Deturnarea mesajului – o altă stratagemă a Puterii


Fantezia organelor de forţă din RM este inepuizabilă. Acum se încearcă în fel şi chip deturnarea mesajului protestului de ieri, 3 februarie, încercând să se acrediteze ideea că ar fi vorba de un conflict interetnic. Despre eveniment, atât pe siturile ruseşti cât şi pe cele româneşti, se discută anume în această cheie, iar injuriile, insultele cu substrat naţionalist au început să apară într-o cantitate mai mare ca de obicei.

Însă, în realitate, protestul s-a axat pe cu totul alte obiective, principalele fiind promovarea libertăţii întrunirilor şi susţinerea protestatarilor paşnici, neagresiunea lor de către forţele de ordine. Niciodată nu s-a pus problema identităţii etnice a protestarilor, printre aceştia aflându-se atât români, cât şi ruşi etc. La protest au ieşit de fapt cetăţeni nemulţumiţi de încălcarea drepturilor fundamentale, decişi să reclame abuzurile Procuraturii şi Poliţiei, iar cineva încearcă acum să dezgroape copite de cai morţi.

Le-aş recomanda patrioţilor fierbinţi, indiferent de etnie, în cazul în care nu se alătură protestarilor, să nu se lase cel puţin folosiţi, manipulaţi de Putere, pentru că libertatea e mai presus de toate şi nu se opune în niciun fel valorilor naţionale. Dimpotrivă, aş zice…

Enervant


2 răspunsuri la “Deturnarea mesajului – o altă stratagemă a Puterii”

  1. Asta au încercat să facă şi ziaristul de la VoceaBasarabiei Constantin Lazăr la conferinţa de presă de ieri. A venit împreună cu doi inşi (cică ar fi din asociaţia combatanţilor de pe Nistru) şi ne-au acuzat că n-am reacţionat la „atacul anti-românesc” al ruşilor care ne-au atacat în timpul mitingului. Ei ne-au mai învinuit că nu ne-ar interesa apărarea drepturilor omului ci că ieşim în stradă pentru a ne face publicitate în ajun de alegeri…

    Ce are sula cu prefectura?

    Nici n-a vrut să audă că noi am protestat în apărarea cetăţenilor cărora li se încalca dreptul la liberă întrunire şi la exprimare, condamnând neimplicarea procurorilor (care, conform legii, sunt obligaţi să investigheze abuzurile poliţiştilor!).

  2. E ciudat că Lazăr s-a prezentat jurnalist, se pare că de la VB era o fată în sală. El prezida o asociaţie a cetăţenilor români din RM, nu sunt sigur dacă au mai reuşit s-o înregistreze. Dacă nu e inconştient de riscurile situaţiei, şi nu e o victimă a manipulărilor celor care vor să dea impresia că e un conflict naţional, atunci ar putea gfi chiar provocator, precum spui, Ghenadie.
    La fel şi combatanţii, aceştia au fost mereu masă de manevră, berbece de spart ziduri, carne de tun. N-ar strica să ia ca lider măcar lume un pic mai lucidă, mai instruită. Numai cu muşchii, cu nervii şi cu armele nu faci mare lucru, dovadă e faptul că ei stau şi acum prin cămine, iar şmekerii din politică, care i-au folosit cu neruşinare pînă acum, se mulţumesc şi azi să-i mintă, să le facă promisiuni, sau să-i antreneze în conflicte inventate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.