Discriminarea în şcoală a poeţilor îndrăgostiţi


Din câte ţin minte, în şcoli, la orele de literatură, când se predă lirica lui Eminescu, nu se vorbeşte atât de poezia în sine, cât de relaţia poetului cu Veronica Micle, considerată principala vinovată de stările poetice ale „Luceafărului poeziei noastre”. Astfel, versurile lui Eminescu sunt povestite de sărmanii şcolari, obligaţi să fredoneze pios, an de an, unicul model acceptabil de dragoste, în care Eminescu se plimbă pe lângă geamurile Veronicăi, ignorat cu seninătate de aceasta, în vecinătatea tristă a plopilor fără soţi, sau se resemnează acceptând ideea că un geniu nu se poate bucura cu adevărat de dragostea carnală, mai potrivită pentru nulităţi ca îmbujoratul Cătălin, alegând să fie geniu neînţeles, Luceafăr palid.

Sincer să fiu, mă distrează, în cazul în care nu mă dezgustă, pălăvrăgeala axată pe amănuntul biografic ce se substituie limbajului – materia primă a poeziei. Totuşi am remarcat că biografia unui scriitor, poveştile sale de dragoste nu sunt la fel de intens speculate ori sunt total eludate atunci când nu au nimic în comun cu dragostea heterosexuală.

Despre relaţia pasională de dragoste dintre Verlaine şi Rimbaud, doi mari poeţi ai Franţei sec. XIX, care s-a terminat în cele din urmă tragic, nu se pomeneşte nimic în şcoli, deşi povestea reprezintă un adevărat scenariu dramatic, atât de drag profesorilor noştri, ahtiaţi după scandal şi senzaţional, elevii aflând doar că primul era un catolic înflăcărat, iar al doilea împărtăşea şi convingeri politice socialiste. Însă puţini ştiu că Verlaine şi-a părăsit soţia a doua zi după nuntă, fugind cu tânărul Rimbaud, cu care a convieţuit doi ani. Anume în acest răstimp, Rimbaud şi-a creat opera genială, renunţând să mai scrie după ce s-a despărţit violent de fostul său iubit, care nu s-a resemnat cu ideea şi a încercat să-l asasineze împuşcându-l în genunchi, fapt pentru care a fost condamnat la doi ani de puşcărie.

Dar chiar şi la facultate se vorbeşte în doi peri de relaţia lor, numită condescendent „aventură” (n-am auzit niciodată să se vorbească despre relaţia eroilor mitului „Tristan şi Izolda” în termeni de aventură), ceea ce reprezintă un indiciu clar al dezinformării şi îndoctrinării tinerilor. Căci, dacă pornim de la ideea că falsificarea istoriei, a miturilor este într-un fel justificată în licee, unde se următeşte mai degrabă făurirea Cetăţeanului, nu a Savantului pentru care adevărul este mai presus de orice, universităţile autohtone sunt clar angajate în serviciul minciunii, al Puterii…

Enervant


41 de răspunsuri la “Discriminarea în şcoală a poeţilor îndrăgostiţi”

  1. Ba boule, relatia dintre Rimbaud si Verlaine s-a terminat cu niste fisuri anale.

  2. Verlaine incearca sa-l ucida pe amantul sau Rimbaud… si mai zici Gheorg ca homosexualii is oameni sanatosi… Chiar nu gasesc motiv de ce nu s-ar vorbi de relatia lor la universitate … mai ales la medicina, la cursul de afectiuni psihice…

  3. Eram sigur că vor apărea asemenea replici. Cazurile de asasinat din gelozie erau f. numeroase în secolele trecute, dar şi în prezent. Deci homosexualii nu fac excepţie de la regulă, simt ca şi heterosexualii, au aceleaşi manifestări. În plus, cred că te-ai convins că la mijloc au fost sentinemente adevărate, nu doar sex…

  4. Da ba, au fost „sentinemente”.
    Si-o trageau ca javrele pe unde apucau si tu vorbesti de real love.

    Hai ‘te dreaqu!

