granita reala (Zidul ! Autozidul!) separind iremediabil “Cartierul Primaverii, cuibul de bolsevici” si restul tarii, populatia.
El nu poate, nu vrea sa accepte ca exista si altceva, altfel decat propria persoana, propria categorie, propriul clan. De pilda, pentru el, umanist, nu exista suferinta palestinienilor, nici injustitia, nici neomenia cu care sunt tratati, ei bastinasii, de catre invadatorii israelieni (sa nu invoce “dreptul istoric”: Filistenii erau oamenii locului, sedentari atunci cand Evreii, pastori, au dat peste ei, venind din Mesopotamia). Nu am citit si nu am auzit ca cineva sa fi citit vreun rand de macar intelegere, daca nu de compasiune (i-as cere prea mult daca as rosti “fraternitate”) pentru alta comunitate oprimata, alungata de la vatra ei: a palestinienilor. Nu, nu. Desi exista atatia evrei normali si celebri (nu chiar ca si “profesorul de la Maryland”) si tot din aria ruseasca proveniti: Menuhin, Barenboim, ba chiar si dintre evreii nostri: Sami Damian. Acestia au riscat normalitatea – si au fost tratati, cum altfel, decat de “antisemiti”.
Vladimir Tismaneanu – si asta va fi concluzia mea – o persoana structural insensibila (istoria se face si cu inima, nu? , chiar riscind o abatere subiectiva); pe el il intereseaza – vezi-i bibliografia – personalitatile-care-fac-istoria, chiar daca parintele sau, Leon Tismaneanu, ne obliga, ne soma sa credem ca… masele; il preocupa cancanurile, mancatorìile, intreturnatoriile mafiotilor bolsevici – si nu cei care au suferit, care si-au pierdut viata (unii si sufletul) sub senilele de tanc sovietic ale Marii Terori de la Rasarit.
Ce fel de “istorie” va superviza, dirija “Volo” – altfel baiat bun, serviabil – daca nu are mijloacele?
Fiindca nu le are; el nu a vazut, nu a auzit ce se petrecea dincolo de Zidul Ierusalimului Cartierului Primaverii unde a copilarit si unde s-a intors. V. T. este surd, orb, nu are odorat, deci nu stie cum “arata” mirosul de saracie, mirosul de fara-acoperis (daca tovarasii tovarasilor parinti ai sai ii alungasera din case si le luasera locul, fara macar a schimba cearceafurile…); mirosul de frica-de-arestare, de frica-de-exmatriculare din facultate (ei, da: catedra de marxism-stalinism se ocupa si de “purificarea” corpului studentesc, iar C. C. al UTM – reprezentat de Trofin, Petre Gheorghe, C. Burtica – si Ion Iliescu! – un an intreg, 1958, a tot pus la-zid si pe rug sute de studenti potential periculosi, drept care i-a exmatriculat); mai departe: miros de-frica-de-ancheta; mirosul de sudoare (de frica), de urina-sange-cacat din timpul anchetei la Securitate. Dar mirosul de moarte stie el cum… miroase?
Va realiza comanda prezidentiala a unei Istorii a Romaniei din ultima jumatate de veac alcatuita doar din portretele monstrilor comunisti, mai mult sau mai putin feroci, mai mult sau mai putin buni parinti?
De acord – dar victimele? Unde sunt victimele – milioane -din “Istoria” lui Tismaneanu Vladimir?
Grav handicapat de originea sa de evreu basarabean, inima nu-l va lasa sa aduca vorba si despre imensa – si actuala – tragedie a romanilor basarabeni si bucovineni treziti in 28 iunie 1940 robi ai rusilor, cu identitatea schimbata, cu alfabetul schimbat, cu o matrie mastera: nu mai erau romani, nu mai vorbeau limba romana, drapelul nu mai era tricolor, tara nu le mai era Romania, ci Marea Uniune Sovietica! Violentati, umiliti, pangariti in credinta lor crestina de evreii bolsevici, mult mai rai decat rusii-curati – unii prieteni, vecini, colegi deveniti de nerecunoscut: turbati de ura fata de romani, mai ales daca acestia erau militari si se retrageau, umiliti de ordinul de a nu raspunde agresiunilor, in Saptamana Rosie; dupa aceea jefuiti de painea pe care ei o facusera, alungati din casele pe care ei le zidisera, arestati, anchetati, unii deportati in Siberia, altii impuscati pe loc.
