Paul Goma: Scrisoare catre Vladimir Tismaneanu


Paris, 3 iulie 2006 Domnule Vladimir Tismaneanu, in 22 iunie acest an am scris textul “Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai – in 11 puncte” in replica la interviul luat de A. Gosu, publicat in revista 22. Numai ca nici “22” (Rodica Palade), nici “Aldine” (Dan Stanca) nici “Ziua” (S.R. Stanescu), nici “Adevarul” (unde filtru este A. Badin, cel care a luat interviul la care fac aluzie in Post Scriptum) nu au raspuns, cu exceptia ultimului, care a transmis hotarirea: NU. Daca as fi in locul lui Vladimir Tismaneanu, m-as ingrijora. Sunt convins ca din partea sa nu a fost emis nici un ukaz de a nu publica ripostele lui Goma la propostele lui Tismaneanu – ar insemna sa ne intoarcem in cumplitii ani 1948-1958 cand la “puritatea ideologica” a textelor aparute in volume, in presa vegheau: delirantul Chisinevschi, ferocele Rautu, subalternii sai devotati Valter Roman, Leon Tismaneanu, Goldberger, Ofelia Manole si alti tovarasi de alte nationalitati de sinistra amintire. Pentru a-si “repera” onoarea, Vladimir Tismaneanu (dar vrea? – vom verifica numaidecat) are de facut urmatorul lucru: Sa se adreseze sefilor publicatiilor respingatoare, propunindu-le textul de mai jos, insotit de scrisoarea de fata, in virtutea tolerantei – chiar daca aceasta nu face parte din panoplia “standardelor academice” cu care mi-a inchis gura cand m-a anuntat ca nu mai fac parte din Comisia prezidentiala pentru studierea comunismului – fiindca imi lipsesc standardele… Daca va pretinde ca el, Vladimir Tismaneanu este un biet profesor la Maryland, in trecere prin Bucuresti (in momentul de fata aflat la odihna binemeritata la Sinaia, la Mamaia, la Tataia) si ca nu are nici o putere (sic) sa ceara, sa impuna, sa dikteze – ii voi raspunde cu o anecdota adevarata: Acum cativa ani, in Franta izbucnise un scandal: scriitorul Renaud Camus (a nu se confunda cu Albert, mort in 1960) scrisese in Jurnalul sau, publicat, ca la postul de radio France Culture lucreaza mult mai multi redactori evrei decat neevrei, iar acestia invita in emisiunile lor prieteni, colegi – tot evrei – mai numerosi decat neevreii. Bietul Renaud Camus, el, naivul, in virtutea dreptului de expresie, isi exprimase o *opinie* care, nu intamplator, era si exacta – si nu doar privind posturile de radio ci si cele de televiziune – dar ce campanie a fost orchestrata impotriva fiorosului “antisemit”! – la care au participat, cu sfanta-le indignare tenorii (in Romania li se zice: “directorii”) opiniei publice indignate. Singurul dintre intelectualii care nu s-a napustit sa dea cu parul in capul blasfematorului a fost filosoful Alain Finkielkraut, titular al unei emisiuni saptamanale, “Répliques” pe care o detine si azi. Evenimentul se petrecea inainte de izbucnirea ultimei Intifada – provocata de Ariel Sharon, astfel ajungind la guvernare – deci pe cand Finkielkraut mai era o persoana rezonabila, cu care se putea discuta (chiar si despre Palestina, fara ca el sa invoce “argumentul demografic”! – depun marturie, pe atunci eram in relatii *normale*) – si care a intervenit ca un sef de clasa, batind din palme, cerind atentie si spunind, in esenta: Este adevarat ce sustine Renaud Camus ca la France Culture sunt multi redactori evrei – dar ar fi trebuit sa recunoasca: nu toti. *Fiindca suntem in Franta unde chiar si francezii au dreptul sa lucreze la acest post de radio*… (sublinierea imi apartine). La o astfel de insolenta nimeni dintre bravii francezi nu a raspuns: si ei sunt traumatizati, paralizati de culpabilizarea cultivata consecvent de holocaustologi. Eu insa, roman fiind – chiar de nu am nici un fel de cetatenie (romana mi-a fost furata de *Statul roman in 1977* si nerestituita nici azi – cu scuze), imi spun ca romanii mei n-or fi ei chiar atat de lasi, de nedemni – cu conditia ca un evreu sa le dea bilet de voie la exprimare, fie si cu perfidia unui Alain Finkielkraut. Asadar ii propun lui Vladimir Tismaneanu sa se adreseze el tovarasilor responsabili de ziare-reviste, posturi de radio si televiziune recomandindu-le sa publice textul “Despre Vladimir Tismaneanu – si nu numai – in 11 puncte” insotit de scrisoarea de fata. Astfel va face sa inceteze zvonul ca el ar fi dat dispozitia de a i se interzice lui Goma dreptul de a publica – cu atat mai putin: dreptul la replica – in romaneste, in Romania. Tot se laudase el (despre V. Tismaneanu fiind vorba, in continuare) ca va face tot ce-i sta in putere pentru ca Goma sa poata publica, in limba sa, in tara sa. Ei bine, iata ocazia! Drept care atasez textul cu pricina si astept rezultatul interventiei sale – in favoarea mea. Paul Goma


3 răspunsuri la “Paul Goma: Scrisoare catre Vladimir Tismaneanu”

  1. In locol lui V.Tismaneanu nu as fi acceptat numirea fiindca era sigur ca va suscita comentarii,toate justificate,dar el face parte din acea categorie de oameni ce nu poate refuza posturi ce aduc bani si prestigiu,cu toate ca nu le merita nici moral nici profesional.Trebuie intrebati studentii lui cum si ce preda.Petre Roman omologul lui de la Politehnica Bucuresteana era dispretuit de studentii sai care ziceau-nu stie nimic dar se crede savant-,de aici ingamfarea lui dezgustatoare.S-a bucurat de toate avantajele de fiu de nomenclaturist in Romania,inclusiv un pasaport de plecare din tara,ce era dat numai unor privelegiati,dupa cum stim cu totii.Aici tot asa un post caldut ce-l astepta,munca si cunostinte putine dar multi bani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.