  5. De ce „pe unde apucau”? Au închiriat un hotel decent, unde au trăit doi ani fideli unul altuia. Un trai frumos şi interesant, presărat uneori cu scene de gelozie…

  6. Zi-ne ceva si ds Ceaikovski, si ds tarfa aia lesbiana pe nume Virginia Woolf.

  7. Păi dacă i-aş trece pe toţi în revistă, mi-ar lua zile întregi. În plus, mulţi ar fi şocaţi să afle că foarte multe genii au fost în realitate homosexuali, şi nu erau deloc interesaţi de sexul opus, aşa cum se preferă să se creadă…

  8. Nu-i trece, mai bine dute si-ti spala chilotii ca pute si pe internet „nocotina” de pe ei. Vezi cem inseamna sa nu mai ai frina cufuritule?

  9. Mircea impotentul dă lecţii de viaţă altora. Du-te, omule, şi-ţi tratează coaiele (vezi dacă ai păcătuit în armată, te-a ajuns blestemul), şi nu te mai băga atâta în discuţii care te depăşesc…

  10. Homosexualitatea este o decizie personala a fiecaruia in parte. Insa nu cred ca trebuie de afisat public acest lucru. Oricum fiecare va da socoteala pentru ceia ce face. Nu este asa domnule Lupusor

  11. Sunt heterosexual si nu mi-i rusine sa recunosc, dar nu strig in gura mare toaa ziua pe net…

  12. Poate ca ma depasesc discutiile astea, dar eu am ce-mi trebuie, tu in afara de nadragii de pe tine ce mai ai, arogantule? La virsta ta n-ai nici un rost si de crezi berbec jigodie?

  13. Pentru Oleg:
    1. Orinetarea sexuală nu poate fi aleasă, cu ea te naşti.
    2. Dacă afişarea orientării sexuale în public nu este interzisă de legislaţie, atunci, implicit, este permisă.

  14. Intreab-o pe mata cei ala barbat sexy, tu nu poti sa stii ce-i acela.
    Apropo, mai nefericitule, nu te gindesti ca fac ai tai atac de cord daca te prind in pat cu „iubitul”?

  15. „1. Orinetarea sexuală nu poate fi aleasă, cu ea te naşti.
    2. Dacă afişarea orientării sexuale în public nu este interzisă de legislaţie, atunci, implicit, este permisă.”

    1. Da, dar tu nu esti nascut, esti fatat, ceia ce e alta mincare de peste.
    2. Da, dar tu fiind nevolnic, te sfiesti sa te afisezi in public, preferind sa ne toci noua creierul in speranta aprobarii. Pai asteapta.

  16. Mircea, nu fugi de întrebare, eşti sau nu sexy?
    Cât priveşte flagrantul, nu toţi oamenii sunt încuiaţi, să leşine imediat la vederea unei partide de sex, ca tine, care nici măcar nu ştii dacă eşti sexy sau nu…

  17. #Da, dar tu fiind nevolnic, te sfiesti sa te afisezi in public, preferind sa ne toci noua creierul in speranta aprobarii. Pai asteapta.#

    Treaba voastră, dacă preferaţi să vă treziţi cu creierii tocaţi, decât să mă aprobaţi. Totuşi, eu am nevoie de aprobare la nivel legislativ, nu de simpatii sporadice…

  18. „1. Orinetarea sexuală nu poate fi aleasă, cu ea te naşti.
    2. Dacă afişarea orientării sexuale în public nu este interzisă de legislaţie, atunci, implicit, este permisă.”

    1.La cati anisori au inceput sa-ti placa baieteii Gheorg… la nastere?
    2.Da de legi morale si de conduita ai auzit gheorg? sau conduita ta sunt instictele tale primare?

  19. Vrei să spui că conduita mea contravine legilor morale? Măi să fie!
    Ţie la ce vârstă au început să-ţi placă fetiţele, de la naştere?

