O mare Lege se răspîndeşte în lume,
Cel care o primeşte e plin de înţelepciune.
Şi în Moldova sunt oameni cu inima bună,
Despre Falun Dafa Adevărul să-l spună:
Maestrul Li Honghzi la 13 mai 1992,
A început a preda Legea pentru a ne salva pe noi.
Cîţiva ani în China lecţii a predat,
O sută milioane de persoane l-au urmat.
Văzînd în Dumnealui acea salvare,
Care o căutau cu disperare,
De mii de ani suportînd doar nevoi,
În această Lume plină de noroi.
Dar răul dintr-o parte nu sta liniştit,
A început a da tîrcoale în mintea otrăvită,
A celor ce Partidul Comunist Chinez idealizau,
Cultura tradiţională a Chinei defăimau.
Calomniile şi-au găsit locu-în capul mesei,
Precum că practicanţii nu pot să urmeze,
Principiile Universului distins,
Ci doar cele ale Partidului Comunist.
Primăvara este perioada învierii,
Pentru PCC a fost începutul pieirii,
La ordinul lui Jiang Zemin particular,
Au început persecuţiile în zadar.
La 20 iulie o 1999,
Tot răul a coborît din nouri,
Asupra Chinei cu scopuri de măcel,
Să nu permită practicanţilor de a urca la cer.
De unde de mii de ani în Trei Sfere au coborît,
La predarea Legii să se afle pe Pămînt.
Să cultive Legea, Maestrul să ajute,
Fiinţele conştiente să le trezească, să nu uite,
Pentru ce aici ei sa-u născut?
Pentru ce Maestru-i pe Pămînt?
De ce toată lumea a devenit rea?
Iar viaţa este din ce în ce mai grea.
Venit-au să studieze Falun Dafa cu profunzime,
Şi să acuze împreună a cea mare cruzime,
Cu care Partidul Comunist Chinez omoară practicanţii,
Pentru credinţa fermă în Adevăr, în Bunătate, Toleranţă.
Nouă ani de persecuţii i-au făcut pe toţi să înţeleagă,
Că practicanţii de viaţă şi de moarte nu se leagă.
A practicanţilor e cea mai mare bogăţie,
Să se întoarcă în a sa împărăţie,
Jurămîntul din trecut să-l îndeplinească,
Fiinţele Lumii sale să le ocrotească.
Salvînd oamenii, cu gînduri drepte,
Să nu facem Maestrul să ne tot aştepte.
Ataşamentele să ne devină străine,
Să ne regăsim într-un sfîrşit pe Sine,
Să preţuim acel izvor de înţelepciune,
Care Maestrul ni-l predă cu Compasiune.
Rectificarea Universului se apropie de sfîrşit,
Energia Maestrului o să coboare pe Pămînt,
Datoria sacră o avem,
Toţi oamenii predestinaţi să-i salvăm.
Să-i ajutăm să afle Adevărul,
Că Falun Dafa nu luptă cu răul,
Ci le acordă la toţi aceiaşi posibilitate,
De a-şi alege viitorul spre prosperitate.
Fără amprenta partidului comunist pe faţă,
Ce-i lipseşte de orice speranţă,
De a fi salvaţi în acea zi,
Cînd Rectificarea Spaţiului Uman va veni.
Multe rele practicanţii chinezi au tot îndurat,
Sute de mii au fost şi continuă să fie torturaţi,
Ca în optzeci de ţări Legea să se răspîndească,
Despre Falun Dafa întreaga lume să vorbească.
În Moldova suntem noi acei fericiţi,
De la niveluri diferite veniţi,
Doar cu a Învăţătorului ajutor,
Republicii Moldova sa-i creăm un viitor.
Acum urmează mult ca să muncim,
Locurile slabe să le întărim,
Să nu lăsăm ca răul să găsească,
Motive pentru care să ne pedepsească.
Să ne represeze corpul, conştiinţa,
Să facă să ne pierdem dorinţa,
De a înainta în cultivare,
Şi de a nu crede în iluminare.
Ne este greu să ne ridicăm,
Doar cînd dorinţele, ataşamentele nu abandonăm,
Dar Maestrul ne tot spune cert,
Cu un sac plin nu vom urca la cer.
Dacă la alţii mai întîi de toate vom gîndi,
Toate interferenţele le vom depăşi,
Maestrul mai puţine pentru noi va îndura,
Persecuţiile nu vor mai putea continua.
Măreţia Legii va cuprinde Spaţiul uman,
Tot ceia ce păreau poveşti se vor întîmpla.
Practicanţii cu Maestrul la cer vor urca,
Cadavrele pe străzi se vor înşira.
Doar pentru faptul că la momentul potrivit,
Nu au crezut practicanţii ce le-au povestit,
Cu piciorul au dat în Adevăr, în Bunătate,
Nu le-a atins inima a comuniştilor chinezi păcate.
