Mâine la Haga se va pronunţa sentinţa privitor la delimitarea platoului continental între România şi Ucraina (în special Insula Şerpilor)…
Mâine la Haga se va pronunţa sentinţa privitor la delimitarea platoului continental între România şi Ucraina (în special Insula Şerpilor)…
9 răspunsuri la “Mâine se scrie istoria!”
Interesant, daca România obţine câştig de cauză pe acest dosar, ar putea cere de la Ucraina şi teritoriile (Nordul Bucovinei şi Sudul Basarabiei) răpite de URSS în 1940??
Eu cred că DA. Mai ales pentru că argumentarea juridică s-a făcut pe baza dreptului legitim de apartenenţă.
E vorba de delimitarea platoului continental al insulei serpilor, nu de modificare a granitelor.
Consider, o decizie greşită la Haga în favoarea Ukrainei, va însemna o lovitură sub centură şi va avea un impact negativ de proporţii pentru România şi Basarabia, egală cu dezastru, care va declanşa alte procese negative în lanţ. În acest caz asta va ridica foarte multe întrebări cu privire la maturitate politică, securitate şi stabilitate în aceasta zonă.
Să sperăm că nu se va întâmpla una ca asta.
Da, Mircea, ţinta – cine va avea drept, prioritate să stapânească, să gestioneze tot ce se află în jurul acestei însule la distanţa de 200 mile(?!). Şi în primul rând mă refer la ţiţei, gaze.
Concluzia vă aparţine (am mai discutat şi cu altă ocazie).
http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/02/26-decembrie-1989-revolutia-romana.html
Personne n’a prevu, nous dit-on, les événements bouleversants que nous vivons aujourd’hui en Europe. J’ai, cependant, sous les yeux un ouvrage paru en 1983 et qui a été écrit en 1981. Que nous annonce-t-il? En Pologne, le retour de Solidarité et de Walesa aux affaires et la formation d’un gouvernement de coalition soutenu par l’Eglise. Une dissolution progressive du pacte de Varsovie destinée à amener la dissolution concomitante de l’Otan. La democratisation de la Tchecoslovaquie avec un possi-ble retour de Dubcek.
DRAGII MEI , PE PARCURSUL ISTORIEI ROMANIA a CEDAT UNELE TERITORII FARA MACAR NISTE „PROCESE VERBALE” MAI CA LUMEA DIN CARE SA REZULTE CA LE-A CEDAT FIIND CONSTRANSA , DAR CA AU FOST SI VOR RAMANE TERITORII ROMANESTI …. ACUM CUM SA LE CERI INAPOI, , CAND LE-AI DAT APROAPE DE BUNA VOIE.. ?!
ASA A FOST SI IN LEGATURA CU BASARABIA.. CONSECINTELE .. LE STITI … SI UNII DE PE AICI TOT PE BASARABENI II URASC DE MOARTE SI SE TEM CA LE VOR LUA DIN PENSII SI ALTELE.. UITATI-VA LA TIGANII VOSTRI PE CARE ATAT DE TARE I-ATI ALINTAT CA VA STAU IN CAP SI VA IAU TOTUL IAR VOI , ROMANII, ,VA TEMETI DE EI !!
Mai studiaza istoria ,tovarasa Nina,ca tare p*****a mai esti 😀
Iata ca sa scris istorii,istorii unde tara e cedata de la un capat la altul !
Istorii unde si un presedinte este mandru si multumit ca Romania si la Haga isi recupera 70% o stanca cu niste gaze in loc 100% ca apartine Romaniei !
Ukraine is a country of ocupation and must not exist if they don’t pull out from the other legitim countries territory !
Asta trebuie sa ceara si romanii,si polonezii si slovacii si presedintii-avocatii lor !!!