Liceul în care am învăţat 12 ani va purta numele lui Grigore Vieru


După cîteva zile de zbucium naţional, după pagini întregi în ziare, emisiuni TV şi Radio dedicate în exclusivitate trecerii în nefiinţă a marelui Grigore Vieru, acum parcă s-au mai potopit spiritele. Mă întrebam, oare atît să însmne moartea unui poet de talie naţională?…Cîteva zeci de mii de oameni ieşiţi în stradă pentru a-l petrece în ultimul drum, cîteva sute de mii de lei despre care se tot scrie în presă ca s-ar fi cheltuit pentru funerarii( de parcă asta ar fi esenţialul?) şi un parf de uitarare care vrem noi sau nu vrem se va aşeza treptat…Iar scenariul îşi va urma cursul său ordinar, două zile în an, 20 ianuarie şi 14 februarie cînd ne vom aduce(dacă ne vom aduce aminte de EL) de Grigore Vieru…
Şi totuşi poetul n-a murit…A plecat la Cer să ne vegheze de Sus, mai aproape de Dumnezeu, îşi va îndeplini de ACOLO cu aceeaşi dăruire misiunea sa de păstor al neamului său rătăcit prin lume, în criză permanentă de valori şi identitate. Poetul nu mai este fizic printre noi, însă datoria noastră e să-i păstrăm vie memoria, păstrîndu-l în sufletele noastre, cîtindu-i versurile, cumpărîndu-i cărţile(citisem undeva că în Chişinău s-au epuizat şi sunt de negăsit cărţile dumnealui), aducîndu-l printre noi prin aducere aminte.

Am primit ieri de acasă o veste frumoasă. Liceul în care am învăţat eu 12 ani, Liceul Teoretic Fârlădeni va purta de azi înainte titlul de “Liceul Teoretic “Grigore Vieru” “. Fireşte pînă se va adopta acest statut oficial va mai trece mult timp, e nevoie de o aprobare a Ministerului şi-apoi multe alte chestii birocratice…Şi totuşi, ideea, simpla intenţie a profesorilor mei dragi de acolo, a elevilor ce-şi fac studiile acolo, contează. Voi fi onorată să revin la acel lăcaş care pentru mine a însemnat foarte mult fiind conştientă că revin şi în casa poetului Grigore Vieru. Dar mai ales pentru Fârlădenii mei dragi, de azi încolo Vieru va fi patronul spiritual nu numai a elevilor fârlădăneni, ci a întregului sat…


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.