Cerem organelor de poliţie să înceteze practicile de stopare ilegală a întrunirilor


Declaraţie comună cu privire la condamnarea acţiunilor
colaboratorilor Ministerul Afacerilor Interne din 29.01.2009

Pe data de 29 ianuarie 2009 Anatol Mătăsaru a protestat în faţa Procuraturii Generale. După o scurtă perioadă de timp el a fost reţinut de poliţie. Ţinînd cont de evoluţia evenimentelor din cadrul protestului, constatăm că acţiunile poliţiei nu-şi găsesc justificare în prevederile legale şi contravin principiilor internaţionale cu privire la asigurarea libertăţii întrunirilor. Considerăm că acţiunile poliţiei vis-a-vis de protestul lui A.Mătăsaru sînt contrare legii.

Cerem organelor de poliţie să înceteze practicile de stopare ilegală a întrunirilor care se desfăşoară în condiţiile legii.

De asemenea, solicităm organelor abilitate din Republica Moldova să cerceteze cazul expus şi să sancţioneze persoanele care se fac vinovate de încălcarea legii.

În dimineaţa zilei de 29.01.2009, Dl. Anatol Mătăsaru a desfăşurat un protest solitar în faţa sediului Procuraturii generale de pe strada Mitropolit Bănulescu-Bodoni. Acţiunea s-a desfăşurat pe trotuarul din faţa clădirii Procuraturii Generale. Protestul a început la ora 09:51. A.Mătăsaru a utilizat mijloace grafice şi sonore satirice şi hiperbolizante la adresa organelor de poliţie şi a procuraturii. Protestatarul era îmbrăcat într-un costum de purcel în stilul celor din jurul pomului de Crăciun. Pe spate avea scris „Az e zîua me di PROFESIONAL COVIIIIIŢ!” şi „PORCUROR”, iar pe mînă şi pe bot avea desenate secera şi ciocanul. Cu ajutorul unei portavoce şi a unui CD-player, A.Mătăsaru reproducea o înregistrare a guiţatului de porc.

Pe copacii din faţa procuraturii au fost atîrnate mai multe foi unele cu caricaturi altele conţinînd următoarele inscripţii: „Procurorii dosesc abuzurile poliţiştilor”, „R.Moldova STAT POLIŢIENESC”, „Товарищи чекисты вы опять за старое!?”, „NU teroarei poliţieneşti” „NU dosare fabricate”, „Azi e ziua mea de PROFESIONAL”, „STOP fabricării dosarelor”.

Protestul a fost intrerupt de reprezentanţii organelor de poliţie după mai puţin de 15 minute. La 10:06, de protestatar s-au apropiat doi colaboratori de poliţie în uniforme, unul din ei purtînd un automat Kalaşnikov pe umăr. Unul din colaboratori s-a prezentat şi i-a spus lui A. Mătăsaru să-i urmeze invocînd faptul că protestatarul nu a respectat condiţiile prevăzute în declaraţia prealabilă (declaraţia prealabilă). A.Mătăsaru a prezentat declaraţia prealabilă şi a refuzat să-i urmeze pe poliţişti. În continuare, în decurs de circa 10 minute, 4 poliţişti (primii 2 ajutaţi de alţi 2), l-au tîrît cu forţa pe A.Mătăsaru pînă la maşina (seria MAI 1237) în care au încercat să-l bage contrar voinţei acestuia. Cîteva minute mai tîrziu la locul protestului a sosit o autospeciala (MAI 1217) în care A.Mătăsaru a fost băgat cu concursul tuturor poliţiştilor în uniformă prezenţi, şi dus în direcţia CPS Rîşcani (puteţi vedea filmul protestului şi al reţinerii)

Libertatea întrunirilor este consfinţită în Articolul 11 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.

Libertatea întrunirilor paşnice este stipulată în articolul 40 al Constituţiei Republicii Moldova.
Legea Nr. 26 privind întrunirile este legea specială care reglementează libertatea întrunirilor pe teritoriul Republicii Moldova. În baza articolului 5 (1) al legii, întrunirile se pot desfăşura în orice loc deschis publicului în afara clădirilor sau în afara altor spaţii închise accesului liber. Articolul 12 (5) al aceleiaşi legi prevede că Nu este obligatoriu de a notifica autoritatea administraţiei publice locale prin declaraţie prealabilă în cazul întrunirilor cu un număr redus de participanţi. În sensul legii, în baza articolului 3 întrunire cu un număr redus de participanţi este întrunirea la care iau parte cel mult 50 de persoane. Aceeaşi lege prevede în articolul 9 (1) că În timpul desfăşurării întrunirilor pot fi utilizate orice mijloace grafice sau sonore de exprimare a unor idei sau atitudini, echipament special de amplificare a sunetului şi alte obiecte specifice întrunirilor. În baza articolului 22 (1) pot fi sistate doar întrunirile în timpul cărora unii participanţi încalcă ordinea publică sau prevederile art.8. Conform articolului 8 Sînt interzise întrunirile prin care se urmăreşte: a) îndemnarea la război de agresiune, la ură naţională, rasială, etnică sau religioasă; b) incitarea la discriminare sau violenţă publică; c) subminarea securităţii naţionale sau a integrităţii teritoriale a ţării, săvîrşirea infracţiunilor, încălcarea ordinii publice sau organizarea tulburărilor în masă, încălcarea moralităţii publice, a drepturilor şi a libertăţilor altor persoane ori punerea în pericol a vieţii sau a sănătăţii acestora.