  20. eviti raspunsul Gheorg… incep eu primul… eu pe la 7 ani cred …tu?

  21. Auzi, prostaciune, da voi v-o luati la laba impreuna sau separat?

    Cand va frecati in cur, tu iti imaginezi ca esti Rimbaud si partenerul tau o face pe Verlaine?
    Ce recuzita folositi? „Des lourdes chaînes”, vorba poetului?

    De ce nu-ti spui numele, ca sa te stie toti ca esti homosexual, dar te ascunzi in spatele unui nickname si aperi cauza homosexualilor? De ce nu o faci in mod public?

    Eu sunt Mihai George, daca nu stiai…

  22. Şi eu sunt Gheorghe Lupuşoru, dacă nu ştiai…
    Cât priveşte viaţa ta sexuală, cum îţi bagi pula în pizda lu iubita ta? Îţi suge şi pula înainte de sexul propriu-zis? Tu îi lingi pizda sau ţi-e greaţă?
    Comunică-ne, te rog, toate detaliile, dacă tot eşti atât de dezinvolt şi dezinhibat în ale vieţii sexuale…

  23. Asta ne demonstreaza ca nu esti un adevarat hyde-parkist cum pretinzi.Te-am verificat 😀

  24. Regulamentul n-ai incalcat,dar nu esti un adevarat hyde-parkist.Asa cum tu scrii ce doresti,tot asa au dreptul si celalti oameni,mai ales ca-ti comenteaza „operele” Asta inseamna adevaratul Hyde Park. Ai o educatie comunista.

  25. Stai puţin, băieţaş, că tu nu mi-ai comentat opera, ci ai început să înjuri fără niciun motiv. Cu George Mihai aveam o discuţie mai specială, el referindu-se în treacăt şi la textul meu. Am intenţionat să-i demonstrez că nu e cazul să scoatem în evidenţă detalii ale vieţii sexuale, aşa cum nu ne-ar place să se vorbească de sexualitatea părinţilor, a persoanelor apropiate în ansamblui.
    În cazul tău, nimic din toate acestea. Ai vrut probail să-l impresionezi pe Mircea, care îţi laudă la tot pasul românismul. Eu încă sunt indulgent, aş fi putut elimina 80 la sută din comentarii, dar le-am ales pe ale tale pentru că au fost cele mai injurioase şi mai off-topic…

  26. Exact Alex, totul se permite, inclusiv ştergerea comentariilor tale injurioase. Ferească Dumnezeu de modul în care îmi face tu trafic, mai bine mă dispensez.
    Pe de altă parte, eşti liber să scrii şi tu texte, şi să-mi interzici accesul la ele, chiar dacă neîntemiat…

  27. N-am cum omule,ca mi-ati lichidat contul,adica mi-ati blocat accesul la el. Despre trafic ti-am demonstrat si mai inainte,acolo undecomentez eu,traficul trece peste o mie 🙂 Verifica 🙂

  28. Cred că între timp ai fost deblocat sau, oricum, eşti liber să-ţi creezi altul în loc.
    Traficul nu mă interesează, aş prefera mai degrabă discuţii la subiect, inteligente şi edificatoare în locul pălăvrăgelii sterile şi injuriilor.

  29. N-am mai fost deblocat.La contul meu e bagat alt emai,verifica contul Alex ,ai accesdupa cate stiu 🙂

  30. Mai Gheorg, da prost mai esti si inca homosexual,tu de unde ai esit nefericitule?Sa saruti acolo o femee nu e de fel josnic,din contra e o fericire pentru un barbat,i-ar tu suge pula si primeste la poponeata cit mai poti rabda,ca pina la urma ii da de o echipa de barbati si poate te vor satura odata si pentru todiauna.

  31. Pai nu stim altceva decat sa-i criticam pe altii, lucrurile bune le calcam in picioare. Asta e talentul nostru cel mai mare, ne meritam soarta dar nu ne meritam tara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.