in aceasta dimineata am fostde citeva ori la CEC, incepind cu ora 8. Nici la 12 n-am putut sa obtin decizia de ieri ca sa o putem contesta. De la ziaristi si martori de la sedinta am aflat ca temei de interzicere a fost un demers al politiei care a anuntat CEC-ul ca eu, Olge Brega l-am fluierat pe presedintele Voronin pe 7 iulie (in timpul unei manifestatii de protest autorizate). Consider ca acesta nu e un temei juridic legal de a interzice unei organizatii apoliticie, inregistrate la MJ sa monitorizeze alegerile , cu atit mai mult unui grup de inca 13 persoane/observatori dintre care unele nu sint nici membri Hyde Park. E incalcare flagranta a drepturilor omului!
Am pregatit toate actele ca sa contestam in instanta aceste abuzuri dar am descoperit ca nici astazi, nici in ziua alegerilor Curtea de apel nu are program, ceea ce, ne spun juristii de le LADOM, este o incalcare de lege!. Deci dupa ce am fost aminati atita timp cu acreditarile incit n-am reusit sa instruim bine observatorii si sa-i organizam, dupa ce ne-a fost anulat si acest drept, iar decizia nu o putem avea chiar dupa 24 de ore, noi nu avem nici dreptul sa o contestam in timp util, asadar sintem condamnati sa observam alegerile din afara sectiilor de votare!
Aveti aici o declaratie a ONG Hyde Park legat de abuzul Comisiei Electorale Centrale.
N-am aflat despre acest abuz decit din presa – de aici. Daca CEC limiteaza pentru cei 14 hydeparkisti dreptul de a observa legal scrutinul, deja ne putem indoi de corectitudinea alegerilor.
3 răspunsuri la “CEC a anulat acreditarile pentru Hyde Park?!!!”
Pro TV a inceput sa difuzeze publicitate electorala. Pe 8 iulie la stiri a prezentat pe scurt si in mod egal pe toti candidatii.
La Moldova 1 pe 7 iulie a fost difuzat un spot care incurajeaza participarea la vot si explica procedura de votare. Dar interpretul cetateanului care voteaza are un tic de buza si stirneste involuntar antipatie. Iar cind aplica stapila in buletinul de vot o pune la mijlocul buletinului unde, se stie, e numele candidatului comunist, chiar daca nu se vad siglele si numele celor din buletin aceasta conincidenta poate fi catalogata ca manipulare, deoarece spotul are scopul de a invata cetatenii sa „voteze corect”.
Sunt reprezentantul ONG „Adjuta-Civis” astazi ni s-a refuzat sa participam ca observatori la alegerile locale! Vin cu propunerea ca mine sa actionam impreuna contra acrstei nemernicii!
Sper sa vedeti in curind acest mesaj si sa ne sustineti nr meu mobil vi-l transmit prin e-mail! Cu stima Andrei Luchian
Cititi aici http://www.curaj.net/forum/viewtopic.php?p=497 ce s-a intimplat pe 7 iulie (de Sinziene pe vechi) in fata Presedintiei si Parlamentului. S-ar putea ca aceste persecutii sa fie rezultat al acelei fluieraturi la adresa lui Voronin, ca doar nu considera actiune cu caracter politic participarea la mitingurile deportatilor din 13 iunie si 6 iulie, sau la pichetarea ambasadei ruse pe 28 iunie, la implinirea a 65 de ani de ocupatie?