Cum sa-i compatimeasca V. Tismaneanu pe basarabeni si pe bucovineni, cand treaba murdara, de zapcìi-caralìi, de calai in slujba rusilor o faceau evreii – multi cunoscuti de parintii sai: Perahim, Sorin Toma, Roller…? Cat de drept va fi V. T. in judecatile sale istorice – ziceam ca se va studia si perioada dina-inte de 1946…- atunci cand va ajunge la episodul refugiatilor din martie 1944? Va accepta, el, facind parte dintr-o comunitate care a dat realitatea si expresia “Ovreiului Ratacitor” (asa zicea tata ca ajunsesem noi), ca exista durere si mai sfasietoare, cea a “Ovreiului ratacitor in proprie tara” – cand acest efect avea aceasta cauza: comunismul rusesc? – cel pe care il visasera parintii sai si pentru a carui realizare renuntasera si la gandire logica si la inima (calda, in principiu), devenind roboti ai Distrugerii, ai Terorii, ai Ororii? Ce va intelege el din continu-area dramei refugiatilor, (re)fugind, ascunzindu-se prin paduri, prin pesteri de frica ocupantilor si prinsi, legati, predati jandarmilor, jandarmii rusilor – pentru a fi “repatriati in Siberia”?
ªi cum va percepe el Istoria cotelor, Istoria colectivizarii? Cum sa accepte – cu inima si cu capul – ca decembrie 1989 nu a insemnat incetarea Terorii bolsevice, ca de atunci a continuat prin razboiul civil atatat de “domnul Iliescu”, cu care el conversase despre razboi, despre pace, de “domnul Brucan”, coleg de banca revolutionara cu parintii sai, de “domnul Petre Roman”, fiul altui “domn” si acela “erou din Spania”, Valter?
Acestea au fost intrebari la care am si dat raspunsul:
Nu, Vladimir Tismaneanu nu este deloc omul potrivit la locul potrivit.
Prezenta lui in fruntea unui organism de o asemenea importanta pentru trecutul dar si pentru viitorul nostru este o eroare care ne va costa alti ani, alte decenii de “tranzitie” (citeste: incremenire, dare indarat, retrogradare).
Cum adica: nu se gaseau istorici onesti, seriosi, cunoscatori ai “materiei” si ai meseriei? Tot la carpaci, la peticari, la improvizati am recurs? Exista oameni din toate generatiile care au, totusi, idee despre Istoria Contemporana – cine a avut ideea nefericita, nociva de a face, mai ieri apel la “salvatori” de teapa lui R. Ioanid, acum la un baiat simpatic, dar atat:V. Tismaneanu?
De Iliescu, Nastase, Constantinescu, Ciorbea, Tariceanu, Basescu – chiar si de Ungureanu – nu se va mai vorbi peste un deceniu, insa despre aceasta aceasta iresponsabila usuratate, criminala neseriozitate de a trata – pentru a cata oara? – Istoria Romaniei se vor rosti stra-stra-stranepotii nostri; cu falcile stranse, cu lacrimi de ciuda si de manie – si de rusine.
Se vor intreba: Ce fel de oameni am fost noi? ªi isi vor raspunde, cu naduf:
«Oameni de nimica, asta au fost!»
Paul Goma
P. S. Intr-un interviu cu A. Badin din Adevarul din 13 iunie a. c. : V. Tismaneanu declara senin:
“domnul Goma a publicat si o scrisoare pe care i-am adresat-o in nume personal. M-a costat mult sufleteste sã decid cã nu pot colabora cu domnul Goma din motive de standarde profesionale. Am avut bunã credintã in relatia cu dl Goma, iar domnia-sa, ulterior, si o spun acum pentru prima datã, mi-a trimis o scrisoare care se incheia cu cuvintele „imi cer iertare””
Este adevarat ca i-am trimis o scrisoare in care imi ceream iertare pentru… eroarea de a fi “sudat” doua paragrafe, atribuindu-l, nedrept, pe al doilea lui V. Tismaneanu. Or el transleaza iertarea la… publicarea pe internet a scrisorilor. il informez ca pentru aceasta fapta (scrisorile publicate pe internet) nu-mi cer si nu-mi voi cere iertare. PG