Ezitarile de data acesta imi periclitau calea spre lectia deschisa. Lumina si descernamint nu intrezaream. Ma incurcam. Tentatiile eschivarii se ingrosau, adaugindu-li-se justificari si prezumtii. ªi numai in indemn limpede fara echivoc al sefei de Catedra metodica d. R. Golic fu urnirea din punctul mort.
Festina lente, inocenta frazei coborise in suflet ca o ruga crestina, dizolvind ranchiuna si spulberand gandul nerod pornit spre a se precipita intre decizie proasta.
Astfel am pasit pragul clasei un pic mai devreme de sunetul clopotelului: timp suficient ce mi-a permis sa cuprind in cimpul de vedere intreg anturajul. Am reusit si sa-mi ordonez atentia. E drept acalmia la inceput a fost usor atinsa de aripa unei deziluzii abia perceptibile: aranjarea asimetrica a meselor (in voga) cu impresie de scena era lipsa, n-am observat nici urma din splendoarea echipamentului ultramodern (ultrabogat) de video-fono-tele-disco etc, etc, etc… Mi-a scapat si asteptata multitudine de materiale distributive insotite de judicioasele indicatii de felul: creati, selectati, grupati, completati, divizati etc… Aparitia amfitrioanei d. profesoara Valentina Ciobanu in fata asistentei a pus capat neroadelor mele divagatii. Sobra, moderata in miscari, mimica si gesturi. Retinuta in afectiuni, fara falsitate teatrala d. profesoara ne-a captivat. O eleganta generozitate, tainuita in enigmele legilor lui Mendel si Morgan, a pus stapinire pe noi. Cuprinsi de fiorul unui misterios atasament sufletesc, degajati, intr-un confort spiritual echilibrat, am purces cu totii prin sinuozitatile labirintului unei lectii de franceza. Firul Ariadnei, in miinile sigure ale profesoarei nu permitea poticneli. Apareau si situatii imprevizibile, urcusuri si caderi inerente, gaselnite incurajatoare, dar si amaraciuni ale esecurilor inevitabile. Cu orice mica avansare tot mai clar si mai clar, ca numai cautarea, munca si curajul iti pot aduce succes si bucuria scopului atins. Timiditatea si apatia nu-si gaseau loc in clasa. Fiecare participa in masura capacitatilor la succesul comun. Dus de tumultul creativ declansat la lectie, am „uitat’’ sa-mi fac notite. M-am prezentat la analiza lectiei ca bloc-notul gol, cu tema „nefacuta’’. Devenisem elev, nu mi-i rusine sa recunosc, ca am avut ce invata de la profesoara V. Ciobanu, dar d. profesoara e inzestrata cu calitati, ce nu se pot insusi, le poti numai admira – nobletea sufleteasca si harul daruirii. ªefa de metodica dna R. Golic a facut o analiza a lectiei in cunostinta de cauza, cu competenta si lux de amanunte. Exemplele au fost convingatoare si suficiente. Ceilalti asistenti au completat cu ganduri de pioasa recunostinta pentru munca cu abnegatie inspirata din dragoste fata de copii. Cineva amintise de eseul „Altarul daruirii’’ din Literatura si Arta despre Catedra de limbi straine de la Universitatea din Chisinau.
Cu multi ani in urma aici si-a facut ucenicia profesoara Valentina Ciobanu. Acum profesoara duce mai departe „Credinta si harul’’ (Cosbuc), iar noi „in fata acestor altare ne inchinam’’ (Gosa)
Autorul acestor randuri e ferm convins ca astfel de profesori despre care a scris sunt putini astazi in scolile noastre, iar daca n-ar fi cu totul – scoala ar fi moarta.

SP N9 Chisinau
Leon BaCU