În temeiul articolului 21 alineat 2 sistarea întrunirii poate avea loc doar: „Dacă în timpul desfăşurării întrunirii au loc acţiuni prin care se încalcă grav prevederile articolului 8, reprezentantul autorităţii administraţiei publice locale va cere organizatorului sistarea imediată a întrunirii. Aceasta este o măsură excepţională, ce poate fi folosită doar dacă alte măsuri nu sînt suficiente pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod legal.” Aceasta măsură excepţională, aplicată în privinţa protestatarului a fost folosită contrar prevederilor legale deoarece:

a) nu a fost solicitarea reprezentantului administraţiei publice locale, şi

b) a fost folosită contrar altor măsuri care ar fi fost suficiente pentru asigurarea desfăşurării întrunirii în mod legal, deoarece Procurorul şef al secţiei securitate internă a solicitat protestatarului prezentarea unor cereri scrise la biroul de audienţă, fapt care i-a fost interzis de către colaboratorii de poliţie.

În temeiul articolului 22 al Legii nr.26 “În cazul în care, după cererea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, participanţii la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, poliţia va avertiza participanţii asupra posibilităţii aplicării mijloacelor speciale şi a dispersării forţate a întrunirii, acordînd un termen rezonabil conformării acestei cereri, după care va repeta cererea de dispersare a participanţilor. În cazul în care, după cererea repetată de dispersare, participanţii la întrunire nu părăsesc locul întrunirii, la solicitarea reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, poliţia va întreprinde măsurile legale pentru dispersarea întrunirii”.

Această prevedere legală a fost neglijată completamente de către colaboratorii de poliţie care, în lipsa cererii reprezentantului autorităţii administraţiei publice locale, au iniţiat dispersarea întrunirii prin aplicarea forţei fizice, fără avertismente în acest sens.

  • Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO)
  • Asociaţia Hyde Park (ACI HP)
  • Asociaţia Presei Independente (API)
  • Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria
  • Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT)
  • Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM)
  • Asociaţia Promo-LEX

Date de contact tel: (373 22) 212 816, 212 819; credo@credo.md, ostaf@credo.md

Referinţe:

, ,

6 răspunsuri la “Cerem organelor de poliţie să înceteze practicile de stopare ilegală a întrunirilor”

  1. [29 ianuarie 2009] Hyde Park condamnă acţiunile angajaţilor M.A.I. din 29.01.2009

    ACI Hyde Park condamnă acţiunile colaboratorilor Ministerului Afacerilor Interne din 29 ianuarie 2009, care au sistat violent desfăşurarea unei acţiuni publice, organizată de Anatol Mătăsaru. Era o acţiune paşnică şi absolut legală, prin urmare poliţiştii nu trebuia să intervină pentru sistarea acesteia.

    Protestatarul a fost hărţuit cu scopul de a nu-i permite desfăşurarea întrunirii, fiind ţinut ilegal timp de 6 ore la CPs Rîşcani sub pretextul săvârşirii unei contravenţii administrative. Ulterior a fost eliberat prin decizia instanţei de judecată care a decis amânarea procesului de judecată pentru o altă zi.

    Considerăm că acţiunile colaboratorilor de poliţie au fost ilegale şi au urmărit intimidarea cetăţenilor pentru a-i determina pe viitor să nu-şi mai exercite dreptul la libera exprimare şi libera întrunire.

    Deoarece colaboratorii de poliţie nu s-au legitimat şi nu au invocat un temei legal pentru sistarea întrunirii, acţiunile acestora intră sub incidenţa Codului Penal (art.184 – „violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului (…) săvârşite de o persoană cu funcţie de răspundere„).

    Prin intermediul acestei declaraţiei, Asociaţia Hyde Park solicită investigarea incidentelor şi sancţionarea persoanelor vinovate de comiterea abuzurilor sus-menţionate.