În acest spaţiu le-a părut veşnică viaţa,
Suferinţele practicanţilor nu le-a topit gheaţa,
Ce o purtau în inima sa omenească,
Şi care nu le-a permis la timp să se trezească,
Să facă o alegere potrivită,
Comuniştii chinezi să nu poată să-i mintă,
Să creadă doar în a lor calomnii,
Şi să-şi distrugă soarta pe vecii.
Practicanţi ai perioadei date !
Cu Compasiune să trecem prin toate,
Iar ca în Universul nou, să fim pomeniţi doar de bine,
Acum urmează să nu lăsăm pe nimeni,
Să nu cunoască crimele comuniste,
Şi să rămînă în a iadului liste.
În timpul rămas, să mergem împreună,
Să spunem tuturor „Falun Dafa e bună”.
Tot ceea ce-am expus, este a mea înţelegere,
Din Lege şi din a Maestrului prelegeri.
În continuare urmează încă mult să studiez,
Nemărginita profunzime a Marelui Univers.
- Tatiana Chiriac, practicantă Falun Dafa din perioada rectificării FA
7 răspunsuri la “Adevărul despre Falun Dafa”
cito za huinea entakaia?
Falun Dafa sau Falun Gong care este o şcoală antică de qigong (set de exerciţii chinezeşti), făcută publică pentru prima dată în China la 13 mai 1992, care are adînci rădăcini în cultura tradiţională chineză, avînd la bază trei principii ADEVĂR, BUNĂTATE şi TOLERANŢĂ. La moment este practicată în 80 de ţări ale lumii, inclusiv şi în R.Moldova, de către 100 milioane discipoli, însă din luna iulie 1999, speriindu-se de popularitatea imensă a şcolii şi anume din motivul, că doar în 7 ani de zile numărul discipolilor (100 mln.) depăşea numărul membrilor partidului comunist chinez (50 mln.), conducerea Chinei a scos şcoala în afara legii, etichetînd discipolii Dafa ca duşmani de clasă şi desfăşurînd împotriva lor groaznice persecuţii, manifestate prin arestări arbitrare, torturi şi omoruri, recoltarea ilegală de organe pe viu. Persecuţii ce durează pînă în prezent, doar pentru ca ultimii să se dezică de credinţa şi convingerea sa sacră, să calomnieze Falun Dafa şi Maestrul şcolii. Aceste fapte ilegale, amorale şi oribile într-o societate modernă, sunt recunoscute, menţionate şi condamnate în rapoartele sale de către ONU, Parlamentul European şi toate Organizaţiile de Drepturile Omului din lume.
Mai multe informatii la http://www.falundafa.org http://www.apel.falundafaromania.net
Este foarte frumos!!! Iar ce se spune in poezie este adevarat.Este groaznic ce se intimpla in China cu practicantii Falun Dafa, ca sunt represati si le sunt recoltate organele pe viu. Aceste incalcari trebuie sa inceteze imediat si sa fie trasi la raspundere cei din PCC, se poate face prin semnarea petitiei: http://www.apel.falundafaromania.net
Poezia reprezinta o atitudine cinstita si progresiva fata de societate si convingerile personale, este un indemn catre Toleranta, o aparare a oamenilor nevinovati, care-s represati pe nederpt in China, o cultivare interna valoroasa catre niveluri cu adevarat inalte. Consider ca in prezent, in societatea noastra moralitatea este corupta, multi oameni au inimi „de piatra” si dorinte meschine – ceea ce la sigur e in sine un lucru distructiv. Doar cultivarea adevarata si numai popularizarea Adevarului va salva omenirea, caci istoria arata ca moralitatea intotdeuna a si salvat-o, insa comunismul este la sigur in drumul sau final spre pierire, caci putine tari au mai ramas sa-l sustina. Cit despre mine insumi: Falun Dafa este o oaza spirituala, o raza de lumina si o Cale Mareata, care trebuie respectata!
inca o religie tampita
Pentru Octav – Falun Dafa sunt exercitii chinezesti si trei principii inalte ca Adevarul, Bunatatea si Toleranta si nu religie, care de fapt nu este impusa nimanui.Chiar si daca 100 mln. de oamenii sunt omoriti si torturati doar pentru credinta si convingerile lor si pentru faptul ca gindesc altfel decit Partidul Comunist Chinez, cred ca trebuie luata o atitudine, macar ca poate nu impartesiti convingerile lor. Eu personal stiu si cred ca in fiecare inima umana inca mai este loc pentru cit de putina Bunatate, care n-o sa va permita sa va mai exprimati asa. Sper ca ati expus o parere pripita, care o puteti schimba luind cunostinta cu petitia internationala si semnind-o. Alegeti-va viitorul corect. Cu mult respect fata de dumneavoastra.
Atitudinea oamenilor fata de Falun Dafa conteaza, am in vedere ca in cazul cind condamni persecutiile ilegale faci un bine, iar daca le sustii comiti o incalcare morala, un lucru contrar propriei constiinte,- eu am pornit de la aceasta: a nu condamna ceea ce merita compasiune si omenie. Imi pare rau ca se aduc invinuiri pe nedrept, nu e o religie, caci astazi holokostul e privit oribil, dar comunismul cum e privit in lume??