Am filmat azi la sediul AMN şi în biroul unui deputat din aceeaşi fracţiune. Mi-au sărit în ochi nişte chestii pe care n-aş vrea sa le trec cu vederea, mai ales pentru că demul n-am dezmierdat acest partid, şi ar putea unii să creadă că am început să am simpatii politice: Întîi la fostul primar de Chişinău am descoperit că are multe suveniruri, cadouri de preţ, pe care nu le vezi chiar oriunde, decît poate în holul sălii rotunde a Primăriei Chişinău. L-am întrebat de unde le are şi el a explicat că nişte oameni buni la inimă i le-au dăruit. Totuşi macheta clopotniţei din faţa Catedralei, aruncată în aer de bolşevici într-o noapte şi înlocuită cu un fontan, apoi reparată cu contribuţia chişinăuienilor, de la care edilul a luat bani fără să-i întrebe, indiferent de ce confesiune ţin şi dacă se roagă la vreun dumnezeu, iar acum macheta dew un metru jumate, dăruită primarului ca ctitor a fost însuşită de Urechean, de parcă el ar fi ctitorit clopotniţa din banii lui sau ai familiei, ai partidului!
Bravul heruvim se dă la procurorul general, îl critică pe Voronin, dar se pare că se teme mai mult de colegii lui de formaţiune şi nu de guvernarea violentă: are în birou un monitor, conectat la patru camere de supraveghere. Una e din prag, alta pe coridor, o a treia din sala de şedinţe AMN şi a patra nu mai ştiu de unde e, dar cred că monitorul cela trebuia să se afle în altă parte, nu în biroul lui Serafim Urechean.
Fostul judecător la Curtea Constituţional, fost viceprimar creştin-democrat, acum deputat afiliat AMN, Gheorghe Susarenco fuma chiar în birou. N-avea cadouri de preş, probabil pentru că în funcţiile pe care le-a deţinut efemer n-a reuşit să primească nimic demn de păstrat, dar avea o bibliotecă impresionantă, în care am recunoscut titluri departe de domeniul lui de interes – jurisprudenţa.
Pun pariu că n-a citit din ele decît două-trei şi acelea pe sărite, altfel nu s-ar fi exprimat atît de aproximativ, mai ca un miliţian sau grefieră la judecătoria din Străşeni. Vedeţi în reportaj imaginile descrise şi atrageţi atenţia mai ales la insertul cu scrumiera plină de mucuri ca să faceţi mai uşor o estimare, cît de mult riscă sediul Legislativului să ardă precum a luat foc de la ţigara unui ministru comunist sediul Executivului acum un cincinal?!
Un răspuns la “Un chelbos fumător riscă să aprindă Parlamentul, iar un heruvim se teme şi colegii lui de partid”
Oleg eu as zice ca toti demnitarii nostri ar trebui sa isi dea demisia fiindca statul si functiobarii de stat aiurea primesc banii care ii achitam noi din impozite. De aia si s-o dus populatia din tara, fiindca conducerea este analfabeta, fix ca la ,,kolhoz pi dealu mari,,