    29 ianuarie 2009

  2. Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte îngrijorată de „cazul Mătăsaru”

    Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte — „Coaliţia 2009”, ca urmare a monitorizării activităţii organelor statului în perioada preelectorală, este profund îngrijorată de limitarea nejustificată a drepturilor şi libertăţilor politice ale cetăţenilor de către organele de poliţie şi îndeamnă repetat organele de poliţie la respectul legii.

    La 29 ianuarie 2009, observatorii au constatat continuarea practicilor abuzive de curmare violentă de către organele de poliţie a unei pichetări paşnice. Anatol Mătăsaru, exercitând în mod paşnic o acţiune de protest în faţa Procuraturii Generale, a fost în mod public agresat de către colaboratori înarmaţi ai poliţiei, fiind luat cu forţa în custodia poliţiei, ca mai apoi să fie dus în faţa instanţei, care a amânat examinarea procesului de judecată.

    Acţiunile disproporţionate ale colaboratorilor de poliţie desfăşurate în mod public au drept consecinţă intimidarea cetăţenilor şi determinarea acestora să renunţe la exercitarea drepturilor şi libertăţilor politice, în mod special a libertăţii de exprimare şi întrunire. Astfel, acţiunile ilegale ale poliţiştilor, care pot avea incidenţă penală, ştirbeşte din imaginea instituţiei pe care aceştia o reprezintă, exprimă lipsă de respect faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie. Admiterea frecventă a abuzurilor din partea organelor de poliţie este incompatibilă cu principiile şi normele unui stat democratic.

    Acest caz ne demonstrează lipsa unor cunoştinţe temeinice a normelor constituţionale şi a legislaţiei cu privire la întruniri din partea unor colaboratori de poliţie, care în pofida multiplelor chemări la respectul legii de către societatea civilă continuă practica vicioasă de îngrădire a libertăţilor de exprimare şi manifestare.

    Coaliţia reaminteşte autorităţilor că alegerile libere şi corecte nu înseamnă doar asigurarea procedurilor de vot, ci şi un ansamblu de drepturi conexe, inclusiv libertatea întrunirilor, libertatea de exprimare, nediscriminarea, libertatea de asociere, dreptul de a alege şi de a fi ales, care, fiind realizate în ansamblu, asigură sufragii libere şi corecte. Prin urmare, Coaliţia 2009 reiterează recomandările sale referitoare la necesitatea asigurării respectării drepturilor şi libertăţilor politice ale cetăţenilor din Republica Moldova şi îşi exprimă regretul faţă de continuarea practicilor abuzive de limitare a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor de către organele de poliţie.

  3. Declaraţia Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova

    Poliţiştii trebuiau să îl apere, nu să îl atace pe Mătăsaru

    La 29 ianuarie cetăţeanu Anatol Mătăsaru a ales o formă teatralizată de ptotest în faţa Procuraturii Generale. În scurt timp, un grup de persoane îmbrăcate în uniformă poliţienească, purtând arme de foc, s-au apropiat de protestatar şi i-au cerut să se legitimeze. Deşi protestatarul i-a prezentat actele, «poliţiştii», prin violenţă l-au îmbrâncit, l-au târât pe carosabilul străzii Bănulescu Bodoni, i-au deteriorat costumaţia, împiedicând circulaţia, creând situaţii de accident şi punând în pericol viaţa şi sănătatea lui şi a altor persoane, după care l-au urcat într-un autovehicol.

    Referindu-ne la aspectul legal evidenţiem că Anatol Mătăsaru utilizând dreptul la libertatea de opinie şi exprimare a manifestat în faţa sediului Procuraturii Generale. Astfel, în acest caz i-au fost încălcate două drepturi:

    dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare care este recunoscut şi garantat de către art. 19 DUDO art. 10 CEDO şi art. 32 Constituţia Republicii Moldova;

    şi dreptul la libertate întrunirilor care este reglementat de art. 20 DUDO, art.11. CEDO, art. 40 Constituţia RM şi Legea nr. 26 din 22.02.2008 privind întrunirile.

    Reiterăm cu această ocazie că în conformitate cu jurisprudenţa CtEDO, autorităţile Statului, nu numai că nu aveau dreptul să intervină, ci dimpotrivă, erau obligate să întreprindă măsuri pentru ca nimeni să nu împiedice buna desfăşurare a manifestaţiei. Mai mult decât atât, atâta timp cât participanţii la manifestaţie (în cazul dat este dat este vorba de o singură persoană) nu încalcă drepturile şi libertăţile altor persoane, nu încalcă ordinea publică etc., nici statul şi nici alte persoane nu au dreptul să intervină în scenariu acţiunii fără acordul organizatorului.

