Testamentul lui Grigore Vieru


Poetul nostru Grigore Vieru a murit în noaptea de sâmbăta spre duminica în urma unui accident de circulaţie. Grigore Vieru ar fi împlinit, la 14 februarie, 74 de ani. Am avut o singură dată ocazia de a-l vedea pe marele nostru poet. Îmi amintesc foarte clar. S-a întâmplat în toamna lui 2003 la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. Eram acolo în trecere, dar l-am zărit pe poet şi m-am oprit pentru câteva minute. El era la o masă împreună cu alţi câţiva scriitori şi conversau aprins. Nu am îndrăznit să mă apropii şi acum îmi pare rău. Ce aş fi putut să-i spun? Că am crescut cu poeziile sale, că îl stimez ca om şi scriitor şi că îi doresc sănătate? Poate că ar fi apreciat. Nu voi şti niciodată.

Părea un om plăpând care ducea pe umerii săi o cruce mult prea grea. Un suflet de copil care cântat toată viaţa mama, copiii şi patria. A luptat neîncetat pentru limba română şi Basarabia – acel „copil înfăşat în sârma ghimpată”. Dar a îndurat bătăi şi batjocură. Căci prea numeroşi îi erau duşmanii. Cei care ieri îl acuzau şi calomniau în Moldova Suverană şi alte ziare plătite de comunişti, astăzi îl deplâng. Nu aveţi dreptul să o faceţi, mişeilor! Nu aveţi dreptul să-l plângeţi! Pentru că voi sunteţi cei care l-aţi omorât! Voi şi mercenarii plătiţi de voi care nu ratau nici o ocazie pentru a-l împroşca cu noroi. Aşa a fost întotdeauna: cei proşti şi limitaţi îi vor urî întotdeauna pe cei mai deştepţi ca ei. Iar cei talentaţi care nu se încadrează în patul vostru procustian vor fi decapitaţi, maltrataţi, mutilaţi. Dar totul are un sfârşit, veţi plăti şi voi pentru greşelile voastre.


Iartă-ne Grigore Vieru pentru toată suferinţa pe care a trebuit să o înduri. Şi odihneşte-te în pace.


Testament

Dragi feciori, pe-acest pământ,

Nici eu veşnic nu mai sânt,

Nu sânt veşnic, voi pleca,

Unde voi mă veţi uita,

Şi de unde nimeni

Nu s-a mai întors cândva.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

M-au pandit jivinele,

M-a iubit şi binele.

Eu mă duc, copii cuminţi,

N-am averi sa le-mpărţiţi.

Va las numai visul meu

Care a trudit din greu.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

Între voi, pe-a vieţii scări,

Să nu fie supărări,

Că zilele pe pământ

Aşa de puţine sânt.

Şi nu-i alt noroc mai drag

Decât fratele din prag.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.

Lângă doină şi izvor

Nu-i uşor să-ţi fie dor,

Nu-i uşor să fii curat

Pe pământ înstrăinat.

Va las dorul cel durut

Şi nădejdea de la Prut.

V-am crescut, v-am ridicat,

Mă pot duce,

Mă pot duce împăcat.


7 răspunsuri la “Testamentul lui Grigore Vieru”

  1. frumos .. mai multi ca cel ce a scris aici .. cu simt si gandire romaneasca !

  2. Grigore Vieru este si va fi sufletul Basarabiei. Am avut onoarea sa-l ascult de 3 ori la manifestatiile care au avut loc in Piata Marii Adunari Nationale.Ultima data l-am auzit vorbind;Sa sacrificam Transnistria in favoarea unirii Basarabiei cu Patria Mama Romania, Credeti-ma, aceasta a fost in 2004.Dee Domnul sa se implineasca cuvintele marelui poet GRIGORII VIERU.

  3. „Opera completa a poetului Grigore Vieru va fi editata
    Intreaga opera a regretatului poet Grigore Vieru, inclusiv acele lucrari care nu au fost publicate pe cind poetul era in viata, urmeaza sa fie editata. Aceasta, precum si alte prevederi, vor face parte din planul de actiuni pentru comemorarea lui Grigore Vieru, care urmeaza sa fie aprobat printr-o hotarire de Guvern. Premierul Zinaida Greceanii a cerut, miercuri, in cadrul sedintei Executivului, ca in termen de o saptamina sa fie prezentata componenta grupului de lucru care va elabora planul de actiuni respectiv. Grupul de lucru va fi condus de vicepremierul Victor Stepaniuc si va include, in mod obligatoriu, reprezentanti ai Academiei de Stiinte a Moldovei si Ministerului Culturii si Turismului.”

    >>>sursa<<<

    Ciudate evenimente, dar îmi este înteresant: oare acest m tîmpit stepaniuc, nu v-a preface lucrarea lui Gr. Vieru după cum a prefăcut istoia?

  4. De ce au fost lichidati Cezar Ivanescu, Vieru si alti romani?

    http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/01/de-ce-fost-lichidat-cezar-ivnescu.html

    Cezar Ivănescu:
    „După fiecare revoluţie românească
    se atacă valorile şi cel mai atacat
    după decembrie ’89 a fost Eminescu“ (1993)

    Doina lui M. Eminescu, imnul nostru al tuturor romanilor.

    C. Ivanescu: „Eu o cântasem înainte de ’89, inclusiv în 1983, la Casa Scânteii, în cenaclul meu, la o sută de ani de când fusese citită de poet aici, la CASA POGOR, unde ne aflăm acum. Am recitat-o, am cântat-o şi am răspândit-o la toţi cenacliştii mei, să o înveţe pe de rost –, pentru că este imnul nostru românesc. Emisiunea la care mă refer a fost difuzată însă după miezul nopţii,ca şi cum ar fi fost o emisiune porno. Deci, şi la ora actuală, o asemenea emisiune este considerată periculoasă. Atacurile se fac la valorile fundamentale. “

  5. Despre ROMANII OMORATI!

    Scriitorul Cezar ivanescu a murit dupa ce a suportat o interventie minora in Bacau (de hemoroizi) dupa ce a fost tinut 2 zile fara a i se face minime investigatii.

    Nici Colegiul Medicilor Bacau si nici politia din Bacau nu au finalizat inca ancheta. Raportul INMedicina Legala Mina Minovici din Bucuresti nu a ajuns nici la familie nici la Politie! Acest caz este de o gravitate maxima mai ales ca Cezar Ivanescu a facut o serie de inregistrari audio in care declara ca se va incerca lichidarea sa. Acest lucru s-a produs. Raed Arafat a declarat unui ziarist in aprilie anul trecut ca va face o ancheta intrucat in aceasta moarte suspecta a fost implicat si serviciul SMURD. Nu a declansat-o nici acum. Consecintele au fost ca la doua saptamani de la decesul scriitorului in acelasi spital si la acelasi medic a mai murit un pacient cu zile.

    Medicul Dahnovici este basarabean si se pare ca este folosit in cazuri de morti suspecte la Bacau fiind si centrul SRI pe Moldova, chiar la 2 minute de SJU Bacau. Tot in vara la SJU Bacau a murit pe masa de operatie un sportiv de perfomanta (karatist, medaliat european) care era implicat in lupta antidrog (fiind politist). Acolo este o fabrica a mortii cu acordul tacit al autoritatilor. Accesati:

    http://loredanapopovici.blogspot.com/2008/08/spitalul-mortii-la-bacau_20.html http://www.youtube.com/watch?v=mUm_oL57QNU

    De asemenea Raed Arafat a fost implicat si in cazul Ivanescu si in cazul Vieru! Care este legatura?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.