    Deci, în cazul dat Mătăsaru acţiona legal iar, organele de drept ale statului aveau obligaţia de a-i asigura buna realizare a drepturilor în cauză. Însă, prin acţiunile sale poliţiştii au ştirbit imaginea organului de poliţie şi au încălcat legislaţia cu privire la libertatea opinie, exprimare şi întrunire. Acţiunile reprezentanţilor statului în cazul acesta în opinia noastră sunt ilegale, abuzive, străine unei societăţi democratice şi incompatibile cu principiile unui stat de drept.

    1. De a identifica şi trage la răspundere funcţionarii ce se fac vinovaţi de violarea drepturilor şi libertăţilor lui A Mătăsaru.
    2. De a se abţine pentru viitor de la acţiuni ce constituie violare a drepturilor omului.

  4. Eu obosesc tot citind …violarea …tatata
    Judecata e publică ?
    La judecată fuga marş şi faceţi scandal, n-o să vină Helsinky să facă ordine, degeaba vă plângeţi, o să zică daa am luat la cunoştinţă transmitem regretele noastre impreună cu şi mai multe legi ca să vadă ăia ce trebuiau să facă, ăştia o să zică şi ei un daaa sigur, am inţeles (aha)
    faceţi şi voi un gest.

  5. pe 31.01.2009 la ora 9.00,in Judecatoria sct.Rascani,va fi judecarea cazului dat„matasaru„.
    cine nu-i indeferent situatia in tara,sa vina sa ma sustina!
    cu deosebit respect,A.Matasaru

  6. AMNESTY INTERNATIONAL
    PRESS RELEASE

    30 January 2009

    Moldova: Authorities harass peaceful protestor

    The Moldovan authorities continue to obstruct and harass peaceful protests despite a new law on assembly, Amnesty International said today in response to the detention of a peaceful protestor in the capital Chisinau.

    „By harassing peaceful protestors, the authorities violate their obligations to uphold the rights to freedom of assembly, association and expression,” said Nicola Duckworth, Director of the Europe and Central Asia Regional Programme.

    On the morning of 29 January 2009, Prosecutor Day in Moldova, Anatol Matasaru was detained outside the offices of the Prosecutor General in Chisinau, as he held a one-man protest dressed in a pig suit and using audio equipment to play the sound of a pig squealing. He was protesting about allegedly being ill-treated by police officers in 2006 and the failure by the prosecutors’ office to open an investigation following his complaint about the incident. Additionally, he was complaining about two criminal investigations against him which he claims were based on fabricated evidence.

    Anatol Matasaru had a sign on his back which read: „Today is my professional day”. Also as part of the protest, he displayed images showing pigs in different contexts, with text underneath, which he hung between two trees. The text read: „The prosecutors hide the abuses of the police”, „Moldova – a state controlled by police”, „No to police terror”, „No to fabricated files”, and „Stop fabricating the charges”.

    Anatol Matasaru was detained for approximately five hours and charged with not properly informing the mayor, failure to abide by the orders of the police, resisting arrest, and insulting the police and the prosecutors. He alleges that he was punched by a police officer while in detention.

    Anatol Matasaru had been previously arrested on 18 December 2008 as he was preparing a similar protest, using a piglet and donkey. The piglet was dressed as a prosecutor and the donkey as a police officer. Anatol Matasaru was charged with similar offences and on 22 December 2008 he was found guilty and fined 200 lei (Ј13). He appealed the sentence which is still pending before the Chisinau Court of Appeal.

    Background
    On 22 February 2008 the Moldovan parliament passed a new law on assembly, which came into force on 22 April and marked a significant step towards greater freedom of expression in Moldova. Organizers of public events have to inform local authorities of the event, but are no longer required to seek permission, and assemblies of less than 50 individuals can meet spontaneously without notification. The law also stipulates that assemblies can only be prohibited by a court.

    Despite these provisions, police and local authorities continue to restrict freedoms of assembly, association and expression. Since the new law came into force, the police have obstructed more than 30 peaceful protests. More recently, Amnesty International has observed that such interferences have included detaining protestors ahead of their demonstrations.

    The rights to freedom of assembly, association and expression are guaranteed by various international human rights standards to which Moldova is a state party, including the International Covenant on Civil and Political Rights and the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms. Furthermore, it is well established in international law that officials should tolerate more, rather than less, criticism than private individuals. The European Court of Human Rights has repeatedly emphasized that the right to freedom of expression applies not only to information or ideas that are favourably received or regarded as inoffensive or as a matter of indifference, but also to those that offend, shock or disturb.

    END/

    Public Document
    ****************************************

    For more information please call Amnesty International’s press office in London, UK, on +44 20 7413 5871 or email: carina.trimingham@amnesty.org

    International Secretariat, Amnesty International, 1 Easton St., London WC1X 0DW, UK http://www.amnesty.org

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.